duminică, 24 august 2008

PNŢCD Congres Extraordinar la Bucureşti

Congresul PNŢCD din 24 august 2008 marchează cea mai importantă încercare de revenire pe scena publică a unui partid istoric înfiinţat în perioada interbelică. Se va discuta dezbaterea şi adoptarea raportului Biroului Naţional de Conducere şi alegerea preşedintelui partidului, a Biroului Naţional de Conducere, a membrilor aleşi din Comitetul Naţional de Conducere.Gheorghe Ciuhandu, preşedintele CNC al PNTCD , a explicat necesitatea organizării acestui eveniment. "Organizarea acestui congres derivă din situaţia internă din partid, incluzând rezultatele foarte slabe obţinute la alegerile locale, precum şi necesitatea pregătirii unei conduite politice a partidului în alegeri. În data de 5 iulie, am avut o şedinţă a CNC la Bucureşti, iar atunci am discutat despre aceste aspecte, deşi conducerea partidului (şi mă refer aici la domnii Miluţ şi Pavelescu) a evitat acest lucru. Eu am cerut atunci, ca preşedinte al CNC, să fie ridicate sancţiunile care s-au dat şi să nu se mai ia astfel de măsuri, dar s-a refuzat. Totodată, am cerut şi convocarea congresului", a spus Ciuhandu.Acesta a mai precizat că: "În data de 23 iulie, am avut la Timişoara o discuţie cu domnul Miluţ. Atunci am discutat ca la congres să se meargă pe moţiune unică, pe care să fie reprezentanţi ai organizaţiilor din toată ţara şi să nu se mai facă excluderi până la congres. După câteva zile a retractat, motivând că, datorită colaborării cu PNL, nu mai e nevoie nici de BNC, nici de CNC, nici de congres. Totodată, a explicat că nu se poate merge în alianţă cu PNL deoarece protocolul încheiat de aceştia cu PD nu permite acest lucru. Eu nu sunt de acord cu o colaborare sub această formă (să avem oamenii noştri, dar să nu reprezinte partidul) ne privează de statutul de partid parlamentar, ar însemna să intrăm pe uşa din dos a Parlamentului. Cum adică să demisioneze din partid candidaţii şi apoi să figureze ca independenţi în Parlament şi să se reînscrie? Salutăm colaborarea cu PNL, dar o vedem sub forma unei alianţe, nu sub această formă"."La ultimul BNC am constatat că jocurile sunt tranşate şi am aflat ulterior că am fi votat pentru convocarea CNC la Sinaia, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care este congresul.
Nu este posibil aşa ceva. Fac apel la o atitudine echilibrată. Avem multe probleme: partidul nu şi-a îndeplinit obiectivele în alegeri, avem excluderi, BNC e blocat, se caută schimbări în organizaţiile judeţene (se pun oameni de paie, unii nici măcar nu sunt membri ai partidului). Dorim reintroducerea democraţiei interne în PNŢCD, dorim ca partidul să îşi păstreze identitatea, nu să fie agent electoral al altora la alegeri, să avem o participare demnă la alegeri, sub formă de alianţă de partide, dorim să se aleagă o nouă conducere aptă să realizeze aceste lucruri. Vom vedea câţi vor veni la Bucureşti, vom vedea câţi vor merge la Sinaia şi apoi vom trage concluziile", a declarat Ciuhandu.

3 comentarii:

alex.dumitrascu spunea...

Ii multumim lui Dumnezeu, o incercare gra a trecut.
Veti vede cat de multi suntem. Am mai spus si cu alta ocazie si o repet si acum: Mai multi taranisti erau in afara PNTCD decat in interior. Acum raportul de forte se va schimba dramatic in defavoarea dusmanilor.
Urmeaza sa reconstruim doctrinar, institutional si democratic.
Stiti bine domnule Sarbu :"cu noi este Dumnezeu".
Asta inseamna victoria crestin democratiei autentice in biata noastra tara, care e pe cale sa devina "teritoriu", pentru binele bietului popor roman, care e pe cale sa devina "populatie".
Identitate doctrinara si spirituala, cinste, patriotism, dreptate, sacrificiu, pe aceste baze va creste PNTCD-ul cel adevarat si indestructibil

Marius Mina spunea...

@Alex Dumitrascu- Asa sa ne-ajute D-zeu !

dan goldis spunea...

asteptam impresii calde de la congres



Neamul nostru romanesc