SC TEPRO SA din Iaşi este o întreprindere din industria metalurgică, având ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea ţevilor sudate longitudinal şi a profilelor formate la rece. A fost mulţi ani în atenţia presei şi sunt puţini cei care nu îşi amintesc de scandalul provocat de privatizarea companiei ieşene. FPS a scos-o la privatizare de atâtea ori încât putem vorbi de o privatizare „cu repetiţie”. După ce prima privatizare a fost anulată prin justiţie, TEPRO a ajuns să facă parte din grupul LNM ISPAT, cel mai mare producător de oţel din lume. Am putea spune că totul e bine când se termină cu bine, dar, din păcate, acolo a murit un om: liderul de sindicat Virgil Săhleanu a fost asasinat.
Procesul de privatizare a SC TEPRO SA a început în luna mai 1997, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a listei societăţilor comerciale care urmau să fie privatizate conform Legii nr. 55/1995. Consiliul de Administraţie (CA) al Fondului Proprietăţii de Stat (FPS) a aprobat, în luna iunie 1997, o notă privind propunerea de vânzare a 51% din acţiunile societăţii comerciale din Iaşi, prin metoda negocierii directe, la un preţ de ofertă de 69.803 lei/acţiune, conform raportului de evaluare întocmit de o firmă specializată. La termenul stabilit, 4 septembrie 1997, pachetul deţinut de FPS nu s-a adjudecat deoarece s-a prezentat un singur ofertant, PAS PRIVAT TEPRO, a cărui ofertă de 4.025 lei/acţiune, a fost departe de valoarea aprobată de CA al FPS.
FPS a schimbat metoda de privatizare, de la negociere directă, la licitaţie publică deschisă cu ofertă în plic sigilat şi a redus valoarea de ofertă la 25.000 lei/acţiune. În martie 1998, când a avut loc licitaţia, s-a înregistrat tot un singur ofertant, acelaşi PAS PRIVAT TEPRO, care a dat tot 4.025 lei/acţiune. CA al FPS a refuzat oferta şi a decis reluarea procesului de privatizare.
La 24 iunie 1998 s-au prezentat doi ofertanţi: PAS PRIVAT TEPRO şi ZELEZARNY VESELI (FIERARII VESELI), din Cehia. Licitaţia a fost câştigată „la mustaţă” de firma cehă, conform grilei de punctaj aprobată de CA al FPS şi comunicată prin caietul de sarcini al licitaţiei. Punctajul cehilor a fost de 97,4, faţă de 95,6 al PAS-ului. Mai mult decât atât, şi preţul per acţiune şi valoarea investiţiilor asumate erau mai mari în oferta PAS-ului, dar cehii se angajau să realizeze investiţiile în doi ani, pe când PAS-ul, în patru ani. Valorile erau mici şi tot departe de aşteptările FPS: 1,265 USD/acţiune (10.856 lei/acţiune, faţă de 10.950, cât oferise PAS), respectiv 4.900.000 USD pentru investiţii în următorii doi ani (faţă de 4.965.000 USD pentru investiţii, dar eşalonaţi pe patru ani, cât oferise PAS). Iniţial, CA al FPS a respins oferta, dar la insistenţele preşedintelui Sorin Dimitriu, cu doar un vot împotrivă, tranzacţia a fost aprobată şi contractul încheiat.
Contractul prevedea plata preţului de 3,15 milioane USD şi asumarea unor investiţii, dintre care 4,4 milioane USD în dezvoltare-modernizare, iar 0,5 milioane USD pentru protecţia mediului. Pentru garantarea investiţiilor, cumpărătorul a emis, în favoarea SC TEPRO SA, bilete la ordin în valoare de 2,0 milioane USD; acestea nu erau însă avalizate de o bancă reciproc acceptabilă, cum ar fi trebuit să fie, conform unei clauze contractuale. ZELEZARNY VESELI a plătit preţul, dar nu a mai făcut niciodată investiţiile. O slăbiciune a contractului de privatizare era că investiţiile nu aveau un grafic de eşalonare, ci doar un termen: doi ani.
Cum era de aşteptat, date fiind cifrele din cele două oferte, scandalul a izbucnit imediat. Contestaţiile asociaţiei salariaţilor au fost respinse, dar – după numirea mea în locul lui Sorin Dimitriu – sindicaliştii, în frunte cu Virgil Săhleanu au reînceput să vină la Bucureşti, la FPS. Aşa am aflat dedesubturile acestei privatizări. Virgil Săhleanu mi-a relatat că toţi angajaţii de la TEPRO s-au înţeles să cumpere uzina prin intermediul asociaţiei salariaţilor. Colaborarea lor a funcţionat însă doar în etapele preliminare, respectiv la întocmirea dosarului de privatizare, pe baza căruia FPS a întocmit caietul de sarcini al licitaţiei, şi la mobilizarea fondurilor necesare. Ulterior, afirma Săhleanu, directorul Andreiu Cătoiu ar fi trădat PAS-ul (al cărui preşedinte era!) în favoarea cehilor. Acuzele sale mi se par credibile, deoarece oferta cehilor a fost construită milimetric peste cea a PAS PRIVAT TEPRO. În istoria FPS nu s-a mai înregistrat nici măcar un singur caz în care să câştige o ofertă în care atât preţul cât şi valoarea investiţiilor să fi fost mai mici cu exact atât cât trebuia pentru ca acest fapt să fie compensat de termenul de realizare a investiţiilor. Inginerul Virgil Săhleanu îl acuza pe directorul Cătoiu că s-ar fi lăsat cumpărat de „un securist ceh” (patronul „FIERARILOR VESELI” ar fi fost, după spusele liderului sindical, un fost colonel de securitate din Cehoslovacia comunistă). Cătoiu a fost menţinut în funcţie şi după privatizare, cu un salariu spectaculos pentru acei ani: 5.000 de dolari pe lună.
Scandalul a fost amplificat de hotărârea din ianuarie 1999 a consiliului de administraţie al SC TEPRO SA, prin care s-a decis disponibilizarea unui număr de 1.278 persoane. La TEPRO au rămas 1.490 de salariaţi. Conform contractului colectiv de muncă, salariile compensatorii acordate au variat între două şi şase, în timp ce în ţară începuseră să se facă restructurări colective la întreprinderi de stat (TEPRO era deja privată) cu 12 salarii compensatorii. Lichidarea la preţ de fier vechi a stocurilor, scăderea la jumătate a cifrei de afaceri, diminuarea producţiei şi a exportului, trecerea de la profit la pierdere în primul an după privatizare şi – mai ales – reducerea salariului mediu de la 150, la 75 USD au contribuit la înrăutăţirea dramatică a atmosferei. Grevele se ţineau lanţ, iar presa vuia. Toată lumea dădea vina pe FPS, iar eu eram permanent interpelat despre o privatizare făcută de alţii. Se pare că problemele cehilor veneau de afară şi că întreg imperiul metalurgic creat de dl Zdenek Zemek (deţinea întreprinderi în Cehia, Slovacia, Germania, Polonia, Ucraina şi România) se clătina sub ameninţarea falimentului.
Deşi nu avea calitate procesuală, pentru că legal nu mai exista, PAS PRIVAT TEPRO a acţionat în judecată FPS, ZELEZERNY VESELI şi TEPRO SA, cerând nulitatea absolută a contractului de privatizare. Nulitatea contractului înseamnă că părţile trebuie să fie repuse în situaţia anterioară semnării lui; adică cehii restituie acţiunile, iar FPS – banii. În anul 2000, văzând că la TEPRO nu se fac investiţiile contractate, FPS a acţionat la rândul său în instanţă, solicitând rezoluţionarea contractului de privatizare, ceea ce însemna că cehii restituie acţiunile fără a recupera preţul plătit pentru ele, ba mai mult, ar fi datorat şi penalităţi. Cum în acel an în România se făcea politică şi prin intermediul justiţiei, instanţele au recunoscut calitatea procesuală a PAS-ului şi i-au dat câştig de cauză cu viteza fulgerului. În doar câteva luni, s-au pronunţat Tribunalul şi Curtea de Apel din Iaşi, ca şi Curtea Supremă de Justiţie. Nu s-au respectat termenele de citare internaţională şi nici legile în vigoare. Hotărârile, netemeinice şi nelegale, au fost ulterior (după ce naţia s-a răcorit în alegerile din toamna anului 2000) atacate prin recurs în anulare de către procurorul general. Atunci însă, toată lumea voia să curgă sânge de fepesist...
Din păcate, a curs sângele lui Virgil Săhleanu, asasinat în luna septembrie a anului 2000 de câţiva dintre paznicii uzinei. Săhleanu a fost un lider autentic, devotat 100% interesului colectivului pe care îl reprezenta. M-am întâlnit de mai multe ori cu el, dar niciodată nu a cerut ceva pentru el; totul era pentru oamenii lui. Din păcate însă, în cadrul legal şi contractual existent, nu se putea face nimic până la scadenţa din august 2000...
La TEPRO lucrurile au mers din rău înspre mai rău şi după ce a revenit în proprietatea statului. La sfârşitul anului 2001, cifra de afaceri era de 717 miliarde lei, pierderile de 86 miliarde lei, iar datoriile ajungeau la 470 miliarde lei. Fosta opoziţie, ajunsă acum la putere, a dovedit că nu are soluţii miraculoase şi că a manipulat în interes electoral o privatizare eşuată din motive independente de funcţionarii FPS. Ca şi în multe alte cazuri, neputând rezolva problema, guvernul a externalizat-o. În anul 2003, SC TEPRO SA a fost privatizată din nou şi pentru ultima oară. De data aceasta, cumpărătorul a fost concernul LNM HOLDINGS, care mai deţine în România SIDEX Galaţi, SIDERURGICA Hunedoara şi PETROTUB Roman. LNM HOLDINGS a achiziţionat cu câteva sute de mii de dolari pachetul de control, dar apoi a investit multe milioane. Cele câteva sute de salariaţi, câţi au mai rămas la TEPRO, au locuri de muncă sigure şi destul de bine plătite. O mare parte din producţie este exportată. Perspectivele companiei ieşene în cadrul unui grup de mare anvergură, care este în acest moment cel mai mare producător de oţel din lume, sunt dintre cele mai bune.
Procesul de privatizare a SC TEPRO SA a început în luna mai 1997, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a listei societăţilor comerciale care urmau să fie privatizate conform Legii nr. 55/1995. Consiliul de Administraţie (CA) al Fondului Proprietăţii de Stat (FPS) a aprobat, în luna iunie 1997, o notă privind propunerea de vânzare a 51% din acţiunile societăţii comerciale din Iaşi, prin metoda negocierii directe, la un preţ de ofertă de 69.803 lei/acţiune, conform raportului de evaluare întocmit de o firmă specializată. La termenul stabilit, 4 septembrie 1997, pachetul deţinut de FPS nu s-a adjudecat deoarece s-a prezentat un singur ofertant, PAS PRIVAT TEPRO, a cărui ofertă de 4.025 lei/acţiune, a fost departe de valoarea aprobată de CA al FPS.
FPS a schimbat metoda de privatizare, de la negociere directă, la licitaţie publică deschisă cu ofertă în plic sigilat şi a redus valoarea de ofertă la 25.000 lei/acţiune. În martie 1998, când a avut loc licitaţia, s-a înregistrat tot un singur ofertant, acelaşi PAS PRIVAT TEPRO, care a dat tot 4.025 lei/acţiune. CA al FPS a refuzat oferta şi a decis reluarea procesului de privatizare.
La 24 iunie 1998 s-au prezentat doi ofertanţi: PAS PRIVAT TEPRO şi ZELEZARNY VESELI (FIERARII VESELI), din Cehia. Licitaţia a fost câştigată „la mustaţă” de firma cehă, conform grilei de punctaj aprobată de CA al FPS şi comunicată prin caietul de sarcini al licitaţiei. Punctajul cehilor a fost de 97,4, faţă de 95,6 al PAS-ului. Mai mult decât atât, şi preţul per acţiune şi valoarea investiţiilor asumate erau mai mari în oferta PAS-ului, dar cehii se angajau să realizeze investiţiile în doi ani, pe când PAS-ul, în patru ani. Valorile erau mici şi tot departe de aşteptările FPS: 1,265 USD/acţiune (10.856 lei/acţiune, faţă de 10.950, cât oferise PAS), respectiv 4.900.000 USD pentru investiţii în următorii doi ani (faţă de 4.965.000 USD pentru investiţii, dar eşalonaţi pe patru ani, cât oferise PAS). Iniţial, CA al FPS a respins oferta, dar la insistenţele preşedintelui Sorin Dimitriu, cu doar un vot împotrivă, tranzacţia a fost aprobată şi contractul încheiat.
Contractul prevedea plata preţului de 3,15 milioane USD şi asumarea unor investiţii, dintre care 4,4 milioane USD în dezvoltare-modernizare, iar 0,5 milioane USD pentru protecţia mediului. Pentru garantarea investiţiilor, cumpărătorul a emis, în favoarea SC TEPRO SA, bilete la ordin în valoare de 2,0 milioane USD; acestea nu erau însă avalizate de o bancă reciproc acceptabilă, cum ar fi trebuit să fie, conform unei clauze contractuale. ZELEZARNY VESELI a plătit preţul, dar nu a mai făcut niciodată investiţiile. O slăbiciune a contractului de privatizare era că investiţiile nu aveau un grafic de eşalonare, ci doar un termen: doi ani.
Cum era de aşteptat, date fiind cifrele din cele două oferte, scandalul a izbucnit imediat. Contestaţiile asociaţiei salariaţilor au fost respinse, dar – după numirea mea în locul lui Sorin Dimitriu – sindicaliştii, în frunte cu Virgil Săhleanu au reînceput să vină la Bucureşti, la FPS. Aşa am aflat dedesubturile acestei privatizări. Virgil Săhleanu mi-a relatat că toţi angajaţii de la TEPRO s-au înţeles să cumpere uzina prin intermediul asociaţiei salariaţilor. Colaborarea lor a funcţionat însă doar în etapele preliminare, respectiv la întocmirea dosarului de privatizare, pe baza căruia FPS a întocmit caietul de sarcini al licitaţiei, şi la mobilizarea fondurilor necesare. Ulterior, afirma Săhleanu, directorul Andreiu Cătoiu ar fi trădat PAS-ul (al cărui preşedinte era!) în favoarea cehilor. Acuzele sale mi se par credibile, deoarece oferta cehilor a fost construită milimetric peste cea a PAS PRIVAT TEPRO. În istoria FPS nu s-a mai înregistrat nici măcar un singur caz în care să câştige o ofertă în care atât preţul cât şi valoarea investiţiilor să fi fost mai mici cu exact atât cât trebuia pentru ca acest fapt să fie compensat de termenul de realizare a investiţiilor. Inginerul Virgil Săhleanu îl acuza pe directorul Cătoiu că s-ar fi lăsat cumpărat de „un securist ceh” (patronul „FIERARILOR VESELI” ar fi fost, după spusele liderului sindical, un fost colonel de securitate din Cehoslovacia comunistă). Cătoiu a fost menţinut în funcţie şi după privatizare, cu un salariu spectaculos pentru acei ani: 5.000 de dolari pe lună.
Scandalul a fost amplificat de hotărârea din ianuarie 1999 a consiliului de administraţie al SC TEPRO SA, prin care s-a decis disponibilizarea unui număr de 1.278 persoane. La TEPRO au rămas 1.490 de salariaţi. Conform contractului colectiv de muncă, salariile compensatorii acordate au variat între două şi şase, în timp ce în ţară începuseră să se facă restructurări colective la întreprinderi de stat (TEPRO era deja privată) cu 12 salarii compensatorii. Lichidarea la preţ de fier vechi a stocurilor, scăderea la jumătate a cifrei de afaceri, diminuarea producţiei şi a exportului, trecerea de la profit la pierdere în primul an după privatizare şi – mai ales – reducerea salariului mediu de la 150, la 75 USD au contribuit la înrăutăţirea dramatică a atmosferei. Grevele se ţineau lanţ, iar presa vuia. Toată lumea dădea vina pe FPS, iar eu eram permanent interpelat despre o privatizare făcută de alţii. Se pare că problemele cehilor veneau de afară şi că întreg imperiul metalurgic creat de dl Zdenek Zemek (deţinea întreprinderi în Cehia, Slovacia, Germania, Polonia, Ucraina şi România) se clătina sub ameninţarea falimentului.
Deşi nu avea calitate procesuală, pentru că legal nu mai exista, PAS PRIVAT TEPRO a acţionat în judecată FPS, ZELEZERNY VESELI şi TEPRO SA, cerând nulitatea absolută a contractului de privatizare. Nulitatea contractului înseamnă că părţile trebuie să fie repuse în situaţia anterioară semnării lui; adică cehii restituie acţiunile, iar FPS – banii. În anul 2000, văzând că la TEPRO nu se fac investiţiile contractate, FPS a acţionat la rândul său în instanţă, solicitând rezoluţionarea contractului de privatizare, ceea ce însemna că cehii restituie acţiunile fără a recupera preţul plătit pentru ele, ba mai mult, ar fi datorat şi penalităţi. Cum în acel an în România se făcea politică şi prin intermediul justiţiei, instanţele au recunoscut calitatea procesuală a PAS-ului şi i-au dat câştig de cauză cu viteza fulgerului. În doar câteva luni, s-au pronunţat Tribunalul şi Curtea de Apel din Iaşi, ca şi Curtea Supremă de Justiţie. Nu s-au respectat termenele de citare internaţională şi nici legile în vigoare. Hotărârile, netemeinice şi nelegale, au fost ulterior (după ce naţia s-a răcorit în alegerile din toamna anului 2000) atacate prin recurs în anulare de către procurorul general. Atunci însă, toată lumea voia să curgă sânge de fepesist...
Din păcate, a curs sângele lui Virgil Săhleanu, asasinat în luna septembrie a anului 2000 de câţiva dintre paznicii uzinei. Săhleanu a fost un lider autentic, devotat 100% interesului colectivului pe care îl reprezenta. M-am întâlnit de mai multe ori cu el, dar niciodată nu a cerut ceva pentru el; totul era pentru oamenii lui. Din păcate însă, în cadrul legal şi contractual existent, nu se putea face nimic până la scadenţa din august 2000...
La TEPRO lucrurile au mers din rău înspre mai rău şi după ce a revenit în proprietatea statului. La sfârşitul anului 2001, cifra de afaceri era de 717 miliarde lei, pierderile de 86 miliarde lei, iar datoriile ajungeau la 470 miliarde lei. Fosta opoziţie, ajunsă acum la putere, a dovedit că nu are soluţii miraculoase şi că a manipulat în interes electoral o privatizare eşuată din motive independente de funcţionarii FPS. Ca şi în multe alte cazuri, neputând rezolva problema, guvernul a externalizat-o. În anul 2003, SC TEPRO SA a fost privatizată din nou şi pentru ultima oară. De data aceasta, cumpărătorul a fost concernul LNM HOLDINGS, care mai deţine în România SIDEX Galaţi, SIDERURGICA Hunedoara şi PETROTUB Roman. LNM HOLDINGS a achiziţionat cu câteva sute de mii de dolari pachetul de control, dar apoi a investit multe milioane. Cele câteva sute de salariaţi, câţi au mai rămas la TEPRO, au locuri de muncă sigure şi destul de bine plătite. O mare parte din producţie este exportată. Perspectivele companiei ieşene în cadrul unui grup de mare anvergură, care este în acest moment cel mai mare producător de oţel din lume, sunt dintre cele mai bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu