La câţiva ani după Marea Unire, în 1923, s-a înfiinţat Societatea Naţională de Credit Industrial, prima bancă modernă din România. A fost creată în scopul facilitării dezvoltării sectorului industrial. Statul deţinea 20% din capitalul social, Banca Naţională a României – 30%, iar restul aparţinea unor persoane de drept privat. După al doilea război mondial, conform Legii Naţionalizării din iunie 1948, Societatea Naţională de Credit Industrial a fost naţionalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiţii. În anul 1957 şi-a schimbat numele în Banca de Investiţii şi a obţinut monopolul finanţării pe termen mediu şi lung a întregii industrii româneşti. După căderea comunismului, odată cu renunţarea la caracterul specializat al băncilor de stat, banca a primit o autorizaţie de funcţionare generală şi a fost denumită Banca Română pentru Dezvoltare (BRD).
BRD, alături de celelate bănci de stat, BCR, BASA, Bancorex şi CEC, a dominat piaţa bancară românească de-a lungul întregii perioade de tranziţie. Din păcate, politicile populiste şi, deci, antireformiste ale guvernelor Roman, Stolojan şi Văcăroiu au încurajat finanţarea activităţilor economice nerentabile ale giganţilor industriali nerestructuraţi, moşteniţi de la regimul comunist. Creditele neperformante au ajuns la ponderi inacceptabile în portofoliul băncilor de stat, ceea ce a şi determinat înrăutăţirea situaţiei lor, în grade diferite însă. Spre deosebire de Bancorex, care s-a prăbuşit (în braţele BCR) şi de Banca Agricolă, “înviată” din morţi prin perfuzii cu bani publici, BRD încă mai sufla în anul 1997, când guvernul Ciorbea a iniţiat reformarea economiei naţionale, aşa că a fost prima bancă scoasă la privatizare.
Comisia de privatizare a SC Banca Română pentru Dezvoltare SA s-a constituit în baza HG nr. 670/1997, iar la 15 decembrie 1997 a finalizat Caietul de sarcini pentru selectarea firmei specializate pentru elaborarea raportului de evaluare a băncii. În luna februarie a anului 1998 a avut loc licitaţia publică deschisă pentru selectarea consultantului financiar, la care s-au înscris 11 consorţii, conduse de firme de primă categorie la nivel mondial: KPMG, Coopers & Lybrand, Rothschild & Sons, Merryll Lynch Credential, Daiwa Europe Limited, Morgan Grenfell & Co Ltd, CA-IB Investment Bank AG, Arthur Andersen, Deloitte & Touche ş.a., ceea ce confirma încrederea mediilor financiare internaţionale în politicile reformiste ale noului guvern român. Licitaţia a fost câştigată de Daiwa Europe Ltd, care a finalizat auditul băncii la mijlocul lunii mai 1998.
Pe baza acestui material, guvernul a aprobat, prin HG nr. 428/1998, strategia de privatizare a BRD. Strategia prevedea combinarea vânzării acţiunilor deţinute de către Fondul Proprietăţii de Stat cu majorarea capitalului social al băncii. Privatizarea a fost proiectată să se facă în două etape, prima constând în vânzarea unui pachet de control către un investitor strategic, însoţită de vânzarea unor pachete mici de acţiuni către salariaţii băncii şi către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Pentru restul acţiunilor, în etapa a doua, urma să se facă o ofertă publică iniţială pe pieţele internă şi internaţională de capital. Strategia prevedea ca termen pentru etapa I data de 15 decembrie 1998, iar pentru a II-a, 31 decembrie 1999.
La data de 28 august 1998 au fost înregistrate şase scrisori de intenţie, depuse de instituţii financiare internaţionale, patru dintre ele au semnat şi angajamentul de confidenţialitate în vederea efectuării propriei expertizări, dar numai două dintre ele, SOCIETE GENERALE (SG) şi BANQUE NATIONALE de PARIS (BNP), au intrat în negocierea finală. Cele două bănci franceze au avut oferte foarte diferite. În timp ce în negocierile cu SG, comisia de privatizare urca spre un preţ de 20 USD/acţiune, cu BNP nu s-a ajuns la 10 USD/acţiune. Ne şi întrebam dacă BNP chiar dorea să cumpere banca! Pe neaşteptate, negocierile au fost curmate de o declaraţie a premierului Radu Vasile, care a afirmat public că Societe Generale a câştigat licitaţia şi va fi noul proprietar al BRD! Stupoarea comisiei de privatizare, ca şi a tuturor celor implicaţi, a fost totală, mai ales că exista impresia că preţul putea fi urcat spre 25 USD/acţiune, ceea ce ar fi adus încă câteva zeci de milioane de dolari bugetului naţional, aflat în mare nevoie. Începând din acel moment, porecla fepesistă a premierului a fost Radio Vasile. Şi-a consolidat-o după numai o săptămână, când, fiind în vizită oficială la Paris, a anunţat că “DACIA va fi cumpărată de Renault”, în timp ce FPS abia vânduse caietul de sarcini grupului Hyundai, iar vicepreşedintele VW m-a sunat să mă informeze că VW renunţă să se prezinte din moment ce hotărâsem deja cui vindem uzinele de la Colibaşi…
La 14 decembrie 1998, în numele FPS, am semnat contractul de privatizare a BRD. Contractul prevedea: vânzarea a 42,1% din acţiunile băncii la un preţ de 20,15 USD/acţiune, respectiv 135 milioane USD per pachet; majorarea cu 20% a capitalului social al BRD, astfel încât în final, SG să deţină 51% din capitalul social al băncii. Valoarea totală a tranzacţiei cu investitorul strategic SG a ajuns astfel la 200,3 milioane dolari, sumă care a fost plătită la 18 martie 1999, dată de la care Societe Generale controlează BRD.
Grupul Societe Generale este între primele cinci din Uniunea Europeană, după valoarea activelor administrate şi – cu cei peste peste 22 milioane de clienţi persoane fizice - este prima bancă de retail din Franţa. În ultimii ani, Grupul s-a extins în Bulgaria, Grecia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Serbia, Rusia, Muntenegru, Moldova şi Albania.
La sfârşitul lunii ianuarie 1999, FPS a încheiat contractul de vânzare către salariaţii băncii a unui pachet reprezentând 8,33% din acţiuni. Preţul per acţiune a fost de 25.000 lei, egal cu valoarea nominală a acţiunii, ceea ce era cu mult mai ieftin decât preţul plătit de francezi.
La 24 noiembrie 1999, FPS a mai vândut 4,99% din acţiunile BRD către BERD, obţinând un preţ de 21,4 USD/acţiune. În acest fel s-a încheiat, cu aproape un an întârziere faţă de prevederile strategiei, prima etapă a privatizării a BRD. Întârzierea s-a datorat în principal BERD, care a întrerupt în mai multe rânduri negocierile, urmărind evoluţia vânzărilor efectuate de salariaţi.
Acestor circumstanţe li s-au adăugat cererile insistente ale celor de la SG, pentru amânarea etapei a doua pentru, cel mai degrabă, anul 2000. Dintre motivele invocate, cel mai consistent era acela că, după standardele IAS, banca va încheia anul 1999 cu pierderi, ceea ce ar afecta preţul obtenabil şi imaginea băncii în ansamblu. FPS şi guvernul au fost receptivi, iar data limită pentru vânzarea celor 9,861% din acţiunile BRD deţinute de FPS a fost împinsă până la 30 octombrie 2000. Valoarea de 21,40 USD/acţiune, obţinută la tranzacţia cu BERD, a fost considerată de consultanţi ca fiind prea ridicată şi de natură să reducă şansele de succes ale ieşirii pe pieţele de capital. Fondurile de investiţii care fuseseră tatonate, ofereau mult mai puţin. Până la urmă s-a reuşit vânzarea a numai 2,53% din acţiuni. Restul de 7,331% a fost cumpărat, în luna noiembrie 2004, de către grupul francez Societe Generale pentru suma de 43 milioane de euro. Prin această tranzacţie, banca franceză a ajuns la o pondere de 58,32% din acţionariat.
Începând cu anul 2001, BRD este listată la Bursa de Valori Bucureşti, în prima categorie. În anul 2003 a fost iniţiată o campanie de rebranding, pentru consolidarea imaginii băncii româneşti ca şi componentă a grupului francez, iar BRD a devenit BRD – Groupe Societe Generale. Banca are 7.300 de salariaţi, o reţea care cuprinde peste 600 de agenţii şi are două milioane de clienţi individuali şi corporativi. Numărul şi calitatea serviciilor oferite de bancă a crescut an după an, antrenând, firesc, şi creşterea valorii băncii. La sfârşitul lunii aprilie 2007, capitalizarea BRD – Groupe Societe Generale era de 4,8 miliarde de euro, iar după activele bancare banca îşi păstrează locul al doilea pe o piaţă naţională tot mai competitivă. Din toate aceste considerente, se poate afirma că privatizarea Băncii Române pentru Dezvoltare a fost un succes.
BRD, alături de celelate bănci de stat, BCR, BASA, Bancorex şi CEC, a dominat piaţa bancară românească de-a lungul întregii perioade de tranziţie. Din păcate, politicile populiste şi, deci, antireformiste ale guvernelor Roman, Stolojan şi Văcăroiu au încurajat finanţarea activităţilor economice nerentabile ale giganţilor industriali nerestructuraţi, moşteniţi de la regimul comunist. Creditele neperformante au ajuns la ponderi inacceptabile în portofoliul băncilor de stat, ceea ce a şi determinat înrăutăţirea situaţiei lor, în grade diferite însă. Spre deosebire de Bancorex, care s-a prăbuşit (în braţele BCR) şi de Banca Agricolă, “înviată” din morţi prin perfuzii cu bani publici, BRD încă mai sufla în anul 1997, când guvernul Ciorbea a iniţiat reformarea economiei naţionale, aşa că a fost prima bancă scoasă la privatizare.
Comisia de privatizare a SC Banca Română pentru Dezvoltare SA s-a constituit în baza HG nr. 670/1997, iar la 15 decembrie 1997 a finalizat Caietul de sarcini pentru selectarea firmei specializate pentru elaborarea raportului de evaluare a băncii. În luna februarie a anului 1998 a avut loc licitaţia publică deschisă pentru selectarea consultantului financiar, la care s-au înscris 11 consorţii, conduse de firme de primă categorie la nivel mondial: KPMG, Coopers & Lybrand, Rothschild & Sons, Merryll Lynch Credential, Daiwa Europe Limited, Morgan Grenfell & Co Ltd, CA-IB Investment Bank AG, Arthur Andersen, Deloitte & Touche ş.a., ceea ce confirma încrederea mediilor financiare internaţionale în politicile reformiste ale noului guvern român. Licitaţia a fost câştigată de Daiwa Europe Ltd, care a finalizat auditul băncii la mijlocul lunii mai 1998.
Pe baza acestui material, guvernul a aprobat, prin HG nr. 428/1998, strategia de privatizare a BRD. Strategia prevedea combinarea vânzării acţiunilor deţinute de către Fondul Proprietăţii de Stat cu majorarea capitalului social al băncii. Privatizarea a fost proiectată să se facă în două etape, prima constând în vânzarea unui pachet de control către un investitor strategic, însoţită de vânzarea unor pachete mici de acţiuni către salariaţii băncii şi către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Pentru restul acţiunilor, în etapa a doua, urma să se facă o ofertă publică iniţială pe pieţele internă şi internaţională de capital. Strategia prevedea ca termen pentru etapa I data de 15 decembrie 1998, iar pentru a II-a, 31 decembrie 1999.
La data de 28 august 1998 au fost înregistrate şase scrisori de intenţie, depuse de instituţii financiare internaţionale, patru dintre ele au semnat şi angajamentul de confidenţialitate în vederea efectuării propriei expertizări, dar numai două dintre ele, SOCIETE GENERALE (SG) şi BANQUE NATIONALE de PARIS (BNP), au intrat în negocierea finală. Cele două bănci franceze au avut oferte foarte diferite. În timp ce în negocierile cu SG, comisia de privatizare urca spre un preţ de 20 USD/acţiune, cu BNP nu s-a ajuns la 10 USD/acţiune. Ne şi întrebam dacă BNP chiar dorea să cumpere banca! Pe neaşteptate, negocierile au fost curmate de o declaraţie a premierului Radu Vasile, care a afirmat public că Societe Generale a câştigat licitaţia şi va fi noul proprietar al BRD! Stupoarea comisiei de privatizare, ca şi a tuturor celor implicaţi, a fost totală, mai ales că exista impresia că preţul putea fi urcat spre 25 USD/acţiune, ceea ce ar fi adus încă câteva zeci de milioane de dolari bugetului naţional, aflat în mare nevoie. Începând din acel moment, porecla fepesistă a premierului a fost Radio Vasile. Şi-a consolidat-o după numai o săptămână, când, fiind în vizită oficială la Paris, a anunţat că “DACIA va fi cumpărată de Renault”, în timp ce FPS abia vânduse caietul de sarcini grupului Hyundai, iar vicepreşedintele VW m-a sunat să mă informeze că VW renunţă să se prezinte din moment ce hotărâsem deja cui vindem uzinele de la Colibaşi…
La 14 decembrie 1998, în numele FPS, am semnat contractul de privatizare a BRD. Contractul prevedea: vânzarea a 42,1% din acţiunile băncii la un preţ de 20,15 USD/acţiune, respectiv 135 milioane USD per pachet; majorarea cu 20% a capitalului social al BRD, astfel încât în final, SG să deţină 51% din capitalul social al băncii. Valoarea totală a tranzacţiei cu investitorul strategic SG a ajuns astfel la 200,3 milioane dolari, sumă care a fost plătită la 18 martie 1999, dată de la care Societe Generale controlează BRD.
Grupul Societe Generale este între primele cinci din Uniunea Europeană, după valoarea activelor administrate şi – cu cei peste peste 22 milioane de clienţi persoane fizice - este prima bancă de retail din Franţa. În ultimii ani, Grupul s-a extins în Bulgaria, Grecia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Serbia, Rusia, Muntenegru, Moldova şi Albania.
La sfârşitul lunii ianuarie 1999, FPS a încheiat contractul de vânzare către salariaţii băncii a unui pachet reprezentând 8,33% din acţiuni. Preţul per acţiune a fost de 25.000 lei, egal cu valoarea nominală a acţiunii, ceea ce era cu mult mai ieftin decât preţul plătit de francezi.
La 24 noiembrie 1999, FPS a mai vândut 4,99% din acţiunile BRD către BERD, obţinând un preţ de 21,4 USD/acţiune. În acest fel s-a încheiat, cu aproape un an întârziere faţă de prevederile strategiei, prima etapă a privatizării a BRD. Întârzierea s-a datorat în principal BERD, care a întrerupt în mai multe rânduri negocierile, urmărind evoluţia vânzărilor efectuate de salariaţi.
Acestor circumstanţe li s-au adăugat cererile insistente ale celor de la SG, pentru amânarea etapei a doua pentru, cel mai degrabă, anul 2000. Dintre motivele invocate, cel mai consistent era acela că, după standardele IAS, banca va încheia anul 1999 cu pierderi, ceea ce ar afecta preţul obtenabil şi imaginea băncii în ansamblu. FPS şi guvernul au fost receptivi, iar data limită pentru vânzarea celor 9,861% din acţiunile BRD deţinute de FPS a fost împinsă până la 30 octombrie 2000. Valoarea de 21,40 USD/acţiune, obţinută la tranzacţia cu BERD, a fost considerată de consultanţi ca fiind prea ridicată şi de natură să reducă şansele de succes ale ieşirii pe pieţele de capital. Fondurile de investiţii care fuseseră tatonate, ofereau mult mai puţin. Până la urmă s-a reuşit vânzarea a numai 2,53% din acţiuni. Restul de 7,331% a fost cumpărat, în luna noiembrie 2004, de către grupul francez Societe Generale pentru suma de 43 milioane de euro. Prin această tranzacţie, banca franceză a ajuns la o pondere de 58,32% din acţionariat.
Începând cu anul 2001, BRD este listată la Bursa de Valori Bucureşti, în prima categorie. În anul 2003 a fost iniţiată o campanie de rebranding, pentru consolidarea imaginii băncii româneşti ca şi componentă a grupului francez, iar BRD a devenit BRD – Groupe Societe Generale. Banca are 7.300 de salariaţi, o reţea care cuprinde peste 600 de agenţii şi are două milioane de clienţi individuali şi corporativi. Numărul şi calitatea serviciilor oferite de bancă a crescut an după an, antrenând, firesc, şi creşterea valorii băncii. La sfârşitul lunii aprilie 2007, capitalizarea BRD – Groupe Societe Generale era de 4,8 miliarde de euro, iar după activele bancare banca îşi păstrează locul al doilea pe o piaţă naţională tot mai competitivă. Din toate aceste considerente, se poate afirma că privatizarea Băncii Române pentru Dezvoltare a fost un succes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu