Mai presus de orice, asigurările sunt o chestiune de mentalitate, pentru că oamenii încheie contracte numai în măsura în care înţeleg importanţa lor. Oriunde în lume, industria asigurărilor este una dintre cele mai profitabile, însă România a avut de recuperat handicapul în materie moştenit din perioada comunistă, când atitudinea faţă de asigurări a fost compromisă de ADAS. Vă mai amintiţi reclamele de televiziune din „epoca de aur”? Într-o ţară a penuriilor de tot felul, doar două instituţii îşi făceau publicitate: CEC şi ADAS, adică cele prin care statul mai recupera din puţinii bani pe care ni-i dădea. Deşi plăteam cu toţii primele de asigurare, sumele obţinute la necaz (cutremure, inundaţii sau accidente) erau nedrept de mici şi ne-am pierdut încrederea în sistemul asigurărilor de stat.
După revoluţie, ADAS s-a rupt în două societăţi comerciale pe acţiuni: ASIROM şi ASTRA ASIGURĂRI. ASIROM a rămas cu monopolul asigurărilor pe piaţa internă, în timp ce ASTRA a moştenit contractele externe, începând cu cele din aviaţie şi shipping. Structura acţionariatelor a fost identică: 70% FPS, 30% - cele şase SIF-uri. În cele ce urmează vom rememora procesul de privatizare a ASIROM SA.
Societăţile bancare şi cele din domeniul asigurărilor au stabilite prin lege niveluri minimale ale capitalului social. În circumstanţele create de hiperinflaţia anilor nouăzeci, aceste societăţi erau nevoite să-şi majoreze periodic capitalul social. În acelaşi timp, legea privatizării interzice FPS să-şi majoreze cotele de participare la societăţile din portofoliu, instituţia fiind obligată să acţioneze în sens contrar, prin privatizare. În aceste condiţii, FPS a avut de ales între două alternative: fie vinde pachetul de 70% din acţiuni, fie iniţiază o majorare de capital, prin care pierde prin neparticipare controlul companiei. Ambele variante conduceau la privatizarea societăţii, dar prima ar fi generat venituri la buget, în timp ce a doua, nu. Totuşi, la AGA din aprilie 1997, cu votul determinant al reprezentanţilor statului, s-a optat pentru a doua cale, cea a majorării capitalului social. În acest fel, statul urma să-şi diminueze drastic cota de participare, de la 70% la 26%, cu consecinţa suplimentară a pierderii interesului investitorilor străini faţă de cea mai mare companie de asigurare-reasigurare din ţară.
În luna martie a anului 1998, Consiliul de Administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat a aprobat majorarea capitalului social al ASIROM prin ofertă publică, folosind metoda plasamentului privat intermediat cu investitori preselecţionaţi. Investitorii selecţionaţi trebuiau să fie de tip instituţional, societăţi şi fonduri de investiţii sau alţi investitori privaţi, cu potenţial financiar probat pe piaţa românească şi internaţională. Doritorii puteau cumpăra un pachet de 5-15% din capitalul social, valoarea de subscriere a unei acţiuni fiind de 10.000 lei (1.000 lei – valoarea nominală, plus 9.000 lei – prima de emisiune). Numărul de acţiuni emise pentru majorarea de capital a fost stabilit la 18.786.900, iar FPS a mandatat consiliul de administraţie al ASIROM să ducă la îndeplinire majorarea de capital.
În luna august 1998, CNVM a avizat favorabil plasamentul privat, iar la 26 septembrie 1998, consiliul de administraţie al ASIROM, prezidat pe atunci de Angela Toncescu, astăzi preşedinta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a acceptat subscripţiile „unor investitori” şi a dispus „comunicarea acceptării subscrierilor şi efectuarea vărsămintelor”. Procesul de selecţie a fost lipsit de transparenţă şi - cu excepţia celor iniţiaţi - nimeni nu ştie cum au fost selecţionaţi cei patru investitori care au subscris şi plătit fiecare un număr de 4.496.700 de acţiuni: INTERAGRO SA, Rafinăria ASTRA ROMÂNĂ SA, BANCA AGRICOLĂ şi SIF Oltenia. De fapt, cei patru au fost doar trei, pentru că primele două societăţi au acelaşi acţionar majoritar, pe Ioan Nicolaie. Iar cei trei au fost, poate, doar unul, pentru că, foarte repede, concentrarea acţiunilor a continuat, ceilalţi doi investitori cedându-i părţi din pachetele proprii.
Problemele nu au pornit de la motivaţia excepţională a cumpărătorului în preluarea controlului celei mai mari societăţi de asigurare din România, ci de la CNVM şi din zona politicului. Personal, cred că ASIROM a fost al doilea motiv, după favorizarea grupului BALLI în relaţiile cu SIDEX, pentru care Sorin Dimitriu a fost schimbat de la conducerea FPS, atunci, în octombrie 1998. În ce-l priveşte, CNVM a constatat o serie de nereguli în derularea plasamentului, cu caracter prea tehnic pentru a putea fi detaliate în această analiză (menţionez doar că „Rafinăria ASTRA ROMÂNĂ şi INTERAGRO nu întruneau condiţiile de investitori sofisticaţi, nefiind calificaţi ca atare de către CNVM”.). Fapt este că, în septembrie, CNVM a cerut oprirea plasamentului şi reavizarea lui, iar în octombrie a dispus efectuarea unei investigaţii, la care ASIROM a refuzat să se supună. Atunci CNVM a dispus anularea plasamentului, decizie contestată în instanţă de către ASIROM. Operaţiunea CNVM s-a terminat fâsâit când, în mod surprinzător, în luna februarie 1999 instituţia şi-a schimbat punctul de vedere şi a confirmat plasamentul, avizându-l şi lăsând în felul acesta acţiunea judecătorească a ASIROM fără obiect. Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva tocmai din cauza răzgândirii CNVM a ajuns Ştefan Boboc să stea în arest preventiv nu mult după aceea...
ASIROM a ajuns sub control privat într-un moment greu pentru economia naţională, când ţara era sub ameninţarea crahului. Reformele dure din acei ani au provocat însă relansarea pe o bază sănătoasă a economiei, cu consecinţe benefice şi asupra sectorului asigurărilor. Piaţa asigurărilor a crescut şi a devenit tot mai competitivă, în România intrând unii dintre marii asigurători europeni. După cum era de aşteptat, d-na Toncescu a fost menţinută ani buni în fruntea companiei, iar ASIROM a rămas lider, deşi a pierdut permanent din cota sa de piaţă. Doar de vreo doi ani a fost depăşit de gigantul german Alianz. ASIROM tinde să rămână singurul mare jucător de pe piaţa românească fără o bancă în spate.
ASIROM SA a pus pentru prima oară problema de principiu a oportunităţii unei privatizări prin majorare de capital. Majorarea de capital şi pierderea controlului statului asupra unei societăţi este, în sens larg, o privatizare. Ea este perfect legală, dar am mari rezerve în privinţa oportunităţii, mai ales dacă nu sunt respectate normele generale de transparenţă, pe care legea privatizării le impune. După ASIROM, ROMTELECOM şi ALRO au fost alte două cazuri de notorietate, în care demnitari şi funcţionari ai statului au acceptat ca acesta să piardă controlul unor societăţi rentabile fără ca, practic, să intre vreun ban la buget. Câtă vreme nu se operează o modificare legislativă în materie, această poartă către corupţie rămâne larg deschisă.
După revoluţie, ADAS s-a rupt în două societăţi comerciale pe acţiuni: ASIROM şi ASTRA ASIGURĂRI. ASIROM a rămas cu monopolul asigurărilor pe piaţa internă, în timp ce ASTRA a moştenit contractele externe, începând cu cele din aviaţie şi shipping. Structura acţionariatelor a fost identică: 70% FPS, 30% - cele şase SIF-uri. În cele ce urmează vom rememora procesul de privatizare a ASIROM SA.
Societăţile bancare şi cele din domeniul asigurărilor au stabilite prin lege niveluri minimale ale capitalului social. În circumstanţele create de hiperinflaţia anilor nouăzeci, aceste societăţi erau nevoite să-şi majoreze periodic capitalul social. În acelaşi timp, legea privatizării interzice FPS să-şi majoreze cotele de participare la societăţile din portofoliu, instituţia fiind obligată să acţioneze în sens contrar, prin privatizare. În aceste condiţii, FPS a avut de ales între două alternative: fie vinde pachetul de 70% din acţiuni, fie iniţiază o majorare de capital, prin care pierde prin neparticipare controlul companiei. Ambele variante conduceau la privatizarea societăţii, dar prima ar fi generat venituri la buget, în timp ce a doua, nu. Totuşi, la AGA din aprilie 1997, cu votul determinant al reprezentanţilor statului, s-a optat pentru a doua cale, cea a majorării capitalului social. În acest fel, statul urma să-şi diminueze drastic cota de participare, de la 70% la 26%, cu consecinţa suplimentară a pierderii interesului investitorilor străini faţă de cea mai mare companie de asigurare-reasigurare din ţară.
În luna martie a anului 1998, Consiliul de Administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat a aprobat majorarea capitalului social al ASIROM prin ofertă publică, folosind metoda plasamentului privat intermediat cu investitori preselecţionaţi. Investitorii selecţionaţi trebuiau să fie de tip instituţional, societăţi şi fonduri de investiţii sau alţi investitori privaţi, cu potenţial financiar probat pe piaţa românească şi internaţională. Doritorii puteau cumpăra un pachet de 5-15% din capitalul social, valoarea de subscriere a unei acţiuni fiind de 10.000 lei (1.000 lei – valoarea nominală, plus 9.000 lei – prima de emisiune). Numărul de acţiuni emise pentru majorarea de capital a fost stabilit la 18.786.900, iar FPS a mandatat consiliul de administraţie al ASIROM să ducă la îndeplinire majorarea de capital.
În luna august 1998, CNVM a avizat favorabil plasamentul privat, iar la 26 septembrie 1998, consiliul de administraţie al ASIROM, prezidat pe atunci de Angela Toncescu, astăzi preşedinta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a acceptat subscripţiile „unor investitori” şi a dispus „comunicarea acceptării subscrierilor şi efectuarea vărsămintelor”. Procesul de selecţie a fost lipsit de transparenţă şi - cu excepţia celor iniţiaţi - nimeni nu ştie cum au fost selecţionaţi cei patru investitori care au subscris şi plătit fiecare un număr de 4.496.700 de acţiuni: INTERAGRO SA, Rafinăria ASTRA ROMÂNĂ SA, BANCA AGRICOLĂ şi SIF Oltenia. De fapt, cei patru au fost doar trei, pentru că primele două societăţi au acelaşi acţionar majoritar, pe Ioan Nicolaie. Iar cei trei au fost, poate, doar unul, pentru că, foarte repede, concentrarea acţiunilor a continuat, ceilalţi doi investitori cedându-i părţi din pachetele proprii.
Problemele nu au pornit de la motivaţia excepţională a cumpărătorului în preluarea controlului celei mai mari societăţi de asigurare din România, ci de la CNVM şi din zona politicului. Personal, cred că ASIROM a fost al doilea motiv, după favorizarea grupului BALLI în relaţiile cu SIDEX, pentru care Sorin Dimitriu a fost schimbat de la conducerea FPS, atunci, în octombrie 1998. În ce-l priveşte, CNVM a constatat o serie de nereguli în derularea plasamentului, cu caracter prea tehnic pentru a putea fi detaliate în această analiză (menţionez doar că „Rafinăria ASTRA ROMÂNĂ şi INTERAGRO nu întruneau condiţiile de investitori sofisticaţi, nefiind calificaţi ca atare de către CNVM”.). Fapt este că, în septembrie, CNVM a cerut oprirea plasamentului şi reavizarea lui, iar în octombrie a dispus efectuarea unei investigaţii, la care ASIROM a refuzat să se supună. Atunci CNVM a dispus anularea plasamentului, decizie contestată în instanţă de către ASIROM. Operaţiunea CNVM s-a terminat fâsâit când, în mod surprinzător, în luna februarie 1999 instituţia şi-a schimbat punctul de vedere şi a confirmat plasamentul, avizându-l şi lăsând în felul acesta acţiunea judecătorească a ASIROM fără obiect. Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva tocmai din cauza răzgândirii CNVM a ajuns Ştefan Boboc să stea în arest preventiv nu mult după aceea...
ASIROM a ajuns sub control privat într-un moment greu pentru economia naţională, când ţara era sub ameninţarea crahului. Reformele dure din acei ani au provocat însă relansarea pe o bază sănătoasă a economiei, cu consecinţe benefice şi asupra sectorului asigurărilor. Piaţa asigurărilor a crescut şi a devenit tot mai competitivă, în România intrând unii dintre marii asigurători europeni. După cum era de aşteptat, d-na Toncescu a fost menţinută ani buni în fruntea companiei, iar ASIROM a rămas lider, deşi a pierdut permanent din cota sa de piaţă. Doar de vreo doi ani a fost depăşit de gigantul german Alianz. ASIROM tinde să rămână singurul mare jucător de pe piaţa românească fără o bancă în spate.
ASIROM SA a pus pentru prima oară problema de principiu a oportunităţii unei privatizări prin majorare de capital. Majorarea de capital şi pierderea controlului statului asupra unei societăţi este, în sens larg, o privatizare. Ea este perfect legală, dar am mari rezerve în privinţa oportunităţii, mai ales dacă nu sunt respectate normele generale de transparenţă, pe care legea privatizării le impune. După ASIROM, ROMTELECOM şi ALRO au fost alte două cazuri de notorietate, în care demnitari şi funcţionari ai statului au acceptat ca acesta să piardă controlul unor societăţi rentabile fără ca, practic, să intre vreun ban la buget. Câtă vreme nu se operează o modificare legislativă în materie, această poartă către corupţie rămâne larg deschisă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu