vineri, 5 septembrie 2008

PNŢCD a propus PNL o alianţă electorală pentru alegerile din noiembrie

CLUJ-NAPOCA, 5 sep (MEDIAFAX) - Preşedintele ales al PNŢCD, Radu Sârbu, a propus PNL încheierea unei alianţe electorale care să permită ţărăniştilor să candideze în colegiile electorale şi să intre în Parlament sub sigla propriului partid, nu a PNL, iar Tăriceanu i-a spus că va propune liberalilor această formulă.

Sârbu a declarat, vineri, întrebat de câţiva ziarişti despre stadiul negocierilor cu PNL, că a a avut, joi seară, o întâlnire cu preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul căreia a fost prezentată intenţia PNŢCD de a participa la alegeri fie prin forţe proprii, fie într-o alianţă electorală, pe care ar dori-o fie cu PNL, fie cu PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Dl. Tăriceanu mi-a prezentat avantajele formulei propuse şi acceptate de fostul preşedinte Miluţ, dar în finalul discuţiei mi-a promis că va încerca să propună Biroului Politic de Conducere a PNL formula alianţei electorale", a afirmat Radu Sârbu.

Acesta a explicat că alianţa electorală vizată înseamnă că cele două partide vor participa cu membrii lor într-o formulă precum fosta Alianţă D.A. sau CDR.
"În Parlament am ajunge ca ţărănişti, iar în colegiile electorale am fi ca ţărănişti, nu ca liberali. Partidul ar face campanie şi ar prezenta oferta. Nu participăm pe lista PNL şi nu ne travestim", a precizat preşedintele ales al PNŢCD.

În ceea ce priveşte contestaţia "taberei Miluţ" din partid, Sârbu a arătat că noua conducere se află în instanţă cu aceasta şi aşteaptă stabilirea unui termen.

"Sperăm să beneficiem de celeritate în judecarea acestor contestări lipsite de orice argument. Dacă instanţa tergiversează, riscăm scoaterea partidului din alegeri. Miluţ are drept de semnătură şi nu vrea ca PNŢCD să participe în alegeri, în timp ce noi vrem", a mai spus Radu Sârbu.

15 comentarii:

www.pelin.com spunea...

Propunerea unei aliante electorale intre PNL si PNT-CD,este benefica ambelor partide istorice pentru castigarea de colegii uninominale pentru fiecare camera a Parlamentului sub sigla proprie,la alegerile generale din noiembrie 2008.Iar instanta ar trebui sa judece cu celeritate contestatia depusa de "tabara Milut".Succes!!!

Anonim spunea...

Iar orban ce vrea? a si declarat la timisoara ca nu e cazul unei aliante. Dar oare el e constient ca daca luam noi 3 procente la putem pune in pericol viitoarea guvernare?

Anonim spunea...

Orban vrea ce a vrut si cand a candidat la primarie.

Marius Mina spunea...

Orban nu stie de fapt ce vrea....asta e problema lui.

Anonim spunea...

Orban s-a opus si la coalitia de la alegerile locale din Bucuresti, dar acolo posibil sa fi fost exagerata si pretentia taranistilor privind cota solicitata.

Gheorghe

Anonim spunea...

@Marius Mina.Bine că ştiţi voi ce vreţi! Ţărănişti râioşi şi cu coada pe sus.

Orban s-a opus alianţei cu Miluţ. N-a ştiut ce-a vrut?

Bine că ştiţi voi ce vreţi!

Eu lui Radu Sârbu îi recomand atitudinea lui John McCain: STRAIGHT TALK.

Anonim spunea...

Daca te aventurezi in politica si nu tii seama de Roxana Iordache ajungi rau.
Faci baie cu pardesiul.

Anonim spunea...

Roxi incearca sa para violenta desi pisica de p blogul ei o da de gol.

Anonim spunea...

Nu stiu ce-o fi gasit la mototolu' asta de Orban. Cand zici ceva de el te scuipa cu gratie. Toata ziua sta pe net si se cearta cu aia care au ceva cu Orban.
Cred ca-i plac astia mai romantiosi.

Anonim spunea...

Liberalii astia sunt unu si unu. Nu au lasat nimic in urma. Nici o lege serioasa. Unde esti Lupule????

Anonim spunea...

Deficit comercial ca ei nu a lasat nimeni. Si nici asemenea catitate de dispret pentru proprietate.
ANRP e complet blocat, "Proprietatea" se listeaza dupa ce va fi preluat in totalitate de cine trebuie, 1 din trei salariati e bugetar, iar guvernul le mareste din nou salariile.
Liberalii lu' peste.

Anonim spunea...

Foarte multi liberali care au ramas fideli in teritoriu PNL-ului provin de fapt din PNT. Restul a plecat la PDL.Cum sa propuna Sarbu o astfel de alianta si cine naiba ar fi de acord cu ea? Eu cred ca asa 'raiosi',taranistii pot merge singuri in alegeri. Liderii pot ridica un partid prin talentul lor oratoric si promisiuni echilibrate. Presa, desteapta cum e, isi va aduce si ea o contributie la sondaje prin articole pertinente. In cazul de fata, nu cred in tripleta Radu, Mina si puiul de mita Roxana. Primul ar trebui sa mai exerseze la scris, iar ultimii doi la politichie.

Anonim spunea...

Anonymus si Alex. aveti dreptate.

Anonim spunea...

Atunci hai sa o si facem.
Eo greseala sa vorbesti despre aliante inainte sa declari public cu insistenta si claritate, identitatea, noua organizare si intentiile PNTCD.
De aici provin discutiiile in contradictoriu, de la graba cu care dl Sarbu a vorbit despre aliante, lasand loc la speculatii.
Mai multa atentie la comunicare.

Anonim spunea...

"Doina Cornea infiereaza"
Cam asta contine primul paragraf al unui articol de pe site-ul pntcd.
Le-am raspuns cum se cuvine.
Numai un troglodit dement poate fac legatura intre Doamna Cornea si actiunile lui de politruc comunist din tinerete.
Sa-l infiereze pe el mama dracului de autor pentru cat compromite partidul.
Cateodata chiar am impresia ca s-a rupt carul cu prosti in curtea aia de acolo.
Dupa care imbecilii cauta vinovati ca de ce n-ai intrat ei in parlament. Ce sa caute acolo?



Neamul nostru romanesc