miercuri, 30 iulie 2008

Proiect de Motiune pentru Congresul Extraordinar din 24 August 2008

Proiectul ordinii de zi a Congresului Extraordinar al PNŢCD din data de 24 august 2008

1.Dezbaterea şi adoptarea raportului Biroului Naţional de Conducere;
2. Dezbaterea raportului financiar şi descărcarea de gestiune;
3. Prezentarea moţiunilor;
4.Alegerea preşedintelui partidului, a Biroului Naţional de Conducere, a membrilor aleşi din Comitetul Naţional de Conducere;
5. Adoptarea programului partidului;6. Alegerea comisiei pentru completarea şi modificarea Statutului;
7. Alegerea Juriului de onoare, disciplină şi arbitraj;8. Cuvântul preşedintelui ales.
Credinţă şi Democraţie în România Europeană

CreDem în România !
România nu are o clasă politică adecvată nevoilor sale în actuala conjunctură naţională şi internaţională. Clasa noastră politică s-a omogenizat la cel mai mic numitor comun şi a devenit evident faptul că asemănările dintre politicienii diferitelor partide sunt mult mai importante decât deosebirile dintre ei. Orice alianţă politică a devenit posibilă, pentru că nu se fundamentează doctrinar şi nu se articulează pe vreun proiect, ci toate au scopul de a accede şi a menţine la putere un grup de oameni. O dată la patru ani, politicienii vin în faţa electoratului şi îi cer votul, după care se ocupă de propriile interese. Afacerile şterg diferenţele de culoare politică, iar atunci când sunt prinşi cu mâţa-n sac, se coalizează şi blochează actul de justiţie. Noi credem că aşa nu se mai poate! România are nevoie de un alt fel de a se face politică. România a aderat la Uniunea Europeană, dar pentru a se integra cu adevărat, România trebuie să se schimbe! România trebuie să adopte fondul culturii europene, nu numai formele ei. Nu este suficientă construirea unor noi instituţii şi nici adoptarea aquis-ului comunitar. Trebuie schimbate mentalităţile, trebuie să ne schimbăm şi noi! Procesul trebuie să înceapă de sus, iar PNŢCD propune proiectul CreDem in Romania, un proiect creştin-democrat pentru România europeană.

Suntem absolut convinşi că România nu va progresa dacă morala nu-şi va găsi locul în viaţa sa politică. Poporul român este un popor creştin, dar câtă morală creştină există în politica de azi? Din acest punct de vedere, PNŢCD este singurul partid care are morala creştină ca principiu doctrinar şi reprezintă unica alternativă reală la toate celelalte. Este adevărat că, deşi PNŢCD a fost întotdeauna un partid doctrinar, el şi-a pierdut locul central de pe scena politicii româneşti din cauza unor greşeli făcute de liderii săi. Am învăţat din aceste greşeli, iar moţiunea CreDem în România emană de la un nou PNŢCD, un PNŢCD optimist şi plin de speranţă, un PNŢCD care îşi propune să le dea românilor demnitatea şi încrederea pe care o merită, ca orice popor european.


I. România europeană are nevoie de o reconsiderare a exerciţiului puterii, de o redefinire a Statului şi a funcţiilor sale

La 18 ani de la Revoluţie, datorită evoluţiilor negative din perioada Statului comunist-totalitar – caracterizat prin funcţia represivă – şi din prezent, când statul - birocratic, ineficient şi corupt - iroseşte resursele bugetare, Statul trebuie să se reabiliteze în faţa cetăţenilor săi. În plus, credem că Statul român are nevoie de o redefinire, atât pe plan intern, cât şi în faţa opiniei publice internaţionale. Redefinirea este cu atât mai necesară cu cât, sub presiunea globalizării, Statul pierde o parte din atribuţiile sale şi nu mai poate exersa asupra cetăţenilor săi o putere fără limite. Statul a fost mult prea prezent în viaţa individului, ca un stăpân absolut şi necontestat, lucru care a distorsionat mentalitatea cetăţeanului şi a amplificat birocratizarea instituţiilor şi funcţiilor Statului.

PNŢCD consideră că a sosit momentul ca Statul să devină secundar în viaţa cetăţenilor săi şi să intervină în viaţa privată numai atât cât este necesar pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, respectarea demnităţii umane, egalitatea în faţa legii, egalitatea şanselor, evitarea derapajelor sociale, protecţia sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător, asigurarea accesului la educaţie, siguranţa individuală şi naţională, apărarea naţională şi afirmarea naţiunii în lume.

Pentru toate acestea, sunt necesare câteva schimbări esenţiale.

1. România are nevoie de o nouă Constituţie. Pentru evitarea crizelor într-un sistem de putere, raporturile de forţă şi ierarhiile trebuie să fie clare. Trebuie să eliminăm caracterul bicefal al puterii executive, alegând între republica prezidenţială, cea parlamentară şi monarhia constituţională.

Este necesară reducerea numărului de parlamentari şi eliminarea suprapunerilor între atribuţiile celor două camere.

Trebuie asigurată o reală separaţie a puterilor în Stat prin delimitarea clară a celor trei puteri ale statului, Legislativă, Executivă şi Judecătorească şi prin stabilirea unui sistem de verificare şi de echilibru între cele trei puteri.

În acest scop, noua Constituţie va promova în mod clar puterea poporului, prin organizarea de alegeri libere şi democrate pentru toate cele trei puteri în stat. Astfel, nu numai Preşedintele ţării, parlamentarii şi primarii vor fi aleşi prin vot liber şi democrat, ci şi judecătorii şefi, procurorii şefi şi şefii de poliţie de la diverse nivele, pentru a fi scoşi de sub influenţa politicului. Este normal să fie aşa, întrucât alegerea reflectă voinţa poporului, iar aleşii trebuie să răspundă de activitatea lor numai în faţa poporului.

Parlamentul trebuie să-şi exercite mai eficient atribuţia de legiferare, pentru a restrânge intervenţiile executivului prin intermediul ordonanţelor de urgenţă. Acestea, împreună cu procedura asumării răspunderii guvernului în faţa Parlamentului, conduc la degenerarea dezbaterilor parlamentare în dispute politice sterile, creându-se imaginea unei instituţii (Parlamentul) pe cât de costisitoare, pe atât de inutilă, în timp ce Guvernul conduce ţara prin decrete (OUG). Pentru asigurarea unei reale separaţii a puterii legislative de cea executivă, se impune instituirea incompatibilităţii dintre funcţia de parlamentar şi cea de ministru.

2. Alături de principiul separaţiei puterilor în Stat, exercitarea puterii trebuie să pornească de la fundamentarea ei pe principiul responsabilităţii. Responsabilitatea deţinătorilor puterii presupune nu numai exercitarea ei în cadrul constituţional şi legal, ci şi conştientizarea faptului că deţinerea dreptului de a decide asupra celor guvernaţi presupune obligativitatea suportării consecinţelor propriilor acte şi fapte care implică exerciţiul puterii. Este obligatorie eliminarea privilegiilor demnitarilor, în primul rând ale celor care îi protejează în faţa justiţiei, ei fiind aleşi să servească poporul român, nu să-i devină stăpâni.

Prin organizarea de alegeri libere pentru fiecare din reprezentanţii celor trei puteri în stat, se obţine exact această responsabilizare a deţinătorilor de putere, care vor da socoteală numai alegătorului pentru acţiunile lor, şi nu altui deţinător de putere, dintr-o altă putere a Statului, cum se întâmplă în prezent.

3. Reforma puterilor Statului impune o justiţie independentă, eficientă şi o responsabilizare a celor care o înfăptuiesc. Lipsa reformei justiţiei împiedică reforma morală a societăţii, deoarece lipsa unui etalon fundamental între „drept” şi „nedrept” lasă societatea fără busolă morală. Reforma justiţiei, prin importanţa şi implicaţiile sale la nivelul întregii societăţi, reprezintă o condiţie esenţială a evoluţiei spre bine a fiecărui cetăţean, o garanţie a faptului că setul de valori pe care se fundamentează societatea – dreptate, proprietate, libertate – funcţionează.

4. Reconsiderarea exerciţiului puterii necesită regândirea modului de distribuire a acesteia atât între instituţiile Statului, cât şi la nivelul diferitelor paliere ale acestor instituţii. România nu a abolit încă principiile Statului centralizator, deşi o democraţie autentică presupune continuarea descentralizării politice şi administrative, în sensul amplificării implicării directe şi indirecte a cetăţenilor în procesul decizional şi în controlul acestui proces. Transferul puterii trebuie dublat de transferul resurselor corespunzătoare, fără de care descentralizarea eşuează şi se compromite. Administraţia locală este primul spaţiu public cu care cetăţeanul este în contact direct. Considerăm că majoritatea serviciilor publice sunt furnizate mai eficient de la nivel local: învăţământul preuniversitar, asistenţa socială, alimentarea cu apă, infrastructura rutieră, etc. Descentralizarea nu trebuie să fie un scop în sine, ci o metodă de a pune în prim plan comunităţile locale, cetăţeanul, până la urmă.

5. Consolidarea societăţii civile, existentă mai mult formal în România, rămâne un obiectiv major. Un Stat fără o societate civilă autentică este ca un corp fără suflet. Corpul social nu se coagulează şi nu se manifestă exclusiv la nivelul partidelor politice. Societatea civilă are rolul de a media relaţia individ-Stat, prin asigurarea participării pentru individ, în condiţiile prezervării intereselor colective. Instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice constituie temelia unei democraţii funcţionale, permiţând cetăţeanului să participe efectiv la viaţa publică. În societăţile democratice, societatea civilă acţionează ca mecanism regulator, influenţând deciziile politice şi economice, de interes public, în general. Statul român a instituţionalizat parteneriatul cu sindicatele, patronatele şi organizaţiile neguvernamentale, dar acestea par a fi forme goale de conţinut, structuri ce promovează interesele propriilor suprastructuri, mai degrabă decât pe cele ale cetăţenilor. Mecanismele democraţiei participative sunt încă deficitare societatea românească, iar PNŢCD îşi propune ameliorarea stării de fapt.

II. România europeană are nevoie de o schimbare radicală a vieţii politice

1. Partidul-Stat, existent înainte de 1989, s-a perpetuat, începând cu FSN, după revoluţie. Într-o asemenea realitate se anulează orice distincţie între cetăţean şi aderent, între instituţiile şi funcţiile de partid şi instituţiile şi funcţiile Statului. Obiectivul cuceririi puterii – firesc pentru orice partid într-o democraţie – a fost înlocuit cu obiectivul „capturării” Statului. Pentru depăşirea acestei stări de fapt, partidele politice româneşti trebuie să evolueze de la statutul de partide de patronaj – care funcţionează pe baza unei relaţii clientelare dintre şefi şi militanţi – la cel de partide ideologice – bazate pe ideologie şi idei/programe.

Într-o ţară superideologizată precum România, unde - până în anul 1989 - totul era ideologie, începând cu raţiile alimentare, a fost oarecum firească trecerea în extrema cealaltă, odată cu schimbarea sistemului, în 1990. În loc de ideologii, am ales oameni: Iliescu, Roman, Stolojan, Vadim, Isărescu, etc, pentru că „ne place de X sau de Y”. Prelungirea focalizării dezbaterii politice pe persoane, în loc de proiecte, este însă păgubitoare. Faptul a fost cu certitudine iniţiat şi încurajat de serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, pentru că sunt cu mult mai uşor de manipulat imaginile unor oameni, decât proiectele politice. De aproape douăzeci de ani, românii aleg oameni, nu proiecte! Şi nu par dispuşi să stabilească o legătură între calitatea alegerilor lor şi calitatea vieţii lor. Prin revenirea la ideologie/doctrină şi programe/proiecte, partidele şi politicienii vor fi obligaţi să înlocuiască confruntarea notorietăţilor cu o competiţie a soluţiilor la problemele din agenda cetăţeanului. Iar cetăţenii ar alege fără greş. România are nevoie de o dezbatere ideologică la nivelul partidelor, dezbatere care nu poate avea loc atâta timp cât nu se realizează o polarizare ideologică, iar acest lucru nu este posibil fără un primat al politicilor înaintea politicului. Este în interesul pe termen lung al clasei politice să cultive viziunea, programul, principiul şi să evite sau chiar să combată pseudo-mesianismul unor lideri fără substanţă, jocurile de culise pre- şi post-electorale, deturnarea conţinutului mandatului politic, agresiunea de orice fel între actorii politici şi să le înlocuiască progresiv cu dezbaterea de idei.

În lipsa competiţiei dintre proiecte, adoptarea sistemului votului uninominal perpetuează şi încurajează personalizarea actului politic, însă nu în sensul responsabilizării directe a omului politic față de alegători, ci mai curând în sensul multiplicării instrumentelor de manipulare şi deturnare a voinţei electorale prin confuzia dintre persoană şi idei sau program, respectiv partid. Candidaţii vor fi desemnaţi tot de către partide, iar atenţia lor va fi orientată prioritar tot spre acestea. Deja selecţia umană de până acum a unor partide indică în mod clar tendinţa populistă a investirii popularităţii mediatice (de obicei, obţinută pe cu totul alte criterii, de ex. prin muzică sau sport) cu potenţial politic. Inflaţia acestor „personalităţi” va spori confuzia competenţelor şi va adânci criza doctrinară. Întrucât circumscripţia judeţeană va fi înlocuită de mai multe colegii, în locul unei campanii (pe listă) vor fi zece-cincisprezece campanii (pe colegii) în fiecare judeţ. Costurile vor creşte corespunzător, obligând candidaţii la înţelegeri/compromisuri suplimentare cu mediile de afaceri, care vor deveni al doilea debuşeu al atenţiei lor. Electoratul va fi obligat să se mulţumească cu locul al treilea.

În cele aproape două decenii de la căderea comunismului, România nu a ajuns la minima maturitate politică prin care oferta partidelor să fie una de idei şi nu doar de lideri, reali sau închipuiţi. Partidele politice româneşti au drept numitor comun dezinteresul sistematic faţă de dimensiunea doctrinară, faţă de normativitatea principiilor şi a ideilor. În recompunerea instituţională a României europene, partidelor politice le revine un rol nou, de forme de coagulare ideologică a unor segmente sociale.

2. Clarificările doctrinare vor permite delimitările necesare pe scena politică românească. Cu alte cuvinte, după aproape două decenii, Dreapta trebuie să se delimiteze clar de pseudo-dreapta. Nimic nu poate fi mai nociv decât confuzia. Numărul prea mare al celor care se pretind de dreapta face Dreapta necredibilă. Nu puţine partide, auto-intitulate de dreapta, amestecă scandalos planurile şi propun ca fiind mesajul Dreptei ceea ce acesteia nu îi aparţine. Partidele care se revendică din curentul de dreapta au obligaţia de a se delimita de tot ceea ce, la rigoare, nu intră în definiţia dreptei.

3. Pasul următor delimitării ideologice este delimitarea umană. Aici este vorba despre o delimitare profundă, care are în vedere ruperea de trecutul totalitar. Delimitarea faţă de cercurile de putere nelegitimate democratic este operaţiunea cea mai dificilă şi mai riscantă, însă şi cea care, nefăcută, otrăveşte tot ceea ce este ofertă politică. Nu poate fi avut în vedere doar refuzul de a colabora cu oamenii Securităţii sau de a respinge oferte financiare dubioase, ci ceva mai mult: păstrarea, prin discursul politic, a memoriei experienţei istorice de jumătate de secol. Dacă stânga are toate motivele să fie amnezică, dreapta nu trebuie să uite să aducă aminte, cu decenţă, însă nu mai puţin ferm, de ororile petrecute în istoria noastră recentă pe durata comunismului. Să nu uităm un lucru: dreapta a ajuns la putere în România tocmai pe fundalul acestei memorii. Evident, revenirea la guvernare nu se va produce pe aceeaşi schemă, însă în acelaşi spirit: un electorat excedat de abuzurile unei clase politice care nu îl mai reprezintă este sensibil la orice demers de demascare a jocului secund.

III. Oferta creştin-democrată: principii

1. Subsidiaritatea. Subsidiaritatea este conceptul de bază al creştin-democraţiei europene şi a stat la baza creării Uniunii Europene. Prin subsidiaritate se înţelege acel raport al Statului cu societatea în virtutea căruia Statul nu intervine nesolicitat şi nedorit, atâta vreme cât sunt respectate cadrele legale. Mai departe, solicitat să intervină, adică să ajute prin mijloacele sale specifice, Statul nu acţionează substitutiv; subsidiaritatea nu este tot una cu substituţia, pe care o preferă adepţii Statului paternalist. Subsidiaritatea nu poate fi asimilată liberalismului sau social-democraţiei. În viziune creştin-democrată, energiile persoanei nu trebuie suprimate, sub pretextul distribuirii lor inegale (ca în cazul liberalismului), dar nici nu trebuie ignorate (ca în cazul statului asistenţial).

Subsidiaritatea se poate aplica numai între parteneri egali. Când ne referim la raporturile dintre Stat şi autorităţile locale trebuie să accentuăm dimensiunea coordonării, în detrimentul subordonării.

Există patru caracteristici ale principiului subsidiarităţii:
- centralitatea omului capabil să fie responsabil pentru deciziile sale;
- responsabilitatea primară a persoanei în privinţa susţinerii vieţii sale şi a familiei sale; Statul sau orice alt organism social nu au voie să intervină nesolicitaţi;
- Statul este binevenit şi solicitat să intervină în momentul în care persoana sau comunitatea mică nu fac faţă rezolvării propriilor necesităţi;
- după restabilirea capacităţilor persoanei sau ale comunităţii de a se descurca independent, Statul are datoria să se retragă, adică nu trebuie să controleze sau să supravegheze pe cei pe care îi asistase înainte.

Subsidiaritatea nu se aplică doar raportului mare-mic, persoană-societate, puternic-slab, Stat-comunitate locală, ci şi raportului dintre două entităţi diferite ca structură, legitimitate şi finalitate, aşa cum este cazul celui dintre Biserică şi Stat. La rigoare, pentru a nu transforma colaborarea în colaboraţionism, raportul Biserică-Stat nu poate fi decât subsidiar. Adică: Biserica este autonomă în ceea ce priveşte necesităţile ei interne de bază, dar poate cere asistenţă din partea Statului atunci când, având în plan un proiect cu implicaţii sociale majore, nu îl poate duce până la capăt de una singură.

În general, ajutorul Statului este cu atât mai depolitizat şi mai eficient cu cât se adresează doar persoanelor sau segmentelor sociale care sunt în mod real în dificultate, este limitat în timp, nu reprezintă o alternativă comodă la munca proprie şi are ca finalitate respectul demnităţii persoanei şi asigurarea egalităţii de şanse.

2. Principiile economice creştin-democrate sunt libertatea, responsabilitatea, proprietatea ca bază a economiei private, realizarea binelui individual. Iniţial, Statul trebuie să apere structurile sociale (individul, familia şi grupurile sociale şi profesionale) de a fi la discreţia forţelor capitalismului de tip neoliberal. Odată scopul intermediar atins, respectiv când se ajunge la maturizarea individului şi a grupurilor sociale, se va iniţia un proces de reducere progresivă a prezenţei Statului în economie, până la nivelul minimal al păstrării funcţiilor sale legislative şi al celor din domeniile strategice.

Economia este sursa de viaţă nu numai a unui individ, ci şi a unui popor. Economia are nevoie de principii ale credinţei. Orice ciclu economic porneşte de la cuvântul dat şi se încheie cu onorarea acestuia prin împlinirea lui şi traducerea în faptă, la timpul şi locul promis iniţial. Sistemul pe care îl propunem ca model de organizare economico-socială are trei părţi constitutive: economia de piaţă, ordinea socială şi ordinea ecologică.

Economia de piaţă, liberă de intervenţiile dirijiste ale Statului, poate exista numai dacă sunt respectate o serie de principii esenţiale: libertatea economică, responsabilitatea individului - ca revers al libertăţii sale şi proprietatea – ca bază a economiei private.

Nu există economie fără ordine şi ordine fără principii, iar principiile decurg din învăţătura creştină. Ordinea socială este garantată de dreptatea socială, de solidaritatea dintre membrii societăţii şi de asigurarea de către Stat a minimului necesar pentru cei care cad sub un anumit nivel de bunăstare.

Ordinea ecologică este înţeleasă, în viziunea creştin-democrată, ca o expresie a relaţiei omului cu mediul înconjurător. Mediul înconjurător este creaţie divină şi include nu numai mediul natural, ci şi pe cel uman, adică tot ceea ce ne înconjoară. Politicile ecologice guvernamentale obligă firmele la investiţii, deci sunt consumatoare de libertate economică; presupun însă responsabilitate.

Un rezultat pozitiv al simbiozei dintre aceste principii şi creştinism va fi perceput de către populaţie odată cu distribuirea socială a rezultatelor muncii. Redistribuirea este acut necesară României în perioada actuală, simultan cu o diminuare a gradului de aplicare a neoliberalismului în ce priveşte proprietatea şi uzufructul ei. Scopul final este realizarea binelui individual şi a binelui comun.

IV. Oferta creştin-democrată: mesaje

Cred că mesajul nostru principal, care ar trebui să ne devină IDENTITAR, ar trebui să fie:

„PNŢCD - CREDINŢĂ şi JUSTIŢIE”!

1. Morala creştină trebuie să fie respectată şi în politică. Cauza cauzelor relelor din societatea românească este criza morală, care generează toate celelalte crize. Reforma morală a clasei politice a rămas până astăzi un deziderat. PNŢCD, ca singur partid care are morala creştină între principiile sale doctrinare, trebuie să recâştige încrederea românilor în forţa sa morală, pentru că refacerea texturii societăţii româneşti, distrusă de 45 de ani de comunism şi de 19 ani de “tranziţie”, nu se poate realiza decât pe baza moralei creştine. De aici rezultă câteva direcţii de acţiune pe termen lung, dintre care mi se pare prioritară apropierea de Biserică, pe care trebuie să o ajutăm, nu să ne servim de ea în scopuri electorale. Puterea exemplului personal contează. Clasa politică românească nu se reformează prin schimbarea regulilor şi a sistemului de votare, ci prin schimbarea oamenilor politici. PNŢCD este format din oameni cu credinţă în Dumnezeu, oameni care nu merg la biserică doar pentru a întâlni electoratul şi numai atunci când se televizează. Fiind credincioşi, ei urmează învăţătura biblică de a-şi iubi aproapele, până la a-l servi. Noi facem politică ca să servim cetăţenii, nu pentru a ne servi pe noi!

2. Relaţia cu cultele religioase. Clasa politică românească are un raport ambiguu cu dimensiunea religioasă. Acest fapt se datorează şi lipsei unei gândiri sociale a cultelor religioase, în frunte cu Biserica Ortodoxă majoritară. Abia de foarte puţin timp se înregistrează o timidă şi încă discretă dinamică în direcţia unei teologii sociale capabile să ofere cadrul principial şi deopotrivă concret pentru un dialog între BOR şi spaţiul public. Aşa se face că, în timp ce dialogul cu sindicatele şi societatea civilă a eşuat, cel cu Bisericile (generic vorbind) nici măcar nu a început cu adevărat. Mesajul politic al PNŢCD nu trebuie să traducă interesele Bisericilor, ci valorile acestora. Este uimitor cum într-o ţară cu deficit etic major, actorii politici nu se definesc mai deloc în funcţie de opţiuni valorice. Nu avem tabere clare anti-avort şi nici altele decisiv pro-avort. Pluteşte un fel de indiferenţă şi disponibilitate la orice. Nu este cazul să polarizăm inutil opinia publică, însă o campanie electorală a Dreptei trebuie să se pronunţe mai clar în favoarea politicilor pro-familie, pro-nataliste, să circumscrie inteligent problema națională şi să contextualizeze european problemele de la nivel local. PNŢCD este împotriva instituţionalizării căsătoriilor homosexuale şi cere interzicerea adopţiilor de copii de către cuplurile homosexuale. În ceea ce priveşte dialogul cu Bisericile şi cultele religioase, trebuie recuperat un teren lăsat prea uşor pe seama unor aventurieri zgomotoşi. PNŢCD pledează pentru implicarea socială a Bisericii (trebuie redefinit rolului preotului în societate) şi se opune interferenţelor Bisericii în politică.

3. România are nevoie de Justiţie!

- Toate partidele au abandonat discursul anticorupţie, inclusiv partidele cu aură reformistă.
- Toate marile dosare anchetate de DNA sunt blocate în Parlament.
- Curtea Constituţională a decis că averile nejustificate nu pot fi confiscate.
- Agenţia Naţională pentru Integritate a rămas fără puteri şi se află sub control politic.
- Preşedintele Traian Băsescu a afirmat despre realegerea baronilor locali: "Poporul nu validează mafioţi. Nu putem spune că electoratul este solidar cu un corupt", altfel spus: electoratul a decis că nu sunt corupţi!

România, unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, este furată în mod organizat, dar nu există nici un demnitar condamnat în instanţele judecătoreşti. PNŢCD crede că toţi suntem egali în faţa legii şi cere eliminarea oricărei discriminări pozitive a deţinătorilor puterii în faţa justiţiei. Cât timp justiţia nu este „oarbă” şi nu-şi îndeplineşte menirea de factor corector final, Statul rămâne organizat astfel încât banul public să fie furat în continuare. Este obligatorie scoaterea justiţiei de sub controlul oamenilor serviciilor secrete succesoare fostei Securităţi, care sunt principalii vinovaţi pentru nivelul ridicat al corupţiei din România.

4. Administrativ. Guvern „mare” jos, guvern „mic” sus! Descentralizarea trebuie dusă mai departe, astfel încât tot mai multe decizii să ajungă cât mai aproape de cetăţean. Nu trebuie „să redescoperim America”, ci trebuie să preluăm regulile care o fac să funcţioneze atât de democratic. Propunem ca preşedintele judecătoriei, procurorul şef şi şeful poliţiei să fie aleşi de către cetăţeni. În acest fel vor fi mai atenţi la problemele lor decât la toanele şefilor din Capitală. De asemenea, sistemul fiscal trebuie ameliorat, pentru ca banii să rămână acolo unde se produc. Guvernul să preleveze o anumită cotă procentuală, aceeaşi pentru toate judeţele.

5. Social. Este momentul redescoperirii dialogului social al partidelor politice. Sindicatele şi asociaţiile profesionale nu au un partener de dialog decât în perioadele de criză. Or, crizele trebuie preîntâmpinate, iar politicile majore nu se pot articula decât luând în calcul şi orizontul de aşteptare al partenerilor sociali. Critica opoziţiei, parlamentare sau nu, devine credibilă, adică nu se reduce la un joc de imagine, doar atunci când exprimă nemulţumiri concrete ale unor alegători concreţi.

6. Tema ŢĂRĂNEASCĂ. Fără să ne limităm la ţărănime, deoarece întotdeauna politicile noastre s-au adresat tuturor categoriilor sociale, suntem singurul partid care s-a preocupat cu adevărat de problemele ţăranilor. PNŢCD ar trebui să lupte pentru urbanizarea mediului rural, adică pentru dispariţia ţărănimii, în forma ei de astăzi. PNŢCD crede că a venit timpul ca oraşul, a cărui industrializare forţată a fost subvenţionată decenii de către sat, să-şi plătească datoriile. Europa în care ne integrăm nu are sate şi oraşe, ci localităţi mici şi mari. Urbanizarea mediului rural poate şi trebuie să fie făcută. Sunt zece milioane de români care trăiesc la ţară şi care au fost abandonaţi de politicieni. Putem să propunem politici de dezvoltare a infrastructurii rurale şi de creştere a valorii adăugate create la sate, pentru degajarea fondurilor necesare. Trebuie să ne opunem moşierilor roşii, care au moşii mai mari decât boierii de pe vremuri şi ar trebui să împiedicăm proletarizarea ţărănimii pauperizate de politicile iresponsabile de până acum.

7. Tema naţională. Cred că revenirea în atenţia opiniei publice ar avea şanse mai mari de succes dacă s-ar face prin mesaje legate chiar de adjectivele din numele partidului. Mesajul nostru pe tema naţională ar trebui să vizeze procesul de integrare europeană a ţării, obiectivul principal al politicii externe a României. Integrarea este salutară, dar nu este tot una cum se va realiza. România nu trebuie să se topească în creuzetul european, ci dimpotrivă; scăpaţi de ruşi, trebuie să folosim circumstanţele democratice din singurul imperiu în care nu am fost târâţi cu forţa, ci în care noi am dorit să intrăm, cel european.

PNŢCD consideră că politica externă a României nu trebuie să fie subordonată intereselor politice de moment. O diplomaţie puternică nu se construieşte în intervale scurte de timp, ci este suma eforturilor graduale asumate pe termen lung. Integrarea europeană trebuie să se facă cu protejarea identităţii naţionale şi promovarea interesului naţional, atât din perspectivă economică şi politică, cât şi culturală. Este esenţial ca România să nu fie subiectul unor decizii ale instituţiilor europene, ci să participe la luarea lor încă din momentul în care procesul de reflecţie se află într-o etapă incipientă. Aceasta este de altfel cea mai eficientă formulă prin care Europa politică rămâne şi Europa cetăţenilor.

V. Revigorarea PNŢCD

Aş dori să vă fac o mărturisire de credinţă: înainte de a fi creştin democrat, sunt naţional ţărănist, aşa cum au fost moşii şi strămoşii mei şi ai multora dintre dumneavoastră. După război, naţional-ţărăniştii au intrat în puşcării ca învingători ai alegerilor din 1946. Nu a fost o victorie oarecare, ci una obţinută la un scor zdrobitor, care a demonstrat că românii ştiau că ei erau alternativa la comunişti. Acest fapt, ca şi jertfele din anii dictaturii au făcut ca, la renaşterea sa din 1989, partidul să se bucure de o aură singulară şi – chiar dacă şi-a completat denumirea cu adjectivele „creştin” şi „democrat” – tradiţia a prevalat şi a continuat să fie apelat ca „naţional ţărănist”. Noi suntem „ţărăniştii” sau „naţional ţărăniştii”, nimeni nu ne spune „creştin democraţi” şi am greşit când am încercat să schimbăm acest lucru.

PNŢCD este un partid esenţial diferit de toate celelalte tocmai pentru valorile noastre fundamentale: morala creştină, naţionalismul luminat, dreptatea socială şi ţărănismul. Naţionalismul nostru este cu adevărat luminat, pentru că nu este îndreptat împotriva altora; nu ne-am transformat din asupriţi în asupritori, ci ne-am subordonat politicile intereselor neamului nostru: dintotdeauna am urmărit întregirea ţării, independenţa şi propăşirea ei. Morala creştină ne-a impus urmărirea dreptăţii sociale. Nu în ultimul rând, memoria colectivă ne reţine ca singurul partid care s-a interesat de ţărănime, într-o ţară în care ponderea populaţiei rurale a fost – şi este şi astăzi – foarte mare.

Ultima guvernare naţional-ţărănistă, cea din perioada 1996-2000, a fost una de succes, prin reformele realizate - în exclusivitate! - de miniştrii noştri. Alinierea învăţământului românesc la standardele europene, lansarea masivă a lucrărilor publice (în primul rând la sate, dar nu numai: aducţiuni de apă, alimentări cu gaz, construcţii de drumuri şi poduri), politicile agrare de încurajare a producătorului privat, inclusiv subvenţionarea pentru prima dată a ţăranului, în detrimentul unităţilor de stat, accelerarea privatizării în industrie şi oprirea întreprinderilor cu pierderi, restructurarea şi privatizarea sistemului bancar, cooptarea UDMR la guvernare, reorientarea politicii externe a ţării, de la firul roşu cu Moscova, spre NATO şi Uniunea Europeană, toate acestea au făcut ca – în decembrie 1999 - România să fie invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Dacă astăzi România este membră în NATO şi în Uniunea Europeană, meritele cele mai mari ne revin nouă, naţional-ţărăniştilor! Ritmurile ridicate de creştere economică, începând din anul 2000, se datorează tocmai guvernării noastre reformiste! Trebuie să fim mândri de guvernarea noastră şi trebuie să ne-o apărăm în faţa atacurilor de rea credinţă, care creează în mod deliberat confuzie între acţiunea administrativă a PNŢCD şi cea politică.

Dacă în plan administrativ am avut o guvernare de succes, în plan politic, din păcate, am înregistrat numai eşecuri. PNŢCD a pierdut TOATE disputele politice. Conducerea politică a partidului a fost departe de cerinţele impuse de împrejurările foarte grele în care am ajuns la guvernare. Consecinţele cele mai grave le-a avut incapacitatea partidului de a-şi implementa politicile care-l defineau identitar. Identitatea noastră nu a fost niciodată definită de CINEVA, pentru că nu am avut lideri carismatici. Noi am fost întotdeauna votaţi pentru CEVA. Acel CEVA, care ne-a singularizat pe scena politică românească, a fost percepţia electoratului că noi vom face 1. reforma morală a clasei politice, prin ceea ce ar fi trebuit să fie Legea Ticu, de deconspirare a securiştilor şi că 2. vom restitui proprietăţile.

Acestea au fost MESAJELE IDENTITARE ale PNŢCD şi tocmai aici am ratat. Legile respective s-au adoptat prea târziu şi au fost „mutilate” de Partidul Democrat, partener de coaliţie. S-a ajuns ca – sub presiunea UE – restituirile să se facă de către adversarii lor (şi ai noştri) din PSD şi PD; nu de către PNŢCD! Ne-am dovedit incapabili să facem exact ceea ce oamenii aşteptau cel mai mult de la noi! Iar dacă nu suntem cei care reformează moral clasa politică şi restituie proprietăţile, atunci CINE SUNTEM? Ce ne singularizează pe noi în percepţia publică? Nimic, pentru că din 2001 încoace, nici una dintre conducerile partidului nu a fost capabilă să construiască un nou set de mesaje identitare. Dacă nici noi nu mai ştim care este oferta noastră politică esenţială, cea care ne defineşte în faţa cetăţenilor, atunci cum să ştie ei, cetăţenii, cărora le cerem votul? În politologie este un truism faptul că oamenii nu te urmează dacă nu ştiu CINE eşti. Nu este suficient să fim urmaşii cuiva. Trebuie să fim noi înşine cineva. Degeaba ne mândrim cu trecutul, dacă nu suntem în stare să construim viitorul şi să oferim soluţii problemelor din agenda electoratului.

Timp de opt ani, PNŢCD a stat cu spatele la electorat şi s-a preocupat obsesiv de false probleme. Am avut parte de adevărate războaie interne între aşa-zişii lideri, care s-au exclus unii pe alţii; în loc să adoptăm politici, am irosit congresele pentru reorganizări interne, complet neinteresante pentru public; am schimbat denumirea partidului, renunţând la prestigiul său şi ignorând faptul că oricât de frumoasă ar fi eticheta, nu ea, ci conţinutul vinde produsul; am pierdut enorm de multă vreme încercând să facem alianţe cu partide cu mult mai mici decât noi, deşi continuam să scădem în sondajele de opinie. Toate acestea au deturnat atenţia şi energiile partidului de la problema sa principală: criza identitară.

Candidez din dorinţa de a ajuta partidul să depăşească criza prelungită în care se află. Împreună cu cei care mi-au făcut onoarea de a-mi fi alături pe moţiune şi în viitorul Birou Naţional de Conducere, vom desfăşura o acţiune politică pentru relansarea PNŢCD prin redefinire identitară. Vom continua cu consolidarea organizatorică a partidului - în ansamblu - şi a organizaţiilor locale, în particular. Sunt categoric împotriva excluderilor! Prin includeri, nu prin excluderi, ne putem întări! BNC-ul pe care-l voi prezida nu va mai discuta niciodată chestiuni disciplinare; acesta este atributul Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj. În BNC nu ne vom mai pierde timpul cu „execuţii” în organizaţiile teritoriale, ci vom adopta politici şi ne vom ocupa de implementarea lor! Un lider puternic nu se teme de competiţie, ci, dimpotrivă, o favorizează şi promovează alţi lideri autentici. Mare parte din forţa partidului rezidă în forţa leadership-ului său.

Statutul PNŢCD trebuie modificat de urgenţă, iar prima schimbare trebuie să preîntâmpine abuzurile forului superior. Vreau să fiu clar: CIC-uri pot fi constituite numai atunci când intervine vacanţa postului de preşedinte, iar componenţa CIC-ului va fi decisă chiar de comitetul rămas fără şef, nu de cei situaţi mai sus în ierarhie, deoarece ne-au demonstrat că abuzează.

Ultima majusculă din denumirea partidului este D, de la democraţie. Nu putem convinge pe nimeni că suntem un partid democratic, dacă nu respectăm regulile democraţiei în primul rând în interiorul organizaţiei noastre. Regula de aur a democraţiei este regula majorităţii, care obligă minoritatea să respecte hotărârile luate prin vot. Încălcarea repetată a democraţiei de partid a creat PNŢCD imaginea de partid dezbinat, incapabil să-şi gestioneze propriile probleme; iar atunci, cum să-i mai încredinţeze electoratul problemele sale?!? Cred că relansarea PNŢCD depinde foarte mult de capacitatea conducerii de a integra în proiectul propriu toate forţele de care dispunem. Politica nu trebuie făcută cu ură, ci cu iubire; cu iubire faţă de cetăţenii pe care dorim să-i servim, dar şi cu iubire între noi, membri ai aceluiaşi partid. Ceea ce ne apropie este cu mult mai important decât ceea ce ne deosebeşte. Dacă vom acţiona în acest spirit, solidaritatea ne va ajuta să reuşim!

Toate partidele care au ratat de două ori la rând intrarea în parlament au dispărut. PNŢCD nu! Nu numai că nu am dispărut, dar ni se alătură mereu membri noi. Uitaţi-vă în sală şi veţi vedea cât de mulţi colegi noi avem. Acest lucru demonstrează că partidul supravieţuieşte nu numai prin spiritul său, ci şi prin „carnea” sa. Este limpede pentru oricine că noii colegi nu au venit din interes, ci din convingerea că noi suntem singurul instrument politic care ar putea să schimbe România. Suntem un partid format numai din oameni de convingere, iar aceştia pot constitui o forţă formidabilă dacă sunt bine conduşi! Cei care ni s-au alăturat sunt doar o mică parte dintre cei care ne-ar vota, dacă am construi o ofertă convingătoare!

PNŢCD trebuie să fie reconstruit, iar reconstrucţia poate începe de la vârf, dar esenţialul va veni de la bază. Trebuie să-i readucem lângă noi pe toţi cei care ne-au părăsit, indiferent dacă au făcut-o pentru că au fost excluşi, ignoraţi sau dezamăgiţi. PNŢCD nu va reuşi să revină în prim plan dacă nu vom fi capabili să recâştigăm încrederea intelectualităţii, a tinerilor, a ţăranilor gospodari, a dascălilor, a preoţilor, a întreprinzătorilor, în general a oamenilor cu convingeri morale.

Partidul nu se poate limita la o politică de tip reactiv, de criticare a guvernării, specifică unui partid de opoziţie. Ne putem deosebi de ceilalţi dovedind că suntem capabili să construim şi să promovăm un proiect politic pentru România; să arătăm că ştim care sunt problemele românilor, ne pasă de ele şi avem soluţii pentru rezolvarea lor. Sunt convins că PNŢCD nu poate reveni în atenţia mass media şi a opiniei publice decât prin poziţii foarte tranşante, radicale chiar. Stă în puterea noastră să facem acest lucru, iar dacă vom acţiona cu credinţă în Dumnezeu, cu înţelepciune politică şi cu hărnicie, vom reuşi!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!





RADU SARBU

6 comentarii:

Anonim spunea...

Multe de spus...si mai multe de facut...Exista un proiect de constitutie pe net ce atinge punctele enumerate de dvs
http://www.monarhist.ro/viewtopic.php?f=26&t=898.
Sa vedem...

Roxana Iordache spunea...

Radule, te felicit pentru moţiune, dar dacă tot e în stadiul de proiect, îmi permit nişte observaţii:

- Mi se pare neavenită propunerea alegerii populare a reprezentanţilor puterii judecătoreşti! Suntem departe de America. Asta ar fi reţeta sigură a corupţiei instituţionalizate.

- În toate marile democraţii există miniştri care sunt şi parlamentari.

- Cred că e mult prea mare introducerea şi deocamdată nu candidezi nici la funcţia de prim-ministru, nici de preşedinte al ţării, ci de preşedinte de partid.

- Sunt sigură că n-ai să citeşti introducerea, doar câteva idei.Deşi eu aş trece peste.

- La partea cu PNŢCD, văd că te-ai axat pe creştin-democraţie, care e mai pe stânga, eu aş fi mai conservatoare, dar e decizia ta.

- Sper că în centrul discursului tău va sta ultima parte. Nu uita: adrenalina!

Oricum te aleg băieţii şi fetele într-o veselie, orice le-ai spune. Dar cred că merită să le dai şi ceea ce aşteaptă de la tine: un mesaj afectiv. Cu precizarea că textul doctrinar îl au în mape.

Din punct de vedere strategic, alegerea Timişoarei a fost bună. Pentru mediatizare, o decizie foarte proastă. Poate mutaţi congresul la Bucureşti, nu trebuie să vă temeţi de Miluţ şi ai lui.

Chiar voi aţi spus că soarele răsare de la Bucureşti.

Succes!

P.S. Mi-a plăcut mult imperativul ca dreapta să se delimiteze de pesudo-dreapta.

Anonim spunea...

demagogie este numele d-tale dle Sârbu, pai, ce facusi brea pâna acusi...

ei da si Roxana Iordache-Tonomat îsi da cu parerea, ce sa faca si ea saracuta, somera, expirata...

Marius Mina spunea...

@Anonimii se nasc si mor...anonimi...

Marius Mina spunea...

@Anonimii se nasc si mor...anonimi...

alex.dumitrascu spunea...

Faptul ca morala utilitarista este mai degraba proprie spiritului anglo saxon si american, nu inseamna ca liberalismul este mai departat de comunism, adica mai de dreapta, decat crestin democratia.
Explicatia faptului ca natiunile anglo saxone nu au suferit totalitarismul comunist, se datoreaza conditiilor istorice si geopolitice, nicidecum doctrinei liberale.
La baza doctrinelor politice, se afla doctrinele morale, iar din acest punct de vedere, crestin democratia este doctrina cea mai antagonica comunismului, deoarece se fundamenteaza pe o intelegere intreaga a persoanei, atat in ordine materiala, cat si in ordine spirituala. De aici si intelegerea libertatii, intelegere crestina pe care o neaga atat comunismul cat si liberalismul. Morala utilitarista, recunoaste cauze concrete, istorice si conjuncturale care desigur ca sunt reale si importante, dar exclude cu desavarsire 'cauza finala", care in sensul ei cel mai general nu se poate identifica decat cu Dumnezeu. Atat morala comunista cat si cea liberala, pot fi dezvoltate bine, fara dificultati ideologice si in absenta acestei cauze finale, deci fara Dumnezeu.
Morala crestin democrata este o morala personalista, deoarece il intelege pe om, binele si libertatea lui, intr-un triplu raport, si pe doua planuri:
In raport cu Dumnezeu, cu "celalat", adica cu aproapele, si cu societatea, adica in contextul binelui comun.
Planurile pe care se dezvolta conceptele de libertate si fericire, sunt cel material, comun in buna masura si liberalismului si comunismului, dar si cel spiritual, trecut sub tacere de liberalism, si negat cu vehementa de comunism.
In felul acesta, daca folosim drept criteriu al apartenentei la dreapta sau la stanga, distantarea de comunism si de national socialism, crestin democratia se afla la dreapta liberalismului fiind singura doctrina politica si morala care recunoaste persoana umana in sensul ei crestin, material si spiritual, ca alteritate si ca asemanare(ceea ce implica relationarea) fata de Dumnezeu si fata de ceilalti oameni.
Reamintesc faptul ca insasi notiunea de "persoana"(nu in sensul antic de persona, masca), este o notiune crestina, aparuta cu ocazia dezbaterilor teologici despre Sfanta Treime, ale parintilor postapostolici si ai teologilor primelor trei secole.
Prima data, termenul ca atare, a fost folosit teologul preniceean Tertulian, o data cu ntroducerea altor termeni care acum i se par familiari: Treime, Substanta, Consubstantialitate.
Treptat, contemporanii nostri, au incercat sa ....descrestineze crestin democratia, mai ales in scopul de a permite accesul ideologic al ateilor si al necrestinilor la aceasta doctrina.
Rezultatul este asa zisa doctrina "populara", doctrina care...nu este si care nu are comun cu crestin democratia decat dem=numirea de "partid popular" denumire folosita de don Luigi Sturzo pentru partidul crestin democrat infiintat de el in Italia.
Rememorarea si reconsiderarea doctrinelor morale care stau la baza doctrinelor sociale si politice, ar fi extrem de benefica, eliminand confuziile, manipularile, impostura, si tentatiile totalitariste care rezulta de aici.



Neamul nostru romanesc