luni, 19 iulie 2010

COMUNICAT

Aşa zisul „congres al PNŢCD”, convocat şi organizat de Aurelian Pavelescu, este nul de drept şi nu va avea altă consecinţă decât prelungirea proceselor în care Marian Miluţ a târât partidul. Începând să piardă în instanţă – în ciuda sprijinului preşedintelui Băsescu - Miluţ s-a retras. „Ştafeta” a fost însă preluată de Aurelian Pavelescu. Nimeni nu a făcut parte din mai multe partide decât Aurelian Pavelescu, care vrea acum să confişte PNŢCD, pentru a-l tranzacţiona în interes personal.

Împotriva PNŢCD se poartă o luptă, care are ca scop recuperarea culoarului creştin democrat în viaţa politică românească. Câtă vreme există PNŢCD, chiar la o cotă de 2% în preferinţele electoratului, nimeni nu va crede că un alt partid reprezintă creştin democraţia în România. Ultimele atacuri la adresa noastră vin dinspre Traian Băsescu şi PDL, care se pregăteşte să-şi schimbe din nou denumirea, doctrina şi echipa de conducere, în speranţa că va reuşi să înşele electoratul; după PCR/FSN/PD/PDL, ar urma ceva cu CD.

Deşi, de-a lungul celor douăzeci de ani de la reînfiinţarea sa, a fost manipulat şi dezbinat prin infiltraţi, PNŢCD a supravieţuit, reuşind să rămână consecvent principiilor, valorilor şi tradiţiilor sale şi oferind permanent soluţii corecte şi morale problemelor cu care se confruntă românii şi România.

Vom învinge şi de această dată, iar PNŢCD va reveni în prim planul scenei politice naţionale!

Radu Sârbu
Preşedintele PNŢCD




Neamul nostru romanesc