Să se revizuiască? Primesc! Dar...

In mod evident, preşedintele este „jucător". Încă nu ştim dacă joacă şi câştigă, dar, în tot cazul, a reuşit să împartă clasa noastră politică în două: pro şi contra Băsescu. Astăzi, nimic altceva nu mai contează! Nici doctrinele, nici programele şi nu există interes superior celui de a-l răstigni cu orice preţ, ori - dimpotrivă - de a-l apăra pe marinel. Fără efecte asupra protagoniştilor, care par să ţină la tăvăleală, confruntarea scârbeşte electoratul, demobilizându-l, şi are consecinţe dezastruoase asupra imaginii ţării în exterior. Dar cui îi pasă? Preşedintele continuă să arunce mingi în teren, iar ceilalţi se simt obligaţi să alerge după ele. Traian Băsescu face agenda politică în România. Ultima sa găselniţă este votul uninominal, care ar fi, chipurile, soluţia miraculoasă pentru reformarea lumii politice. Deşi aproape nimeni nu este convins de acest lucru, după referendumul iniţiat de preşedinte, partidele nu au mai avut încotro şi l-au legiferat. Convingerea mea este că tema este una diversionistă, specifică stilului lui Băsescu, care şi-a atins cu ajutorul ei obiectivul de a „juca" pe coarda populistă, câştigătoare.
Argumentele evocate în favoarea uninominalului sunt valabile mai degrabă din punct de vedere teoretic, decât practic.
Uninominalul va determina partidele să-şi desemneze candidaţii după criteriul suprem al notorietăţii. Deoarece notorietatea costă (timp şi bani), organizaţiile de partid vor lăsa pe planul al doilea competenţa şi moralitatea. Vă las pe dumneavoastră sa constataţi ce fel de oameni se bucură astăzi de notorietate în ţărişoara noastră. Analiştii sunt unanim de acord că, în realitate, foarte puţini vor fi cei aleşi prin vot direct, conform definiţiei uninominalului. Marea majoritate va ajunge în parlament tot pe principiul listelor, dar - din păcate - va fi de o calitate şi mai slabă decât în prezent.
Alegerea parlamentarilor prin vot uninominal nu-i va responsabiliza suplimentar faţă de electorat. Candidaţii vor fi desemnaţi tot de către partide, iar atenţia lor va fi orientată prioritar tot spre acestea. Întrucât circumscripţia judeţeană va fi înlocuită de mai multe colegii, în locul unei campanii (pe listă) vor fi zece-cincisprezece campanii (pentru fiecare loc). Costurile vor creşte corespunzător, obligând candidaţii la înţelegeri/compromisuri suplimentare cu mediile de afaceri, care vor deveni al doilea debuşeu al atenţiei lor. Electoratul va fi obligat să se mulţumească cu locul al treilea.
Datorită costurilor mult mai mari, alegerea parlamentarilor prin noul sistem de vot va avea, totuşi, o consecinţă certă: reducerea numărului de partide parlamentare. Cele mici nu vor rezista, iar cele mari se vor consolida. Argumentul, corect din punct de vedere teoretic, că vom avea parte de guvernări stabile, este însă contrabalansat de practica noastră. Până acum, cu cât guvernarea a fost mai stabilă, cu atât a fost mai coruptă! Comparaţi, sub raportul onestităţii, guvernările instabile din perioadele 1996-2000 şi 2004-2008, cu guvernările extrem de stabile, dar tot pe atât de corupte, din perioadele 1990-1996, respectiv 2001-2004. Se pune întrebarea dacă România, cu precara sa societate civilă, îşi poate permite guvernări „stabile", adică etanşe şi corupte? Eu mă îndoiesc.
Din toate aceste motive, cred că schimbarea sistemului de vot nu va avea consecinţe benefice, cel puţin pe termen scurt. Adevărata reformare a clasei noastre politice s-ar putea realiza prin revenirea la ideologie.
Într-o ţară superideologizată precum România, unde până în anul 1989 totul era ideologie, începând cu raţiile alimentare, a fost oarecum firească trecerea în extrema cealaltă, odată cu schimbarea sistemului, în 1990. În loc de ideologii, am ales oameni: Iliescu, Roman, Stolojan, Isărescu, etc, pentru că „ne place de X sau de Y". Prelungirea focalizării dezbaterii politice pe persoane, în loc de proiecte, este însă păgubitoare. Faptul a fost cu certitudine iniţiat şi încurajat de serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, pentru că sunt cu mult mai uşor de manipulat imaginile unor oameni, decât proiectele politice. De aproape douăzeci de ani, românii aleg oameni, nu proiecte! Şi nu par dispuşi să stabilească o legătură între calitatea alegerilor lor şi calitatea vieţii lor...
Prin revenirea la ideologie/doctrină şi programe/proiecte, partidele şi politicienii vor fi obligaţi să înlocuiască confruntarea notorietăţilor cu o competiţie a soluţiilor la problemele din agenda cetăţeanului. Iar cetăţenii ar alege fără greş.
Aşa că: Să se revizuiască? Primesc! Dar cum?

Sistemul ticalosit cu stecherul in gura

Sistemul ticăloşit nu trage cu praştia după bătrâni, ci fură în mod organizat banul public. De fapt, sintagma defineşte oligarhia care s-a articulat, cu iuţeala fulgerului, imediat după prăbuşirea comunismului, din doi părinţi odioşi: partidul comunist şi Securitatea care l-a ţinut la putere. Carne din carnea lor, sânge din sângele lor, spirit din spiritul lor, oligarhii noştri nu puteau să aibă alte apucături decât cele moştenite în virtutea unei eredităţi atât de încărcate. Serviciile succesoare fostei Securităţi i-au asigurat infrastructura, iar când afirm acest lucru nu mă refer doar la ofiţerii activi, ci - în egală măsură - şi la cei acoperiţi. Dacă la început serviciile hotărau cine (dintre cei trimişi sub acoperire în „civilie") să se îmbogăţească cu banul public, astăzi raportul de forţe s-a inversat. Cei „din afară", cei cu bani îşi promovează oamenii în servicii şi în funcţiile de conducere neexpuse fluctuaţiilor politice din ministere şi din celelalte instituţii ale statului, iar politicienii de prim plan au imagine bună numai în măsura în care sunt obedienţi. În aceste circumstanţe, nu este de mirare că sunt iniţiate şi fructificate afaceri enorme în detrimentul interesului public. Procesul de privatizare a redus substanţial ponderea întreprinderilor care pot fi căpuşate doar pentru că sunt ale statului, adică mai degrabă ale nimănui, decât ale tuturor. Multe dintre ele au fost privatizate abia când ajunseseră de facto în stare de faliment, pentru a externaliza problema - cu toate complicaţiile socio-politice - şi pentru că nu mai era nimic de furat. A fost cazul băncilor (cu excepţia BCR), jefuite ca-n codru, reanimate cu bani publici şi date pe nimic unora care, administrându-le onest, le-au făcut extrem de profitabile. A fost şi cazul industriei metalurgice, cu excepţia performantei ALRO, aparent cedată (tot pe nimic!) la bună înţelegere colegilor ruşi. Sistemul ticăloşit s-a despărţit cu greu de bucăţele consistente, precum PETROM şi câteva distribuţii de energie electrică ori de gaz. Nu a avut ce face, pentru că altfel nu am fi fost admişi în Uniunea Europeană... Atâta doar că, după aderare, marile privatizări au început să fie amânate şi - până la urmă - stopate complet. Iar ceea ce se pregăteşte în domeniul energiei pare să fie un start în contrasens. În anul 1998 a început restructurarea sectorului energetic, prin transformarea regiei mamut RENEL în mai multe companii, dintre care cea mai importantă, CONEL, îngloba producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei electrice. Apoi, CONEL a fost „spart" în mai multe bucăţi: de producţie - Hidroelectrica, Termoelectrica, Nuclearelectrica, Electrocentrale Bucureşti, complexurile energetice de la Craiova, Turceni şi Rovinari, o companie de transport, Transelectrica şi opt de distribuţie - Electrica (Moldova, Muntenia Sud, Muntenia Nord, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud, Dobrogea, Banat). Dintre toate acestea, s-au privatizat patru distribuţii şi mai multe hidrocentrale de capacitate mică. Restul a rămas neatins, dar numai sub raportul privatizării, pentru că producţia de megawaţi-oră este căpuşată... energic! Cifrele din tabelul de mai jos sunt elocvente! Putere instalată (MW) Număr salariaţi Cifra de afaceri (mld. lei) Profit net (mil. lei) Hidroelectrica 6.325 5.250 2,0 25 Complex Turceni 2.310 3.906 1,6 40 Complex Rovinari 1.320 3.862 0,8 110 Hidroelectrica, cel mai ieftin producător, are cea mai mare putere instalată, cea mai mare cifră de afaceri, dar cel mai mic profit! Practic este imposibil! Aşa că nu se poate să nu ne punem întrebarea: unde o fi ajuns profitul real rezultat din comercializarea energiei hidroelectrice?!? Mai mult decât atât, contractele au fost astfel încheiate încât, în anii secetoşi, când Hidroelectrica nu a reuşit să producă megawaţii-oră contractaţi, a fost obligată să cumpere energie scumpă de la Termoelectrica şi să o revândă ieftin clienţilor săi privilegiaţi. Afacerea este imensă, dar preşedintele Băsescu şi presa s-au mulţumit să-i numească „băieţi deştepţi" pe beneficiarii contractelor cu Hidroelectrica... Dacă privatizările ar continua, numărul şi valoarea contractelor respective ar scădea. Singura apărare este şi foarte simplă: blocarea privatizării! Iar guvernul, care numai liberal nu se comportă, pare să accepte. Ideea a fost lansată în plină perioadă electorală, când atenţia tuturor este bine distrasă de circul de campanie (sau „campanie de circ"?). Proiectul sistemului ticăloşit constă în reconstruirea unui CONEL mai mic, în care Electrica, cu cele patru distribuţii neprivatizate, să absoarbă Hidroelectrica şi complexurile energetice de la Turceni şi Rovinari. Iniţiativa a stârnit critici atât din partea Comisiei Europene, cât şi de la Banca Mondială. Directorii companiilor care ar urma să fie absorbite au aflat despre perspectivă din presă, ceea ce confirmă că toată construcţia emană din laboratoarele „băieţilor deştepţi" ai oligarhiei naţionale. Argumentele invocate public sunt slabe: ţărişoara ar avea nevoie de o companie puternică, care să aibă costuri de producţie mai mici, datorită integrării pe verticală şi o pondere de 50% pe piaţa naţională. Abia apoi, peste câţiva ani, ar urma să fie scoasă la privatizare, dar parţial şi numai pe bursă. Cum se reduc costurile sub administrarea statului s-a văzut la „perla coroanei", PETROM, care a fost iertată de datorii de câteva sute de milioane de euro pentru a putea fi privatizată, atât de rentabilă fusese pentru oligarhie. Pe când eram preşedintele Consiliului de Administraţie al FPS, rinocerii din ministerul industriilor au încercat în două rânduri să blocheze privatizările din siderurgie prin astfel de „strategii". Îmi amintesc că au propus ca toate combinatele siderurgice din România să se unească într-o unică companie, pentru „rentabilizare". Vă puteţi imagina că aceasta ar fi fost neprivatizabilă (patriotic corect, doar oţelul este „strategic"!), singurii care ar fi putut-o eventual cumpăra fiind ruşii. Poate că asta se şi dorea?!? Revenind la prezent şi la energia electrică, trebuie să conştientizăm că vorbim despre o piaţă care anul acesta depăşeşte patru miliarde de euro, sumă comparabilă cu fondurile europene care ne sunt alocate. Atunci nu este de mirare că „băieţii deştepţi" se îngrijesc să-şi mai pună deoparte încă o halcă din energia electrică. Foarte recent, guvernul a aruncat în aer negocierile cu investitorii chemaţi chiar de el să participe la construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, pentru că, brusc şi fără explicaţii, a hotărât să majoreze propria participaţie, de la 20% la 51%! Se vede treaba că în 20% nu „încăpea" toată clientela. Unii dintre partenerii străini s-au retras, alţii „analizează" noile circumstanţe, dar un lucru este cert: lucrările nu vor mai putea începe anul acesta, iar alegerile vor prelungi amânarea lor. Varujan Vosganian nu a scos nici un cuvinţel despre sursele de finanţare ale guvernului, ori străinii fuseseră chemaţi tocmai pentru că nouă nu ne ajung banii pentru tot ce este de (re)construit în ţara aceasta. Lipsa totală de transparenţă nu poate decât să amplifice suspiciunile privitoare la interese oculte şi corupţie. Apucăturile acestea, caracteristice guvernelor PDSR/PSD, au fost preluate de liberali. Susţinerea parlamentară costă, iar PNL pare dispus să plătească oricât, dacă o face din bani publici. Mă întreb: până la urmă, care este preţul pe care, de fapt, noi toţi îl plătim pentru ca guvernul Tăriceanu să stea patru ani în Palatul Victoria? Câte compromisuri şi câte decizii păgubitoare pentru contribuabil mai trebuie să suportăm? Sistemul ticăloşit nu trage cu praştia după bătrâni, dar le ia banii în mod sistematic!