In mod evident, preşedintele este „jucător". Încă nu ştim dacă joacă şi câştigă, dar, în tot cazul, a reuşit să împartă clasa noastră politică în două: pro şi contra Băsescu. Astăzi, nimic altceva nu mai contează! Nici doctrinele, nici programele şi nu există interes superior celui de a-l răstigni cu orice preţ, ori - dimpotrivă - de a-l apăra pe marinel. Fără efecte asupra protagoniştilor, care par să ţină la tăvăleală, confruntarea scârbeşte electoratul, demobilizându-l, şi are consecinţe dezastruoase asupra imaginii ţării în exterior. Dar cui îi pasă? Preşedintele continuă să arunce mingi în teren, iar ceilalţi se simt obligaţi să alerge după ele. Traian Băsescu face agenda politică în România. 
Ultima sa găselniţă este votul uninominal, care ar fi, chipurile, soluţia miraculoasă pentru reformarea lumii politice. Deşi aproape nimeni nu este convins de acest lucru, după referendumul iniţiat de preşedinte, partidele nu au mai avut încotro şi l-au legiferat. Convingerea mea este că tema este una diversionistă, specifică stilului lui Băsescu, care şi-a atins cu ajutorul ei obiectivul de a „juca" pe coarda populistă, câştigătoare.
Argumentele evocate în favoarea uninominalului sunt valabile mai degrabă din punct de vedere teoretic, decât practic.
Uninominalul va determina partidele să-şi desemneze candidaţii după criteriul suprem al notorietăţii. Deoarece notorietatea costă (timp şi bani), organizaţiile de partid vor lăsa pe planul al doilea competenţa şi moralitatea. Vă las pe dumneavoastră sa constataţi ce fel de oameni se bucură astăzi de notorietate în ţărişoara noastră. Analiştii sunt unanim de acord că, în realitate, foarte puţini vor fi cei aleşi prin vot direct, conform definiţiei uninominalului. Marea majoritate va ajunge în parlament tot pe principiul listelor, dar - din păcate - va fi de o calitate şi mai slabă decât în prezent.
Alegerea parlamentarilor prin vot uninominal nu-i va responsabiliza suplimentar faţă de electorat. Candidaţii vor fi desemnaţi tot de către partide, iar atenţia lor va fi orientată prioritar tot spre acestea. Întrucât circumscripţia judeţeană va fi înlocuită de mai multe colegii, în locul unei campanii (pe listă) vor fi zece-cincisprezece campanii (pentru fiecare loc). Costurile vor creşte corespunzător, obligând candidaţii la înţelegeri/compromisuri suplimentare cu mediile de afaceri, care vor deveni al doilea debuşeu al atenţiei lor. Electoratul va fi obligat să se mulţumească cu locul al treilea.
Datorită costurilor mult mai mari, alegerea parlamentarilor prin noul sistem de vot va avea, totuşi, o consecinţă certă: reducerea numărului de partide parlamentare. Cele mici nu vor rezista, iar cele mari se vor consolida. Argumentul, corect din punct de vedere teoretic, că vom avea parte de guvernări stabile, este însă contrabalansat de practica noastră. Până acum, cu cât guvernarea a fost mai stabilă, cu atât a fost mai coruptă! Comparaţi, sub raportul onestităţii, guvernările instabile din perioadele 1996-2000 şi 2004-2008, cu guvernările extrem de stabile, dar tot pe atât de corupte, din perioadele 1990-1996, respectiv 2001-2004. Se pune întrebarea dacă România, cu precara sa societate civilă, îşi poate permite guvernări „stabile", adică etanşe şi corupte? Eu mă îndoiesc.
Din toate aceste motive, cred că schimbarea sistemului de vot nu va avea consecinţe benefice, cel puţin pe termen scurt. Adevărata reformare a clasei noastre politice s-ar putea realiza prin revenirea la ideologie.
Într-o ţară superideologizată precum România, unde până în anul 1989 totul era ideologie, începând cu raţiile alimentare, a fost oarecum firească trecerea în extrema cealaltă, odată cu schimbarea sistemului, în 1990. În loc de ideologii, am ales oameni: Iliescu, Roman, Stolojan, Isărescu, etc, pentru că „ne place de X sau de Y". Prelungirea focalizării dezbaterii politice pe persoane, în loc de proiecte, este însă păgubitoare. Faptul a fost cu certitudine iniţiat şi încurajat de serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, pentru că sunt cu mult mai uşor de manipulat imaginile unor oameni, decât proiectele politice. De aproape douăzeci de ani, românii aleg oameni, nu proiecte! Şi nu par dispuşi să stabilească o legătură între calitatea alegerilor lor şi calitatea vieţii lor...
Prin revenirea la ideologie/doctrină şi programe/proiecte, partidele şi politicienii vor fi obligaţi să înlocuiască confruntarea notorietăţilor cu o competiţie a soluţiilor la problemele din agenda cetăţeanului. Iar cetăţenii ar alege fără greş.
Aşa că: Să se revizuiască? Primesc! Dar cum?
Ultima sa găselniţă este votul uninominal, care ar fi, chipurile, soluţia miraculoasă pentru reformarea lumii politice. Deşi aproape nimeni nu este convins de acest lucru, după referendumul iniţiat de preşedinte, partidele nu au mai avut încotro şi l-au legiferat. Convingerea mea este că tema este una diversionistă, specifică stilului lui Băsescu, care şi-a atins cu ajutorul ei obiectivul de a „juca" pe coarda populistă, câştigătoare.Argumentele evocate în favoarea uninominalului sunt valabile mai degrabă din punct de vedere teoretic, decât practic.
Uninominalul va determina partidele să-şi desemneze candidaţii după criteriul suprem al notorietăţii. Deoarece notorietatea costă (timp şi bani), organizaţiile de partid vor lăsa pe planul al doilea competenţa şi moralitatea. Vă las pe dumneavoastră sa constataţi ce fel de oameni se bucură astăzi de notorietate în ţărişoara noastră. Analiştii sunt unanim de acord că, în realitate, foarte puţini vor fi cei aleşi prin vot direct, conform definiţiei uninominalului. Marea majoritate va ajunge în parlament tot pe principiul listelor, dar - din păcate - va fi de o calitate şi mai slabă decât în prezent.
Alegerea parlamentarilor prin vot uninominal nu-i va responsabiliza suplimentar faţă de electorat. Candidaţii vor fi desemnaţi tot de către partide, iar atenţia lor va fi orientată prioritar tot spre acestea. Întrucât circumscripţia judeţeană va fi înlocuită de mai multe colegii, în locul unei campanii (pe listă) vor fi zece-cincisprezece campanii (pentru fiecare loc). Costurile vor creşte corespunzător, obligând candidaţii la înţelegeri/compromisuri suplimentare cu mediile de afaceri, care vor deveni al doilea debuşeu al atenţiei lor. Electoratul va fi obligat să se mulţumească cu locul al treilea.
Datorită costurilor mult mai mari, alegerea parlamentarilor prin noul sistem de vot va avea, totuşi, o consecinţă certă: reducerea numărului de partide parlamentare. Cele mici nu vor rezista, iar cele mari se vor consolida. Argumentul, corect din punct de vedere teoretic, că vom avea parte de guvernări stabile, este însă contrabalansat de practica noastră. Până acum, cu cât guvernarea a fost mai stabilă, cu atât a fost mai coruptă! Comparaţi, sub raportul onestităţii, guvernările instabile din perioadele 1996-2000 şi 2004-2008, cu guvernările extrem de stabile, dar tot pe atât de corupte, din perioadele 1990-1996, respectiv 2001-2004. Se pune întrebarea dacă România, cu precara sa societate civilă, îşi poate permite guvernări „stabile", adică etanşe şi corupte? Eu mă îndoiesc.
Din toate aceste motive, cred că schimbarea sistemului de vot nu va avea consecinţe benefice, cel puţin pe termen scurt. Adevărata reformare a clasei noastre politice s-ar putea realiza prin revenirea la ideologie.
Într-o ţară superideologizată precum România, unde până în anul 1989 totul era ideologie, începând cu raţiile alimentare, a fost oarecum firească trecerea în extrema cealaltă, odată cu schimbarea sistemului, în 1990. În loc de ideologii, am ales oameni: Iliescu, Roman, Stolojan, Isărescu, etc, pentru că „ne place de X sau de Y". Prelungirea focalizării dezbaterii politice pe persoane, în loc de proiecte, este însă păgubitoare. Faptul a fost cu certitudine iniţiat şi încurajat de serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, pentru că sunt cu mult mai uşor de manipulat imaginile unor oameni, decât proiectele politice. De aproape douăzeci de ani, românii aleg oameni, nu proiecte! Şi nu par dispuşi să stabilească o legătură între calitatea alegerilor lor şi calitatea vieţii lor...
Prin revenirea la ideologie/doctrină şi programe/proiecte, partidele şi politicienii vor fi obligaţi să înlocuiască confruntarea notorietăţilor cu o competiţie a soluţiilor la problemele din agenda cetăţeanului. Iar cetăţenii ar alege fără greş.
Aşa că: Să se revizuiască? Primesc! Dar cum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu