miercuri, 25 iunie 2008

Diversiunea Serviciilor


Ceea ce se întâmplă la vârf în politica românească este un conflict de putere între preşedinte şi primul ministru. Situaţia nu este inedită. Tensiuni au mai fost şi între ceilalţi doi preşedinţi şi premierii „lor”. La început mocnite, confruntările dintre Ion Iliescu şi Petre Roman, Emil Constantinescu şi Radu Vasile sau Ion Iliescu şi Adrian Năstase au răbufnit până la urmă şi în public. Chiar dacă de fiecare dată au câştigat preşedinţii, victoriile au fost a la Pyrus. Preţul plătit a fost întotdeauna mare şi au fost afectate nu numai persoanele implicate şi partidele lor, ci clasa politică în ansamblul ei. Mineriada din septembrie 1991, scandalurile, ca şi circul de azi, „în direct şi la oră de vârf”, nu fac decât să scârbească un electorat care oricum are o conştiinţă civică şi un nivel politic ce lasă mult loc pentru mai bine.
Mi se pare uluitor că scandalurile vin şi trec, iar păgubitul, clasa politică, nu ia măsuri ca să evite repetarea istoriei. Pentru că lucrurile nu se rezolvă tratând efectul, respectiv schimbând premierul, ci eliminând cauza. Iar cauza rezidă în constituţie, care prevede o putere executivă bicefală.
România este o republică care nu-i nici prezidenţială şi nici parlamentară. Originalităţile „tinerei noastre democraţii”, cum îi plăcea s-o numească primul ei beneficiar, Ion Iliescu, ne-au costat destul şi ar trebui să renunţăm la ele. În Uniunea Europeană, unde tocmai am fost acceptaţi, cu excepţia Franţei, toate statele sunt fie monarhii constituţionale, fie republici parlamentare. România trebuie să se hotărască şi să fie ori una, ori alta. După părerea mea, o ţară atât de evident marcată de sechelele regimului totalitar ar trebui să opteze pentru republica parlamentară. Republica prezidenţială concentrează prea multă putere în mâinile unui singur om (preşedintele), iar riscul de a avea parte de derapaje autocrate ar fi prea mare.
Până şi Traian Băsescu a admis o dată (o singură dată!), pe la începuturile mandatului său, necesitatea clarificării raporturilor de forţe prin modificări constituţionale. Din păcate, astăzi, când conflictul preşedinte-premier depăşeşte nu numai limitele bunului simţ, ci chiar şi pe cele ale imaginaţiei, în loc să reia subiectul, preşedintele lansează în mod diversionist tema votului uninominal. S-a creat impresia că acesta va curăţa clasa politică, o va împrospăta şi va rezolva astfel toate problemele. Sunt de acord că votul uninominal va fi un pas spre mai bine, dar maniera în care este purtată dezbaterea indică implicarea păpuşarilor din serviciile secrete, direct interesaţi în conservarea puterilor preşedintelui. De ce? Pentru că relaţia lor cu preşedintele este una privilegiată: el îi numeşte sau revocă şi din această cauză ei au influenţat întotdeauna alegerea preşedintelui. Nici unul dintre preşedinţii post-decembrişti nu a fost ales fără susţinerea serviciilor noastre secrete, iar eu cred că alternanţele la vârful puterii au fost chiar iniţiate de ele. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este guvernul lor, chiar dacă îi cuprinde şi pe primul ministru, pe ministrul de finanţe şi pe cel de externe. Stăpânind informaţia, controlând prin ofiţeri acoperiţi instituţiile statului şi influenţând mediile de informare în masă, CSAŢ reprezintă o forţă. Este nefiresc şi chiar contraproductiv ca această forţă să se manifeste în paralel cu guvernul în loc să fie parte componentă a sa. În acest fel activitatea executivului ar fi mai eficientă, iar serviciile ar fi mai direct supuse controlului parlamentar.
Tentativa (demagogică!) de suspendare din funcţie a preşedintelui a evidenţiat un posibil blocaj de autoritate în relaţia preşedinte-parlament, pentru că ambele părţi au în spate voturile noastre. Însuşi resentimentarul şef al comisiei parlamentare special create a admis că preşedintele nu poate fi obligat să vină la audieri. Într-o republică parlamentară, parlamentul este suveran, iar omul forte, respectiv primul ministru, nu-l poate ignora.
Dacă nu ar fi fost în mod artificial şi în scop diversionist întreţinută, dezbaterea publică ar fi trebuit să se mute deja, de la tema votului uninominal, care are oricum o susţinere majoritară, la eliminarea caracterului bicefal al puterii executive prin modificarea constituţiei. Parlamentară sau prezidenţială, republica românească trebuie să aleagă tranşant. Orice altă dezbatere este iniţiată pentru a deturna atenţia publicului de la problema reală şi - implicit - de la soluţia corectă. Mi se par convingătoare argumentele în favoarea variantei parlamentare, iar prelungirea discuţiilor pe tema votului uninominal nu face altceva decât să confirme caracterul diversionist al abordării. Pentru că în acest moment, după ce şi i-a ridicat pe toţi în cap, preşedintele nu poate fi deloc sigur că ar putea impune varianta prezidenţială. Dar, cine ştie, poate că Traian Băsescu nici nu vrea...


ZIUA /12 martie 2007

Un comentariu:

Savovici Alexandra spunea...

Buna ziua.


Aukro.ro are placerea sa va prezinte Programul nostru de Afiliere.

Oferim o varietate de banner-ere grafice de diferite marimi si cu diferite imagini, panouri de cautare si posibilitatea de a introduce link-uri text pe site-ul dumneavoastra – la alegerea dumneavoastra.

Platim 5 lei pentru fiecare utilizator inregistrat prin intermediul paginii dumeavostra si inca 5 lei daca isi activeaza complet contul. Oferim o modalitate simpla prin care puteti monitoriza numarul de afiliati si suma de bani castigata.

Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa va inregistrati pe www.aukro.ro si sa va alaturati Programului de Afiliere.

Atat inscrierea cat si inregistrarea in Programul de Afilieri sunt gratis pe aukro.ro

Daca mai aveti intrebari, va rugam nu ezitati sa ne contactati la ; contact@aukro.ro sau la numarul de telefon : 0351467304.



Cu stima,

Echipa Aukro



Neamul nostru romanesc