marți, 26 august 2008

PNTCD si-a ales noua conducere

PNŢCD şi-a ales o nouă conducere în cadrul Congresului Extraordinar desfăşurat în data de 24 august la Sala Radio. Noul preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este Radu Sârbu, a cărui moţiune a întrunit voturile a 369 de delegaţi din cele 374 de voturi exprimate.
Noi membrii aleşi ai Biroului Permanent sunt romano-americanul Doru Năsui - primvicepreşedinte, Gheorghe Ciuhandu - preşedinte C.N.C., Alexandru Kala Popescu – Secretar General şi 7 vicepreşedinţi: Ion Caramitru, Andrei Dimitriu, Adrian Ghiţă, Mihai Grigoriu, Alexandru Herlea, Virgil Petrescu şi Radu Rizescu.
Congresul Extraordinar al PNŢCD a fost convocat pentru a vedea dacă membrii partidului mai au încredere în conducerea aleasă în 2007, care a eşuat în a îndeplini obiectivele stabilite la alegere şi anume obţinerea unui procent de 5% la alegerile europarlamentare şi 7% la alegerile locale.
“Congresul a fost convocat tocmai pentru a păstra identitatea partidului. Noua conducere a fost aleasă pentru a nu scoate PNŢCD din arena politică. Pentru alegerile care se apropie, o alianţă ar fi de preferat, în primul rând cu alte partide de dreapta. Nu suntem de acord cu o fuziune prin absorbţie a partidului nostru cu PNL” a declarat noul preşedinte al PNŢCD, Radu Sârbu.
“Comitetul Naţional de Conducere (C.N.C.) de la Sinaia are un caracter informal şi chiar diversionist, având în vedere faptul că astăzi, la Bucureşti, au fost prezenţi 43 dintre cei 83 de membri ai C.N.C.” a continuat Radu Sârbu.

Argumentele pentru convocarea Congresului Extraordinar
1. Inlocuirea echipei care a dat dovada de ineficienta ratand dezastruos obiectivele electorale propuse si care este vinovata de luarea de masuri arbitrare, ca de exemplu excluderea unor membri si demiterea unor conduceri de organizatii pe motivul unor rezultate nesatisfacatoare in alegeri, fara ca in prealabil sa fi fost aprobate criterii de performanta in alegeri. Mai mult, vinovatul principal de rezultatele slabe din Bucuresti, dl. Pavelescu, primul care trebuia sanctionat daca era vorba de ineficienta organizatiei capitalei si a celor de sector, in calitatea lui de presedinte al organizatiei capitalei, s-a transformat in acuzator, judecator si calau al colegilor. In realitate au decapitat conduceri de organizatii si au exclus membri pentri a-i inlocui cu persoane servile, care sa-i ajute sa-si pastreze scaunele. 2. Stabilirea strategiei de participare la alegerile parlamentare. Solutia negociata de echipa Milut, de neparticipare la alegeri si trimitere de oameni pe listele PNL este imorala(intrare in Parlament pe usa din spate), ilegala(pentru ca este contrara spiritului legilor privind menirea partidelor, a justificarii existentei partidelor si ocoleste prevederile legale privitoare la apartenenta politica) si dezastruoasa pentru partid, deoarece trimite electoratul nostru sa voteze semnul altui partid si pune in pericol existenta partidului din punct de vedere legal. .Daca erau atat de convinsi de justetea solutiei lor, trebuiau sa vina la Congres, sa-si sustina punctul de vedere, deoarece sansa lor si rezolvarea democratica era sa convinga majoritatea delegatilor ca au dreptate si sa accepte hotararea Congresului indiferent care era. Convocarea Congresului Extraordinar s-a facut statutar de peste 1/3 din organizatii, iar BNC-ul era obligat prin statut sa organizeze Congresul: Art. 32 (1) Partidul are ca foruri supreme de conducere, la toate nivelurile organizatorice, adunările generale ale membrilor sau ale delegaţilor acestora, denumite: congresul Partidului, conferinţe şi adunări generale. (2) Adunările generale extraordinare se convoacă de forul imediat inferior cu votul majorităţii membrilor, de forurile următoare cu 2/3 din numărul membrilor acestora, după caz, de un for de conducere de la nivelul superior, ori de 1/3 din numărul organizaţiilor sau filialelor reprezentate. (3) Data, ora şi locul de desfăşurare sunt stabilite de cel care convoacă adunarea, în conformitate cu statutul, iar în cazul adunărilor generale de alegeri, data se stabileşte cu acordul biroului de conducere superior. Art. 46 (4) Biroul Naţional de Conducere are următoarele atribuţii: a) convoacă şi stabileşte data, locul, proiectul ordinii de zi a congresului şi norma de reprezentare a delegaţilor la congres; Mentionez ca s-a facut notificare de catre organizatiile care au convocat Congresul la Tribunalul Bucuresti asupra faptului ca BNC-ul nu isi indeplineste obligatia statutara. Mai mult, desi Congresul era convocat pe 24 august, anuntat cu peste 30 de zile inainte, conform statutului, de catre 27 de organizatii, dl. Milut et comp., cu doua saptamani inainte de Congres au convocat un Comitet National de Conducere la aceiasi data, dar la Sinaia. In tot acest timp au facut presiuni asupra presedintilor de organizatii sa-si retraga decizia de convocare a Congresului si sa nu participe la Congres. In unele cazuri au reusit, totusi la Congres au participat majoritatea delegatilor, 375 din 684, deci Congresul este si din acest punct de vedere statutar. Grupul intrunit la Sinaia nu are nici o relevanta statutara. In primul rand nu a participat presedintele CNC, dl. Ciuhandu, iar in al doilea rand nu aveau cum sa aiba cvorum-43 de membri din totalul de 84, deoarece la Congres au participat 43 de membri si cel putin 3 membri nu au participat nici intro parte nici in cealalta. Probabil intre cei 51 anuntati ca prezenti sunt persoane numite peste noapte de ex-presedintele Milut et comp. dupa sanctiunile date la SINAIA sau in locul celor sanctionati anterior, la care JODA(Juriul de Onoare, Disciplina si Arbitraj) le-a anulat sanctiunile si ca urmare si-au pastrat functiile, deci autointitularea grupului ca CNC este nestatutara. JODA conform legii partidelor este constituita in baza: Art. 15. - (1) Pentru soluţionarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceştia şi conducerile organizaţiilor partidului, se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului şi al organizaţiilor sale teritoriale, iar conform statutului PNTCD membrii JODA la nivel national sunt alesi de Congres si deciziile sunt definitive la judecarea apelului: Art. 55.Juriile de onoare, disciplină şi arbitraj(6) Juriul este compus din 5-13 membri aleşi de congres. Membrii biroului de conducere şi secretarii generali adjuncţi nu pot face parte din juriul la acelaşi nivel. (7) Juriul judecă în complet de trei membri în primă instanţă sau apelul împotriva deciziei unui birou. Art. 22. Aplicarea sancţiunilor(9) Membrii Partidului sancţionaţi în primă instanţă sau cei care au făcut sesizarea pot face apel împotriva deciziei de sancţionare. Decizia adoptată la judecarea apelului este definitivă. Unii dintre cei care s-au dus la Sinaia sunt motivati de interese personale meschine, un fotoliu de parlamentar sau un interes pecuniar. Altii si-au pierdut speranta ca putem reusi prin forte proprii sau ca cineva ne va primi intro alianta electorala, deci au abandonat lupta si au acceptat cea mai facila solutie, cea care implica un efort minim din partea lor. Nu ii condamnam. Ne pare rau ca si-au pierdut speranta, credinta si ca au trebuit sa-si calce pe constinta. Oricand se pot intoarce la matca. I-am primit cu bratele deschise pe toti cei care au spus ca au acelasi crez, i-am pus la masa si le-am acordat increderea noastra. Ce fel de oameni sunt cei pe care ii primesti in casa cu bratele deschise, ii omenesti si ei te dau afara? Ce tratament merita acestia? Poate cineva sa-i identifice pe acestia ca purtatori ai spiritului PNTCD? PNTCD este acolo unde este spiritul PNTCD, acolo unde sunt cei care s-au sacrificat pentru principiile si valorile lui si mai sunt in viata: Ion Diaconescu, Gabriel Tepelea, Nicolae Marincus, surorile Coposu si multi altii, acolo unde sunt cei care au preluat stafeta: Gheorghe Ciuhandu, Radu Sarbu, Ion Caramitru si multi, multi altii. Pe termen lung forta ideilor unui partid este cea care face ca acel partid sa ramana in constinta oamenilor sau sa dispara, indiferent de ce vor unii sau altii. Cata vreme principiile si valorile PNTCD vor atrage, vor gasi aderenti, partidul nu este mort si nu va muri. Un partid, care de la constituirea ca PNŢ, militează pentru: patriotism luminat, morală creştină, democraţie desăvârşită, dreptate socială, principii care se regăsesc în doctrina actuală a partidelor creştin-democrate, iar in programul nostru politic apar ca:
PNTCD va renaste prin forta si necesitatea aplicarii acestor principii pe care multi le impartasesc si care sunt sigur ca vor atrage in viitor mult mai multi aderenti. Cred ca aceste randuri va vor folosi la informarea corecta a cititorilor.


Neamul nostru romanesc