În ţările române, cele mai vechi însemnări cu privire la fumat datează din anul 1722. În perioada interbelică tutunul era monopol de stat, iar Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României deţinea 6 manufacturi de tutun, un institut de cercetare şi 12 inspectorate care supravegheau cultura şi fermentarea tutunului. Fabricile de ţigarete se aflau la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Sf. Gheorghe. Centrala Industriei Tutunului din timpul comunismului, a devenit în anul 1990, printr-o hotărâre de guvern, Regia Autonomă a Tutunului din România. În vederea privatizării, regia a fost transformată în anul 1997 în Societatea Naţională Tutunul Românesc (SNTR). SNTR era organizată ca o societate comercială pe acţiuni şi avea 18 subunităţi la nivel naţional, dintre care 8 fabrici de fermentare a tutunului, 6 fabrici de ţigarete, o Staţiune Centrală de Cercetare pentru Cultivarea şi Industrializarea Tutunului, o fabrică de piese şi câteva mii de salariaţi.
Industria tutunului este rentabilă oriunde în lume, dar în lipsa investiţiilor, cu un management dezinteresat, ca „la stat", şi cu competitori care au dus la pierderea monopolului, cota de piaţă a SNTR a scăzut până la 15%. Declinul s-a accentuat după anul 1997, odată cu intrarea pe piaţă, ca producători, a multinaţionalelor British American Tobacco, Philip Morris şi JTI. Cu siguranţă că nu întâmplător, odată cu apariţia concurenţei, ministerul finanţelor a început să adopte politici aberante (ca să nu le spun corupte) de accizare mai severă a ţigărilor ieftine, favorizându-i pe cei puternici. SNTR a ajuns să acumuleze datorii faţă de bugetele statului, iar în anul 2000 Ministerul Agriculturii a iniţiat procesul de privatizare a SNTR.
Potenţialul de creştere a pieţei româneşti ar fi trebuit să stârnească interesul multor investitori la privatizare. Totuşi, nu a fost aşa, deoarece s-au prezentat doar doi ofertanţi: compania grecească Leaf Tabacco Michailides şi o puternică firmă românească, Interagro SA, care controlează, între altele, rafinăria ASTRA, societatea de asigurări ASIROM SA, câteva combinate de îngrăşăminte chimice şi câteva comcerealuri.
Licitaţia a fost adjudecată de Interagro, care a oferit 40 milioane dolari pe pachetul de acţiuni şi a acceptat să asume plata datoriilor de 55 milioane dolari ale SNTR. Compania Leaf Tabacco Michailides, a cărei ofertă a fost de numai 32 milioane dolari, a contestat rezultatul invocând neprimirea certificatului fiscal, prin care, conform legii privatizării, ministerul finanţelor cuantifica valoarea exactă a datoriilor societăţii privatizate. Grupul de presă Intact, al lui Dan Voiculescu, a pornit o campanie devastatoare împotriva ministrului agriculturii, Ioan Avram Mureşan, iar Curtea de Apel a anulat privatizarea. Dată fiind virulenţa campaniei de presă, par să fie credibile informaţiile cu privire la interesul d-lui Voiculescu faţă de activele imobiliare extrem de valoroase ale SNTR; în orice caz, imaginea ministrului nu este recuperată nici până astăzi.
Până să se pronunţe instanţele judecătoreşti, adjudecătoarea Interagro a plătit un avans de 10 milioane dolari ministerului agriculturii. Caz singular în privatizările din România, după anularea licitaţiei, statul nu a rambursat banii! Pentru a şi-i recupera, Interagro a dat statul în judecată. Evident, a câştigat. Dar justiţia este lentă şi din nou a trecut un timp, în care - sub administrarea noului acţionar - stocurile SNTR au scăzut, iar datoriile au crescut cu cca 20 milioane dolari. Prin sentinţă, Interagro a obţinut nu numai recuperarea celor 10 milioane plătite în avans, ci şi dobânzi şi penalităţi. Guvernul Năstase a evitat să plătească sumele datorate şi - în decembrie 2001 - a încheiat un contract de stingere a datoriei. In schimbul datoriei de 210 miliarde lei, ministerul ceda către SC INTERAGRO SA 1.591.778 acţiuni, reprezentând 53,72% din SNTR. Incredibil, dar adevărat: Interagro, care acceptase să achite 40 milioane dolari pentru SNTR, obţine controlul absolut cu doar un sfert din sumă! Lucrurile nu s-au oprit însă aici. SNTR a dus-o rău sub administrarea Interagro. Presa a scris despre sifonarea profiturilor în firmele de distribuţie, iar informaţiile au fost confirmate de raportul Curţii de Conturi. Compania s-a afundat şi mai tare în datorii: între mai 2000 şi decembrie 2003, datoriile SNTR au crescut de la 55, la 122 milioane dolari! Dar tandemul Muşetescu & Năstase au „depanat-o" din nou.
Legea nr. 137 prevedea posibilitatea ca guvernul să treacă la datoria publică datoriile unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, „în vederea privatizării". Deoarece SNTR avea capital majoritar privat şi nu se încadra în prevederile legii, au inversat raportul dintre acţionari, prin majorarea capitalului social cu contravaloarea unor terenuri ale statului. Astfel, statul a ajuns să deţină 56,4% din acţiuni, iar SNTR a fost trecută de la ministerul agriculturii la APAPS, pentru privatizare „transparentă". Pentru „mărirea şanselor de reuşită a privatizării", SNTR a fost scutită de plata datoriilor de 122 milioane dolari! După preluarea de către APAPS, producţia - oprită din cauza datoriilor - a fost reluată prin repunerea în funcţiune a fabricilor de la Bucureşti, Sf.Gheorghe şi Tg.Jiu. Fabricile de ţigarete de la Râmnicu Sărat, Timişoara şi Iaşi au rămas închise. În ianuarie 2004, guvernul a anulat şi datoriile faţă de bugetul de stat acumulate în anul 2003.
A treia privatizare a SNTR s-a perfectat în luna ianuarie 2004. Consorţiul Tobacco UE/2003, format din firmele CTS, din Italia, şi Galaxy Energy International, înregistrată în Insulele Virgine, a plătit suma de 1,6 milioane euro pentru pachetul de 56,4% al APAPS, a acceptat să achite 11 milioane dolari în contul datoriilor şi să investească 5 milioane dolari în companie. SNTR şi-a schimbat numele în GALAXY TOBACCO. Totalul (!) tranzacţiei este ridicol de mic, deoarece numai terenul de 6,6 ha al fabricii de ţigarete din Bucureşti valorează de 5 ori mai mult! Prin contract, timp de cinci ani, trebuiau să fie păstraţi cei 1700 de angajaţi; totuşi, astăzi numărul lor a scăzut sub 500.
CTS este o firmă italiană cu tradiţie în industria tutunului, desfăşurând activităţi în domeniu încă din secolul trecut. CTS deţine suprafeţe importante atât în Italia, cât şi în ţări din Europa de Est, inclusiv în România unde, prin firma "Tiber Tobaco" din Arad, cultivă tutun pe suprafeţe importante. În ultimii ani, producţia de tutun realizată în România a fost procesată la fabrica de ţigarete a SNTR de la Râmnicu Sărat. Despre Galaxy Energy International, înregistrată într-un paradis fiscal, nu se ştie nimic, dar presa susţine că în spatele off-shore-ului se află tot Ioan Nicolae, patronul Interagro.
În ceea ce priveşte viitorul, Galaxy Tobacco doreşte să nu se limiteze la ţigările ieftine, ci să producă şi pe segmentele medium si premium. De asemenea, compania este producător de ţigarete biologice, cu filtru ce reduce temperatura. Galaxy Tobacco este pe cale de a fi acreditată de către UE. Datorită costurilor reduse, ţigările româneşti se exportă în cantităţi tot mai semnificative, încasările depăşind 6 milioane euro pe lună.
Piaţa internă este şi ea în creştere: în anul 2006, ţigările au ocupat primul loc în topul celor mai vândute bunuri de larg consum, ajungând la o valoare de aproximativ 1,22 miliarde de euro, cu o creştere anuală de 15%. Românii au dat pe ţigări cât pentru bere, băuturi răcoritoare carbonatate şi apă minerală, la un loc.
Privatizarea SNTR, prin felul în care a fost făcută, a constituit unul dintre motivele pentru care guvernul Năstase a fost considerat corupt. Reprezentanta de la Bucureşti a Fondului Monetar Internaţional a afirmat că privatizarea Societăţii Naţionale Tutunul Românesc este "controversată, deoarece a fost organizată în mare grabă, fără competiţie şi fără o evaluare clară a companiei". Putem vedea că are perfectă dreptate, comparând termenii celor trei privatizări:
- I.A.Mureşan: 40 milioane dolari - preţul acţiunilor, plus asumarea de către cumpărător a plăţii datoriilor de 55 milioane dolari;
- Ovidiu Muşetescu: 10 milioane dolari pentru 54% din acţiuni, plus anularea unor datorii de 122 milioane dolari;
- Mircea Ursache: 1,6 milioane dolari - preţul acţiunilor, plus achitarea unor datorii de 11 milioane dolari.
Mă întreb de ce ministrul Mureşan a fost răstignit în presă, iar Muşetescu şi Ursache au fost cruţaţi?!? Răspunsul necesită o analiză mai atentă a patrimoniului imobiliar al SNTR şi - mai ales - a beneficiarilor lui.
Sursa :BURSA, 15 mai 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu