vineri, 16 iulie 2010

Hotărârea Comitetului Naţional de Conducere al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat

COMITETUL NAŢIONAL DE CONDUCERE, ÎNTRUNIT ÎN MOD LEGAL ŞI STATUTAR, (în conformitate cu prevederile Statutului PNŢCD, art. 45 al.1 lit.e şi j) DECIDE URMĂTOARELE:

Art.1 Pretinsa conducere interimară pe care şi-a arogat-o Dl. Aurelian Pavelescu este nelegală, nelegitimă şi are caracter de impostură întrucât:

entitatea care a desemnat-o nu are calitatea legală şi statutară de a se exprima în numele şi pentru PNŢCD;

folosirea numelui şi însemnelor PNŢCD de către acest grup constituie o uzurpare caracterizată.

Art.2 În consecinţă, toate actele emise şi faptele comise de dl Aurelian Pavelescu sau de una dintre persoanele din grupul condus de el, inclusiv în vederea convocării adunărilor generale ale delegaţilor la nivel naţional (congres) sau judeţean (conferinţe), ca şi actele emise de astfel de adunări, sunt nule de drept şi neavenite ca efect.

Art.3 Conducerea recunoscută și legală a PNŢCD este cea statutar aleasă la Congresul PNŢCD din data de 26.09.2009:

1. Radu Sârbu - Preşedinte

2. Doru Năsui - Prim vicepreşedinte

3. Gheorghe Ciuhandu - Preşedinte C.N.C.

4. Vasile Andrieş - Secretar general

5. Ioan Bălan - Vicepreşedinte

6. Ion Caramitru - Vicepreşedinte

7. Lucian Filip - Vicepreşedinte

8. Mihai Grigoriu -Vicepreşedinte

9. Alexandru Herlea - Vicepreşedinte

10. Virgil Petrescu - Vicepreşedinte

11. Liviu Petrina – Vicepreşedinte

Cu modificările ulterioare, datorate înlocuirii persoanelor de la poz. 5, 6 şi 9, conform prevederilor statutului PNŢCD (art.35 al.2, lit.c), cu domnii Liviu Floarea, Radu Rizescu şi Virgil Florea.

Radu Sârbu
Preşedintele PNŢCD
Gheorghe Ciuhandu
Preşedintele CNC al PNŢCD

6 comentarii:

Anonim spunea...

In timp ce domnul Pavelescu munceste la relansarea partidului, existand acum premise reale sa fim cotati din nou cu peste 5% la suta la urmatoarele alegeri, un grup care nu face nimic bun pentru imaginea partidului vrea sa negocieze functii de conducere din care sa nu lipseasca functia de presedinte. Ii asteptam pe toti taranistii de buna credinta alaturi de conducerea legala a PNTCD pentru ca trebuie sa reparam impreuna erorile celor care ne-au dus la 1% si pentru care partidul inseamna doar ambitii personale.

Anonim spunea...

Eu ii doresc Domnului Anonim sa fie votat cu 55%, nu cu 5%, sa ”se munceasca” mai mult cu Dl. Pavelescu, poate ca o sa convinga pe cineva. De consistenta mesajului politic briliant.
Si sa citeasca blogul personal, activitatea si site-ul domnului Pavelescu. Sa isi expuna acolo comentariile.
Sau nu au ce citi? Hmmm...
Tare mi-e ca da. Tare mi-e ca la capitolul continut, suna a gol...
Dragi pavelisti, de ce ne cititi? Sa fie oare izvorul spiritual tot la Radu Sarbu, Cristina Coldea (si pe mine ma cititi in draci) sau Paul Tita???
Ca eu sincer nu simt nevoia sa ma adap la ”izvorul Dvs spiritual”. Chiar deloc. Mie imi ajung bugetele mele, legile mele, nu am nevoie de ”muncile” Dl. Pavelescu.

Cristina Coldea

PS. Cand numiti ”un grup” pe Dl. Diaconescu, surorile Coposu, Dl. Ciuhandu, Dl. R Sarbu etc, luati-va un servetel si stergeti-va la gura, domnule Anonim. Din acela de care a utilizat Dl. V Rebengiuc, la revolutie, in caz ca mai stiti. Ca deja sunteti ridicol cu ”taranismul” dvs portocaliu...

Paul-Sorin Tiţa spunea...

@Anonim: Să nu minţim

Uitaţi visul ăla nevrotic al unora cum că prin absorbţia PNŢCD PDL ar putea să trecă de 50%. Să se bucure dacă mai intră în Parlament, că de meritat nu merită.

Cât despre PNŢCD, să nu vindeţi nepricepuţilor poveşti cu PNŢCD-uri conduse de Miluţ sau Pavelescu...

George Serban spunea...

Ar trebui ca domnul Radu Sarbu sa transmita aceasta hotarare agentiilor de presa si la Monitorul Oficial (cred partea a IV-a) unde se publica astfel de comunicate oficiale.

Anonim spunea...

Ce nu spuneti voi sustinatorilor vostri e ca cersiti negocieri cu oamenii pe care ii numiti marionete PDL si sunteti gata sa le oferiti functii de conducere in partid. Atat timp cat va iese si voua ceva nici nu va intereseaza langa cine stati. Nimeni nu a facut mai mult rau partidului decat voi prin sustinerea lui Geaona, acum trebuie sa explicam oamenilor ca PNTCD nu s-a aliat niciodata cu PSD.

Marius Mina spunea...

Pavelescu este produsul turbulentelor tranzitiei , un escroc fara scrupule care va sfarsi la fel ca Milut



Neamul nostru romanesc