Aşa zisul „congres al PNŢCD”, convocat şi organizat de Aurelian Pavelescu, este nul de drept şi nu va avea altă consecinţă decât prelungirea proceselor în care Marian Miluţ a târât partidul. Începând să piardă în instanţă – în ciuda sprijinului preşedintelui Băsescu - Miluţ s-a retras. „Ştafeta” a fost însă preluată de Aurelian Pavelescu. Nimeni nu a făcut parte din mai multe partide decât Aurelian Pavelescu, care vrea acum să confişte PNŢCD, pentru a-l tranzacţiona în interes personal.
Împotriva PNŢCD se poartă o luptă, care are ca scop recuperarea culoarului creştin democrat în viaţa politică românească. Câtă vreme există PNŢCD, chiar la o cotă de 2% în preferinţele electoratului, nimeni nu va crede că un alt partid reprezintă creştin democraţia în România. Ultimele atacuri la adresa noastră vin dinspre Traian Băsescu şi PDL, care se pregăteşte să-şi schimbe din nou denumirea, doctrina şi echipa de conducere, în speranţa că va reuşi să înşele electoratul; după PCR/FSN/PD/PDL, ar urma ceva cu CD.
Deşi, de-a lungul celor douăzeci de ani de la reînfiinţarea sa, a fost manipulat şi dezbinat prin infiltraţi, PNŢCD a supravieţuit, reuşind să rămână consecvent principiilor, valorilor şi tradiţiilor sale şi oferind permanent soluţii corecte şi morale problemelor cu care se confruntă românii şi România.
Vom învinge şi de această dată, iar PNŢCD va reveni în prim planul scenei politice naţionale!
COMITETUL NAŢIONAL DE CONDUCERE, ÎNTRUNIT ÎN MOD LEGAL ŞI STATUTAR, (în conformitate cu prevederile Statutului PNŢCD, art. 45 al.1 lit.e şi j) DECIDE URMĂTOARELE:
Art.1 Pretinsa conducere interimară pe care şi-a arogat-o Dl. Aurelian Pavelescu este nelegală, nelegitimă şi are caracter de impostură întrucât:
entitatea care a desemnat-o nu are calitatea legală şi statutară de a se exprima în numele şi pentru PNŢCD;
folosirea numelui şi însemnelor PNŢCD de către acest grup constituie o uzurpare caracterizată.
Art.2 În consecinţă, toate actele emise şi faptele comise de dl Aurelian Pavelescu sau de una dintre persoanele din grupul condus de el, inclusiv în vederea convocării adunărilor generale ale delegaţilor la nivel naţional (congres) sau judeţean (conferinţe), ca şi actele emise de astfel de adunări, sunt nule de drept şi neavenite ca efect.
Art.3 Conducerea recunoscută și legală a PNŢCD este cea statutar aleasă la Congresul PNŢCD din data de 26.09.2009:
1. Radu Sârbu - Preşedinte
2. Doru Năsui - Prim vicepreşedinte
3. Gheorghe Ciuhandu - Preşedinte C.N.C.
4. Vasile Andrieş - Secretar general
5. Ioan Bălan - Vicepreşedinte
6. Ion Caramitru - Vicepreşedinte
7. Lucian Filip - Vicepreşedinte
8. Mihai Grigoriu -Vicepreşedinte
9. Alexandru Herlea - Vicepreşedinte
10. Virgil Petrescu - Vicepreşedinte
11. Liviu Petrina – Vicepreşedinte
Cu modificările ulterioare, datorate înlocuirii persoanelor de la poz. 5, 6 şi 9, conform prevederilor statutului PNŢCD (art.35 al.2, lit.c), cu domnii Liviu Floarea, Radu Rizescu şi Virgil Florea.
La 28 Iunie 2010, se împlinesc 70 de ani de la cotropirea Basarabiei de către Rusia Bolsevică! Au trecut 20 de ani de la căderea comunismului şi încă nu s-a facut dreptate României, iar Basarabia încă aşteaptă să revină la sânul Patriei!
România continuă să fie victima pactului Ribbentrop-Molotov, în timp ce în cazul Ţărilor Baltice acest pact a fost denunţat, nu numai teoretic, ci şi în consecinţele sale. Denunţarea pactului trebuie să depăşească - şi în privinţa României - stadiul pur declarativ şi să fie eliminate consecinţele sale. Credem că integrarea Moldovei şi Ucrainei în Uniunea Europeană va permite şi rezolvarea problemelor etnice româneşti.
Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au fost, sunt şi rămân teritorii ale căror caracteristici etnice şi culturale sunt preponderent româneşti. Impostura limbii şi etniei moldoveneşti trebuie denunţate cu toată fermitatea.
PNŢCD salută evoluţiile pozitive recente din Basarabia, administrată în prezent ca Republica Moldova. Proclamând ziua de 28 Iunie ca « Zi a Ocupaţiei Sovietice », responsabilii de la Chişinău recunosc implicit că Basarabia este o parte a României!
Şi noi, românii de pe malul drept al Prutului, trebuie să devenim conştienţi de datoria pe care o avem, de a realiza Re-Unirea Naţională. Prin aceasta, vom contribui la eliminarea unei grave nedreptăţi - făcute acum şapte decenii de cele două regimuri totalitare, fascist si comunist - vom asigura relaţii de pace între popoare creştine – român, rus, ucrainiean - din răsăritul Europei şi liniştea la frontiera de est a Uniunii Europene.
Politica dusă de guvernele României de după 1989 - privitoare la fraţii noştri din fostele teritorii româneşti - nu este doar deficitară, ci şi profund condamnabilă. Susţinerea şi promovarea identităţii etnice şi culturale a românilor din afara graniţelor actuale nu constituie doar o obligaţie morală pentru România, ci se află în perfectă concordanţă cu promovarea marilor valori care stau la baza construcţiei Uniunii Europene.
Afirmăm răspicat: PNŢCD acţionează pentru reîntregirea României, prin anularea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov şi revenirea Basarabiei la Patria Mamă !
“Demisia” lui Miluţ - dintr-o funcţie pe care numai el şi încă câţiva mai credeau că o deţine – a creat speranţa că se poate realiza reconcilierea ţărăniştilor şi că PNŢCD se poate întoarce cu faţa la electorat. Multă lume nu înţelege care (mai) este problema şi se interesează, pe o cale sau alta, despre perspectivele scoaterii Partidului din blocajul în care se află. Lucrurile stau în felul următor:
1. Marian Miluţ a demisionat pentru că a înţeles că va pierde procesele. Din 8 procese, într-unul singur s-a dat o hotărâre, iar aceasta ne este favorabilă. Urmează constatarea faptului că el a fost exclus din PNŢCD de către JODA ales în ianuarie 2007, iar apoi “demolarea” congresului lor din 12 septembrie 2009, ş.a.m.d.
2. Aşa zisul “CNC” de la Piteşti – unde a “demisionat” Miluţ – l-a numit pe Aurelian Pavelescu “preşedinte interimar”. Instituţia preşedintelui interimar nu există în Statutul PNŢCD, pentru că nu există în legea partidelor. Preşedintele unui partid nu poate fi ales decât de congresul partidului. În cazul vacanţei postului de preşedinte, CNC desemnează o Comisie Interimară de Conducere (CIC), care organizează congresul.
3. În calitatea inexistentă de “preşedinte interimar”, Aurelian Pavelescu nu poate prelua cauzeleaflate pe rolul instanţelor în numele lui Miluţ. Conform Statutului, dacă preşedintele demisionează, toţi componenţii BNC – aleşi pe moţiunea preşedintelui – sunt demişi. Aşadar, Aurelian Pavelescu nu este nici “preşedinte interimar”, nici prim-vicepreşedinte şi nici membru al “BNC”. Mai mult decât atât, Aurelian Pavelescu nu este nici măcar membru al partidului, deoarece – după ce a devenit liberal, pentru a candida pe listele PNL – nu s-a mai înscris niciodată într-o organizaţie locală a PNŢCD.
4. Din motivele de mai sus, Aurelian Pavelescu este într-o poziţie foarte slabă în faţa instanţelor judecătoreşti. Trebuie să ştiţi că avocatul Vasiliu (versat, bun penalist şi cu multe relaţii în Palatul de Justiţie) nu mai este plătit de Miluţ şi s-a retras complet, din toate cauzele. Avocatul Aurelian Pavelescu a cerut şi a obţinut amânarea fiecărui proces care a avut termen după “demisia” lui Miluţ, pentru motivul… angajare de avocat. Între timp, nouă ne spunea că ar trebui să renunţăm la procese, caci ne va bate în toate, pentru că el este un avocat excepţional. Faptul că tergiversează dovedeşte că ştie că nu are nici o şansă şi că noi vom câştiga toate procesele.
5. Conştientizând poziţia foarte slabă în care se află în raport cu noi, Aurelian Pavelescu încearcă să şi-o consolideze printr-un “congres” care să-l aleagă preşedinte al partidului.
6. Noi am dorit cu adevărat să realizăm reconcilierea în PNŢCD. Drept urmare, am negociat cu Pavelescu, ca şi cum acesta ar fi membru al partidului şi prim-vicepreşedinte al facţiunii Miluţ; am acceptat să facem un congres comun, în care fie să lăsăm competiţia deschisă, fie să se meargă pe o moţiune negociată, oricine putând să candideze; în acest al doilea caz, am fost de acord să nu candidez, urmând a conveni asupra persoanei unui preşedinte reciproc acceptat.
7. S-a dovedit că Aurelian Pavelescu se comportă identic cu Miluţ, considerând că numai el reprezintă partidul, el trebuie să organizeze congresul şi el trebuie să fie ales preşedinte.
Până la urmă, a afirmat textual, în faţa comisiei de negociere: “Doar nu vă închipuiţi că l-am făcut pe Miluţ să demisioneze ca să vă las vouă partidul !? ” De ce vrea să fie preşedinte şi de ce nu permite alte moţiuni, aşa cum ar fi normal într-un partid democratic? Un dictator a plecat, un altul vrea să vină.
Procesul de reconciliere a încetat, chiar dacă organizaţiile de bază şi-au dorit-o, întrucât a fost blocat de către Pavelescu. Fără program politic, fără program de finanţare, fără personalităţi şi fără experţi, el vrea să fie preşedinte!
8. Din mai multe surse ştim că Miluţ nu mai finanţează pe nimeni în PNŢCD. În aceste condiţii, lui Pavelescu îi este din ce în ce mai greu să suporte cheltuielile legate de sedii, fiind disperat şi ajungând să promită fel de fel de funcţii, unor indivizi care îi promit bani. Între alţii, s-a reapropiat de Cozmin Guşă.
Tot din surse sigure ştim – de altfel, se vede şi cu ochiul liber - că PDL are probleme interne serioase şi că nu mai este interesat de PNŢCD. Nici chiar Băsescu – obligat la defensivă - nu va mai interveni în justiţie, ca să îl ajute pe Pavelescu.
9. Fără legitimitate, fără fondurile necesare întreţinerii partidului şi perfect conştient că va pierde procesele, Pavelescu joacă poker şi blufează cu o carte proastă, sperând ca organizaţiile lui să nu descopere la timp cacialmaua şi să îl urmeze. În realitate, toţi cei care se vor lăsa păcăliţi şi îl vor urma, vor pierde pe mâna lui.
Reconcilierea partidului se poate face şi trebuie să se facă la bază, la nivelul organizaţiilor teritoriale. Fac un apel către toţi ţărăniştii, care până acum au fost induşi în eroare de Pavelescu şi acoliţii săi, să închidă acest capitol trist din istoria partidului, să revină în partidul real şi să contribuie fiecare cât poate la relansarea pe scena politică a PNŢCD. Vor fi primiţi ca nişte fraţi.
La 20 de ani de la Revoluţia din 1989, la Timişoara, locul de unde s-a declanşat revoluţia, a fost semnat marţi Parteneriatul pentru Timişoara, un document politic semnificativ pentru ţară, un semnal de reunificare a societăţii româneşti.
“România este divizată şi cred că sunteţi în asentimentul meu dacă îmi doresc acum, de Ziua Naţională, să reuşim să reunificăm societatea românească şi cred că prin modul nostru de abordare, comun, ca şi echipă care unifică şi prezintă proiecte, să mergem în această configuraţie mai departe”, a spus Klaus Iohannis, înainte de semnarea documentului.
Pactul Pentru Timisoara
„Astăzi, 1 Decembrie 2009, la Timişoara, constatăm că la 20 de ani de la momentul în care aici a izbucnit Revoluţia care ne-a adus libertatea, speranţele şi aspiraţiile celor mai mulţi dintre timişoreni au fost risipite într-o tranziţie fără sfârşit. Astăzi, la 20 de ani de la începutul Revoluţiei, România este o ţară fără un guvern legitim, măcinată de conflicte artificiale, o ţară în prag de colaps economic.
Incompetenţa, reavoinţa şi jocurile de interese ale celor care deţin în acest moment puterea politică în România se reflectă şi în plan local. Timişoara, considerată pe bună dreptate un model din punct de vedere administrativ, economic, social şi cultural pentru oraşele României, recunoscută ca pol naţional de creştere în documentele oficiale ale statului român, este vitregită în favoarea unor comunităţi conduse de personaje obediente puterii centrale, membre ale grupurilor de interese care gravitează în jurul preşedintelui Traian Băsescu şi al guvernului PD-L.
La 20 de ani de la începutul Revoluţiei, timişorenii constată că oraşul lor este mereu pe ultimul loc în ceea ce priveşte interesul puterii centrale, alocarea de resurse pentru proiecte majore şi susţinerea proiectelor de interes municipal.
De aceea, noi, semnatarii prezentului Parteneriat, împreună cu formaţiunile politice pe care le reprezentăm, ne asumăm obligaţia de a împlini aspiraţiile timişorenilor, readucând Timişoara acolo unde îi este locul câştigat prin sacrificiu, prin muncă, printr-o administraţie corectă şi eficientă, dedicată interesului public.
Principiile şi obiectivele care stau la baza Parteneriatului pentru Timişoara:
1. Descentralizarea economică şi financiară
2. Depolitizarea administraţiei publice
3. Susţinerea tuturor proiectelor de importanţă majoră ale municipiului Timişoara
Pentru îndeplinirea obiectivelor din Parteneriatului pentru Timişoara semnatarii hotărăsc următoarele:
1. Susţinerea lui Mircea Geoană în turul II al alegerilor prezidenţiale
2. Crearea unei majorităţi stabile pentru susţinerea unui guvern condus de Klaus Iohannis”
Crin Antonescu si Radu Sarbu au incheiat astazi, un protocol de colaborare intre PNL si PNŢCD, destinat unei "acţiuni prezente şi viitoare convergente celor două partide". "Împreună cu preşedintele PNŢCD, Radu Sârbu, am semnat un protocol de colaborare între cele două partide, destinat unei acţiuni prezente şi viitoare convergente celor două partide, singurele partide autentice de centru-dreapta din peisajul politic românesc", a anunţat Crin Antonescu.
Potrivit liderului PNL, principalele obiective comune asupra cărora cele două partide au convenit sunt respectarea valorilor morale creştine, finalizarea procesului de restituire a proprietăţii, reconcilierea societăţii româneşti prin lustraţie, "lucruri, idei, proiecte pentru care ambele partide au activat încă din 1990, de la reluarea activităţii lor".
În ceea ce priveşte angajamentelor PNL, spune Antonescu, "cel mai important este acela că vom încheia, după 6 decembrie, o alianţă electorală pentru alegerile locale şi parlamentare pentru 2012". Astfel, în momentul în care PNL va reveni la guvernare, va lua în calcul, pentru numirile cu caracter politic, şi specialişti propuşi de PNŢCD, a asigurat liberalul."Dorim să acţionăm împreună într-un moment dificil pentru România, în calitatea noastră de partide pe care istoria şi acţiunile de după 1990 le legitimează în faţa electoratului ca singurele partide autentice de centru-dreapta", a conchis Antonescu.
"Congresul nostru trebuie să se desfăşoare riguros din punct de vedere al prevederilor statutare şi legale, pentru că avem certitudinea că va fi contestat de cei care nu au dreptul să conteste, pentru că nu reprezintă spiritul, tradiţiile, valorile noastre, ale PNŢCD", a declarat, în debutul Congresului extarordinar, preşedintele Radu Sârbu, referindu-se la contestarea care ar urma să vină din partea lui Marian Miluţ şi a susţinătorilor săi.
Astfel,Radu Sârbu le-a spus participanţilor la Congres că, "pentru a evita din nou blocarea prin tertipuri avocăţeşti a înregistrării hotărârilor" acestui for în registrul partidelor de către instanţa Tribunalului Municipiului Bucureşti, s-a decis "notarizarea" participării.
La Congresul PNŢCD , în cadrul căruia s-a ales noua echipă de conducere a partidului, au participat preşedintele de onoare Ion Diaconescu, surorile lui Corneliu Coposu, preşedintele Alianţei Civice, Constantin Marţian, şi preşedinţii Asociaţiilor foştilor deţinuţi politici din România şi Asociaţiei victimelor mineriadelor. Au trimis mesaje de susţinere pentru Congresul PNŢCD fostul premier din Guvernul CDR Victor Ciorbea şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Astăzi, PNŢCD şi-a votat echipa de conducere, formată din preşedintele Radu Sârbu, vicepreşedintele Doru Năsui, preşedintele CNC Gheorghe Ciuhandru, secretarul general Vasile Andrieş şi vicepreşedinţii Ioan Bălan, Ion Caramitru, Lucian Filip, Mihai Grigoriu, Alexandru Herlea, Virgil Petrescu şi Liviu Petrina. (Realitatea TV)
În luna august 2007, am publicat o analiză, care începea aşa: „Economia naţională este în pericol! Începe să se audă zăngănitul „armelor” care pot pune capăt unei perioade de creştere destul de îndelungată pentru a provoca euforia guvernanţilor. Or, se ştie, euforia adoarme vigilenţa şi întunecă raţiunea; iar somnul raţiunii... Pericolul nu vine de la dl Geoană, care - exact ca Emil Constantinescu pe vremuri - pentru a părea mai bărbat, a studiat limbajul gesturilor şi-şi drege glasul înainte de a căsca gura. Pericolul vine din America. După atâţia ani în care i-am aşteptat, până la urmă americanii au venit şi – mai mult decât atât – ne-au introdus în lumea lor. Pe de o parte ne apără de alţii (ştim noi de cine!), dar pe de altă parte am ajuns dependenţi de bursa de la New York.” Şi încheiam: „La Bucureşti, euro a început să crească.” Lunile au trecut, simptomele crizei s-au înmulţit, dar Călin Popescu Tăriceanu vorbea despre ”oportunitatea” ivită pentru români de a cumpăra case ieftine în Florida, pentru că doar ”ei” sunt în criză, pentru noi veghea dânsul... Întrebarea este: liberalii au fost chiar atât de incompetenţi sau chiar atât de iresponsabili? Nu au înţeles ce se întâmplă sau le-a păsat numai de interesul lor electoral? Guvernul liberal este responsabil pentru o eroare strategică monumentală: într-o perioadă de creștere economică, a consumat toată această creștere și s-a mai și îndatorat suplimentar. Deficitul bugetar a crescut, de la 1,3% din PIB - în 2004, la 2,6% - în 2007 și 5,3% - în 2008! Mai rău decât atât, liberalii s-au dovedit incapabili să absoarbă fondurile europene; ce șansă mai mare poți avea, decât să primești fonduri imense de la UE și să nu fii în stare să le absorbi? Între timp, s-a dovedit că avem de-a face cu cea mai gravă criză de până acum, o criză care încă nu şi-a atins apogeul, ale cărei evoluţii şi sfârşit nimeni nu se încumetă să le anticipeze, dar care, cu siguranţă, va schimba fundamentele economiei şi finanţelor mondiale. PIB-ul lumii scade, pentru prima oară după al doilea război mondial, iar România nu poate să scape neatinsă, ba dimpotrivă: analiştii consideră Europa de Est ca fiind „zonă de risc maxim”. Pericolul major pentru întreaga regiune rezidă în prăbuşirea influxurilor de devize, ceea ce - pe fondul importantelor deficite de cont curent - poate provoca falimente naţionale.
Chiar dacă suntem mai obișnuiți decât alții cu crizele (începând cu anul 1940, am trecut dintr-o criză într-alta), de data aceasta situația este foarte gravă, pentru că s-au înrăutățit brusc și dramatic circumstanțele externe. Occidentul nu mai poate să ne împingă, ba dimpotrivă, ne trage înapoi, la locul pe care îl merităm, deoarece criza economiei românești are şi alte cauze decât criza internațională.
Pe scurt, consumăm mai mult decât producem, iar economia națională nu este suficient de restructurată, pentru a fi competitivă. De peste 15 ani, România își ”rostogolește” datoria, mărind-o continuu, pentru că în fiecare an România consumă (cu tot) mai mult decât produce. Investiţiile străine, exporturile, cei plecaţi să muncească în străinătate şi creditele au menţinut echilibrul.
Începând cu luna noiembrie 2008, toate cele trei surse majore de valută ale României s-au păbușit la mai puțin de jumătate: exporturile, investițiile străine și banii ”căpșunarilor”, iar creditele au devenit prohibite.
Pe bună dreptate, la sfârşitul anului 2008, Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale, a declarat că “Imposibilitatea finanțării contului curent este cel mai mare pericol pentru România, față de toate celelalte pericole potențiale, care ar fi reducerea creșterii PIB, creșterea șomajului, inflația crescută și stagnarea creditării. Statul nu trebuie să contribuie la adâncirea deficitului ”. Imposibilitatea finanțării deficitului de cont curent înseamnă crah, faliment național. Este evident că 1. ţara trebuie să-şi reducă deficitele şi 2. are nevoie de bani, respectiv de finanţări externe, pentru a nu intra în incapacitate de plată!
Pentru a reduce deficitul de cont curent sunt posibile trei mari tipuri de măsuri: o politică monetară restrictivă, o politică fiscală strânsă și încurajarea economisirii, nu a consumului. Aceasta este teoria; să vedem ce face guvernul.
Față-n față cu criza, guvernul Boc pare incompetent, populist și neconvingător. Cu tot pericolul iminent, guvernul PDL-PSD a debutat în aceeaşi notă de optimism în care şi-au încheiat mandatul liberalii: a refuzat să accepte riscul unei crize majore în România şi a construit un buget care prevedea pentru anul 2009 o creştere a PIB cu 2% şi a veniturilor bugetare cu 18%, faţă de 2008. Au alocat bani pentru tichete de vacanţă, pentru renovarea a 1152 de biserici, pentru majorarea pensiilor şi a alocaţiilor pentru şomeri. Legea bugetului a fost adoptată spre sfârşitul lunii februarie, când se ştia deja că, în ianuarie, PIB scăzuse cu 2%, iar încasările bugetare cu 20% (minus 38% faţă de prevederea bugetară!) faţă de ianuarie 2008.
Ca şi pe vremea liberalilor, se poate pune întrebarea: oamenii aceştia sunt chiar atât de incompetenţi sau chiat atât de iresponsabili? Nu înţeleg amploarea crizei şi pericolele pentru România sau nu-i interesează decât realegerea lui Băsescu în funcţia de preşedinte? Cu ajutorul celor de la PSD, Emil Boc a promovat un buget care – în loc să preîntâmpine şi să atenueze efectele crizei în România – încearcă să asigure realegerea lui Traian Băsescu, la prezidenţialele din toamnă (“prostănacul” de la PSD va fi oare, sparing partener ?).
Dacă primul ministru, Emil Boc, este un moţ silitor, care se pricepe la drept constituţional, dar nu-i făcut pentru funcţii executive şi este “afon” la economie, în schimb, Traian Băsescu, al cărui purtător de cuvânt şi de politică este dl Boc, are experienţa şi înţelegerea necesare momentului; ca şi vechimea în funcţie, pentru că stă de patru ani la Cotroceni. Cu toate acestea, preşedintele Băsescu a început prin a declara că nu vrea să audă de FMI, a continuat afirmând că “este necesară consultanţa FMI, dar nu şi banii săi” şi a sfârşit prin a accepta totul, inclusiv banii, mai ales banii. Faptul confirmă extrema gravitate a perspectivelor pe termen scurt ale României. Ţara are o datorie externă relativ redusă, de 50 miliarde euro, din care cea publică este de 10,80 miliarde. Prin acordurile recent încheiate cu instituţiile financiare internaţionale, România va fi creditată cu 20,50 miliarde euro, adică îşi triplează datoria publică! Trei comentarii se impun: 1. Din cauza proastelor guvernări din perioada 2001-2008 - când creşterea economică a fost irosită din incompetenţă şi interes electoral – şi din cauză că băncile străine din România - care au realizat câştiguri substanţiale finanţând creşterea economică - nu sunt dispuse sau capabile să asigure devizele necesare acum, împrumutul nu are alternativă, iar fără el crahul ar fi devenit certitudine. 2. Multe clauze sunt secrete, deşi vorbim despre bani publici, dar se ştie că termenul de rambursare va fi extrem de scurt, de numai 3-5 ani. Va trebui ca – pe lângă obligaţiile decurgând din credite mai vechi - să plătim şi cei 20 de miliarde de euro în 5 ani! Ceauşescu aproape că ne-a omorât când a rambursat 11 miliarde de dolari în opt ani … 3. Miliardele de euro nu vor sta în Banca Naţională, ci vor acoperi obligaţiile de plată la extern ale sectorului privat, care are de achitat peste 20 miliarde euro, numai în anul 2009. Aşadar, banii nu vor fi doar “o centură de siguranţă”, ci sunt chiar una de salvare şi deci, nu vor fi returnaţi după o vreme, ci vor fi plătiţi, iar pentru aceasta, românii îşi vor reduce dureros consumul. Este ceea ce preşedintele Băsescu numeşte, din demagogie electorală, “solidaritate”. Se mai poate pune o întrebare: oare cum se face că guvernul, care are zeci de mii de angajaţi în structurile sale, a greşit fundamental bugetul naţional, iar FMI, a cărui reprezentanţă din România are doar câteva zeci de experţi, a avut dreptate când a prognozat scăderea cu 5% a PIB şi cu 10% a veniturilor bugetare? Ca dovadă că Traian Băsescu, pardon, Emil Boc rectifică bugetul, preluând cifrele FMI, la numai şase săptămâni de la adoptare, bătând toate recordurile în materie de viteză a rectificării. Cu astfel de guvernanţi, privesc cu groază la viitor şi mă întreb dacă vor fi capabili să se descurce cu 20 de miliarde. Pentru că CRIZA vine, vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie, vine, vine, calcă totul în picioare! Călca-i-ar pe ei, nu pe noi, cei care vom plăti facturile! (Publicat in Bursa)
Acum aproximativ 40 de ani, sociologul american Alvin Tofler a publicat o carte, „Şocul viitorului”, celebră la vremea ei şi devenită rapid un adevărat best seller. Cartea aşeza în mod sistematic o serie de simptome ale evoluţiilor din economia şi societatea americană şi – pe baza lor – prognoza dezvoltări viitoare. Între altele, Tofler a anticipat posibilitatea muncii la domiciliu, datorită a ceea ce avea să se numească 20 de ani mai târziu (!) internet.
Atunci, la sfârşitul anilor ’60, Alvin Tofler a constatat că sunt tot mai numeroase companiile care au crescut atât de mult încât au încetat să mai fie sub controlul unei persoane, al unei familii ori al unui grup. Acţionariatul lor s-a atomizat, iar acţionarii cei mai importanţi nu deţineau mai mult de 1-2% din capitalul social; companiile au devenit corporaţii. Acestea erau evidente pentru toată lumea, dar Tofler „a văzut” mai departe şi a semnalat faptul că atomizarea acţionariatului rupe administrarea de proprietate, ceea ce – spunea el – va avea consecinţe semnificative pe termen mediu şi lung, deoarece noua clasă, a managerilor, se raportează la corporaţie diferit de proprietari.
Criza majoră pe care o traversează economia mondială confirmă perfect previziunile marelui sociolog şi ne arată care sunt consecinţele fenomenului semnalat de Alvin Tofler cu aproape 50 de ani în urmă. Între timp s-au parcurs doi paşi:
Mai întâi, managerii au generalizat sistemul prin care ei primesc, pe lângă salariul fix, unul „de succes”, care depinde de depăşirea indicatorilor de performanţă stabiliţi împreună cu acţionarii. Totul este stipulat în contractul de angajare: de la vilă şi avion personal, până la plata unor penalităţi impresionante, în favoarea managerului, în cazul întreruperii contractului înainte de termen.
Pasul următor a fost forţarea profiturilor înscrise în bilanţurile corporaţiilor. Pe de o parte, s-a generalizat - dincolo de orice limită prudenţială – consumul pe credit, iar pe de altă parte s-au inventat „derivatele” – produse financiare sofisticate, dar – din păcate, în prea mare măsură - mincinoase. În felul acesta, managerii au ajuns să câştige anual milioane şi chiar zeci de milioane de dolari - bani reali, în conturi personale - pentru profituri care se dovedesc virtuale în bilanţurile corporaţiilor.
Lupta băncilor pentru cote de piaţă a fost determinantă în răspândirea creditării pe termen lung şi pentru diluarea normelor de prudenţialitate. Categorii tot mai largi de cetăţeni au început să achiziţioneze orice – casă, maşină, televizor, vacanţă, etc – prin credite pe termen lung.
În imediat, consecinţele păreau benefice, deoarece oamenii erau motivaţi să aibă o slujbă şi se străduiau să o păstreze, muncind mai mult şi mai bine. S-a intrat pe o spirală de creştere economică, întreruptă de crize minore.
Pe termen lung însă, societatea americană – orientată în mod tradiţional spre producţie – s-a „întors” spre consum, iar consecinţa cea mai gravă a fost scăderea standardelor morale. Sistemul, „patentat” în Statele Unite, s-a răspândit cu repeziciune peste ocean; britanicii, germanii, francezii, până şi elveţienii au preluat „moda” americană. Profitul a încetat să mai fie principalul motor al creşterii, înaintea sa trecând lăcomia: lăcomia consumatorilor, lăcomia producătorilor şi – mai ales – lăcomia finanţatorilor! Deoarece există o legătură strânsă între moralitatea unei societăţi şi prosperitatea ei materială, consecinţele nu puteau întârzia să apară şi... ne-am procopsit cu CRIZA, un adevărat cutremur al economiei şi finanţelor mondiale. Cauza cauzelor ei este criza morală!
Dimensiunea financiară a crizei actuale decurge din faptul că, în ultimele decenii, funcţionarea economiei americane s-a bazat pe datorii: pe datoriile cetăţenilor, ale gospodăriilor, ale întreprinderilor şi ale instituţiilor publice. O parte importantă a acestei datorii colective a fost vândută în străinătate, unde acţionează ca un virus într-un sistem informatic. Epicentrul seismului se află în SUA, pentru că acolo este – oare pentru (încă) câtă vreme? - polul economiei mondiale. Evaporarea unor active financiare de ordinul câtorva sute de miliarde de dolari, în ceea ce s-a numit criza „subprime”, s-a dovedit a fi doar începutul dezastrelor şi fitilul crizei majore.
Primele simptome ale crizei, care venea ca un ţunami, au fost evidente încă din luna august a anului 2007. La început, managerii au încercat să-şi ascundă insolvabilitatea, vânzând active financiare virtuale: celebrele, astăzi, derivate. Puţină lume ştie că prospectele respectivelor „servicii” financiare aveau între 700 şi 1200 de pagini, astfel încât practic nimeni nu le citea; dar le cumpăra! Valoarea totală a „derivatelor” tranzacţionate anul trecut în lume a fost de 160.000 de miliarde dolari, ceea ce depăşeşte de multe ori PIB-ul mondial...
Balonul a fost imens, iar spargerea lui are consecinţe devastatore. Nu este vorba despre averi care îşi schimbă stăpânul, ci despre bani care pur şi simplu au dispărut, pentru că nu existau decât pe hârtia bilanţurilor contabile. Deşi guvernul SUA a pompat deja 2.500 de miliarde de dolari, adică peste 15% din PIB (!), efectele sunt imposibil de sesizat. La fel stau lucrurile şi în Europa, unde guvernele au aruncat pe piaţă sute de miliarde de euro, fără să poată stăvili contracţiile economiilor naţionale.
Din păcate, principalele bănci centrale – Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei şi Banca Naţională a Elveţiei – nu şi-au armonizat strategiile şi s-au concentrat pe combaterea crizei de lichiditate. Deşi nici o criză nu a fost vreodată rezolvată prin rotativa de bancnote, astăzi tiparniţele de bani sunt puse în funcţiune. Probabil că SUA nici nu au alternativă şi riscă să intre în incapacitate de plată, dat fiind faptul că nivelul lor de îndatorare depăşeşte de cinci ori PIB. Dar nu este vorba numai despre o criză de lichiditate; avem de-a face cu o criză de solvabilitate şi – cel mai grav – cu o criză de încredere, care se potenţează reciproc.
Perspectivele sunt sumbre mai ales pentru ţările cu grad ridicat de îndatorare şi dependente de dolar. China dă semne că o costă mai mult susţinerea dolarului decât abandonarea lui, iar analiştii vorbesc despre depresiunea profundă a economiei americane, despre naţionalizarea băncilor, despre crize sociale, despre creşterea influenţei militarilor în guvernarea unor ţări, despre război în Iran şi haos în Orientul Mijlociu.
Laboratorul European de Analiză Politică (LEAP) susţine că „2009 va fi anul insolvabilităţii globale”, deoarece „activele vor continua să-şi reducă valoarea”. Analiza LEAP este credibilă, pentru că a fost prima instituţie care a pronosticat (în anul 2006!) venirea unei crize cum nu a mai fost alta: o criză sistemică globală, care va afecta fundamentele economiei mondiale.
Se pare că, dacă în anul 2008 ne-am pierdut încrederea, în 2009 ne vom pierde şi speranţa. Ar trebui să medităm asupra faptului că întreg dezastrul este provocat de o criză morală...
Presedintele PNTCD, Radu Sarbu, este de parere ca guvernul condus de premierul Emil Boc subordoneaza masurile anticriza intereselor sale electorale, intrucat se apropie alegerile parlamentare si prezidentiale. Sarbu a declarat, marti, in cadrul unei conferinte de presa la Cluj, ca guvernul este caracterizat de masuri anticriza populiste, precum mentinerea unei cresteri economice prin subventionari de la bugetul de stat, mentinerea consumului sau protectia sociala, prin marirea alocatiilor pentru someri, informeaza NewsIn. "Toate aceste masuri inseamna costuri! Vin europarlamentarele, iar tatucul lor, Traian Basescu, trebuie reales, asa ca guvernul Boc subordoneaza programul de combatere a crizei, intereselor sale electorale doptand masuri populiste, dar ineficiente in privinta reducerii deficitului de cont curent", a afirmat Sarbu. El sustine ca masurile Guvernului Boc sunt cu atat mai grave cu cat ele se afla la polul opus fata de cele luate de Banca Nationala a Romaniei, care incearca descurajarea consumului "pentru a reduce deficitul de cont curent, in vederea mentinerii posibilitatii de a-l finanta". BNR, in opinia lui Sarbu, ia decizia corecta pentru economia Romaniei atunci cand pastreaza procentul de rezerve minime obligatorii pentru banci, nu intervine in cursul monetar si pastreaza dobanda de referinta la nivel ridicat. Radu Sarbu sustine ca Executivul condus de Emil Boc nu va rezista dupa vara anului 2010. "Nu se poate ca Guvernul si BNR sa lucreze in contradictoriu, asta in conditii normale e periculos, cu atat mai mult in conditii de criza.
Dupa parerea mea, Guvernul nu va rezista. Eu le dau pana in vara lui 2010.
Eu cred ca la toamna, campania pentru alegerile prezidentiale va duce la antagonizarea tot mai evidenta, nu ca nu ar fi deja, dar va fi tot mai manifesta, a celor doi parteneri de guvernare si ruptura va fi produsa probabil de momentul alegerii presedintelui", a mai afirmat presedintele ales al PNTCD. Acesta a mai spus ca taranistii sunt de parere ca "autoritatile ar trebui sa ajusteze excesul de cerere pentru consum, sa diminueze deficitul bugetar si sa creasca absorbtia fondurilor europene". "Efortul autoritatilor ar trebui indreptat si catre rezolvarea problemelor de lichiditate din sistemul bancar, prin acordarea de garantii pentu imprumuturile interbancare", mai este de parere Radu Sarbu. newsin
Presedintele ales al PNTCD, Radu Sarbu, a declarat, vineri, la Cluj, ca revizuirea Constitutiei trebuie sa includa desfiintarea Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR). Sarbu a afirmat, in cadrul unei conferinte de presa, ca atributiile CCR ar putea fi preluate de o sectie speciala a Inalte Curti de Casatie si Justitie, ai carei judecatori nu sunt numiti politic, transmite corespondentul NewsIn. "Curtea Constitionala este o instanta numita politic, in mod egal de catre presedinte, Camera Deputatilor si Senat. Curtea Constitutionala este o institutie foarte necesara regimurilor semiprezidentiale, regimuri in care diarhia executivului produce inevitabil conflicte", potrivit lui Sarbu. "Deoarece PNTCD se impotriveste intaririi prerogativelor presedintelui si pledeaza pentru parlamentarism, PNTCD propune suprimarea Curtii Constitutionale si preluarea atributiilor ei de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Judecatorii de la Inalta Curte sunt magistrati in adevaratul sens al cuvantului, numirea lor facandu-se prin intermediul, Consiliului Superior al Magistraturii, fara interventia celorlalte puteri ale Statului", a afirmat Sarbu. Totodata, acesta a mai spus ca daca CCR va fi pastrata ca institutie, ea ar trebui "reorientata pentru a se ocupa cu predilectie de apararea drepturilor cetatenilor in fata abuzurilor Statului". Radu Sarbu sustine ca CCR ar trebuie sa se autosesizeze in cazurile in care institutiile statului incalca drepturile constitutionale ale romanilor prin aplicarea unor legi, iar aceste legi ar urma sa fie modificate. Sarbu considera ca, in general, dezbaterea privind modificarea Constitutiei este una binevenita, insa in mod normal "nu presedintele este cel care are initiativa revizuirii Constitutiei, ci Camerele Parlamentului". Presedintele ales al PNTCD a mai afirmat ca partidul pe care il conduce se opune oricarei modificari care presupune puteri sporite pentru presedintele tarii.
Presededintele PNTCD, Radu Sarbu,in calitate de analist economic se dovedeste a fi unul dintre cei mai sceptici romani. In opinia sa, va urma o perioada comparabila cu cea a ultimilor doi ani ai guvernarii CDR, alimentata de scaderea dramatica a exporturilor, reducerea intrarilor de
bani de la "capsunari" si comprimarea investitiilor straine. Fost presedinte al F.P.S., Radu Sarbu sanctioneaza atat criza economica, cat si cea morala din Romania si anticipeaza o durata a acesteia de cativa ani. Problema Romaniei de cativa ani incoace este aceea ca guvernatii actioneaza nu proactiv, ci reactiv, prioritatea lor fiind rezolvarea problemelor proprii, sustine Radu Sarbu, comparandu-i pe guvernanti cu lacustele. Click aici pentru a viziona integral interviul
"Owners of capital will stimulate working class to buy more and more of expensive goods, houses and technology, pushing them to take more and more expensive credits, until their debt becomes unbearable. The unpaid debt will lead to bankruptcy of banks, which will have to be nationalized, and State will have to take the road which will eventually lead to communism."
Karl Marx, Das Kapital (from his doctrine of the theory of surplus value - 1867)
Spiritul Craciunului sa va lumineze gandul si sa va gaseasca aproape de familie si de prieteni, alaturi de care sa treceti fericiti si sanatosi pragul in 2009.
Va doresc din tot sufletul un CRACIUN FERICIT, sanatate si armonie alaturi de cei dragi.
Preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, a cerut marţi, in cadrul unei şedinţe festive de comemorare a victimelor Revoluţiei de la Timişoara, promovarea Legii lustraţiei, intrucat aşteptările revoluţionarilor din decembrie 1989 nu s-au implinit după 19 ani decat intr-o mică măsură.
Potrivit primarului Timişoarei, chiar şi după 19 ani de la Revoluţia din decembrie 1989 Securitatea şi foştii lideri comunişti sunt prezenţi in viaţa publică, in politică şi justiţie, transmite corespondentul NewsIn.
"Asistăm la refacerea FSN, partidul care a acaparat puterea in 1989, salvandu-i pe reprezentanţii puterii comuniste şi intarziind cu mai bine de zece ani evoluţia Romaniei spre un stat european. (...) Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara nu şi-a pierdut actualitatea, fiind confirmat şi de o rezoluţie adopată de Partidul Popular European in luna februarie a anului 2004. Astfel, considerăm că principalii vinovaţi pentru situaţia dezastroasă a societăţii romaneşti sunt securiştii şi activiştii comunişti. Romania nu poate avea un destin european atat timp cat este condusă de aceşti oameni", a declarat Gheorghe Ciuhandu, in cadrul şedinţei festive la Primăria Timişoara.
Miercuri, zi de doliu
Ţărăniştii din Timişoara solicită, de asemenea, şi condamnarea ''penală, definitivă, irevocabilă şi executorie'' a generalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac pentru crimele din decembrie 1989. ''Crimele de la Timişoara nu i-au avut ca vinovaţi doar pe cei doi generali. Este imoral ca responsabilii de crimele de la Timişoara să fie scoşi de sub răspunderea penală atat timp cat rănile provocate de ei sunt departe de a se fi inchis'', se arată intr-un comunicat remis presei de către PNŢCD.
Comemorarea Revoluţiei din 1989 a inceput de marţi la Timişoara, printr-o şedinţă festivă la care s-a ţinut un moment de reculegere pentru eroii căzuţi pe străzile oraşului, in zilele lui decembrie 1989.
Marţi seară, in Piaţa Operei au fost aprinse candele in memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989. Lumina a fost adusă de la Catedrala Mitropolitană de o timişoreancă şi doua fetiţe imbrăcate in straie tradiţionale bănăţene. Lumanările au fost aşezate in formă de cruce pe platoul din faţa clădirii Operei, iar cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere.
Miercuri, in Timişoara va fi zi de doliu. Drapelele vor fi coborate in bernă.
Presedintele ales al PNTCD, Radu Sârbu, a declarat ca partidul “resimte dureros” pierderea unui membru marcant al partidului, Ticu Dumitrescu, “un simbol al rezistentei la regimul comunist ateu”, si promite ca îi va continua lupta, transmite corespondentul Mediafax. “Constantin Ticu Dumitrescu a fost un simbol al rezistentei la regimul comunist ateu, iar moartea lui reprezinta o pierdere pentru poporul român”, a spus Sârbu. Si Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc (INMER) îsi exprima, prin vocea presedintelui Dinu Zamfirescu, regretul pentru moartea lui Ticu Dumitrescu: “Om politic de mare tinuta morala si un luptator neobosit în lupta împotriva comunismului”. Potrivit INMER, Dumitrescu a fost un “om politic de mare tinuta morala si un luptator neobosit în lupta împotriva comunismului”. “Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul si sa-i aduca pace”, precizeaza Zamfirescu. Om politic inzestrat cu o grandioasa statura morala, fost detinut politic, fost senator PNTCD, presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, initiatorul Legii Lustratiei, proiect vehement contestat de cei vizati. A fost membru al Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S.) Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a spus despre despre Constantin Ticu Dumitrescu ca a fost un "om bun, curajos si puternic". Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a aflat, vineri, de la jurnalistii aflati la Cotroceni, despre moartea lui Ticu Dumitrescu, despre care a spus ca a fost "un om bun, un om curajos, un om puternic, dar si puterea omulului depinde de cat te tine Dumnezeu in viata", informeaza Mediafax. Intrebat daca a aflat despre moartea lui Ticu Dumitrescu, Quintus a raspuns, vizibil emotionat: "Nu. Mi-ati dat o veste rea. Imi pare rau". Fostul presedinte al PNL a aratat ca Dumitrescu "mai avea dreptul sa se bucure de tot ce a facut pentru detinutii politici si pentru rezistenta impotriva comunismului. "El e prahovean ca si mine. Ne stim de o viata. A fost un om bun, un om curajos, un om puternic, dar si puterea omului depinde de cat te tine Dumnezeu in viata", a incheiat Quintus. Trupul neinsufletit al lui Ticu Dumitrescu va fi depus in holul MIRA, fiind ultima dorinta a fostului detinut politic, care a fost torturat in beciurile acestei cladiri, a declarat directorul de cabinet al ministrului de interne, Gelaledin Nezir.
Dumnezeu sa-i ofere locul de odihna binemeritat in dreapta Sa!
O şansă pentru schimbarea clasei politice în România
Legea votului uninominal a creat speranţe mari pentru reformarea clasei politice O societate care alunecă în marasm are nevoie de o clasă politică responsabilă şi competentă. Aflarea candidaţilor a mărit deziluzia în electorat existând pericolul unei prezenţe foarte scăzute le vot, care va favoriza manipulările, furturile şi cumpărările de voturi.
PNŢCD, pentru prima dată după 1989, a fost pus în imposibilitate de a participa la alegeri prin tertipuri avocăţeşti ale unei conduceri demisă la Congresul Extraordinar din 24 august 2008. Deci nu avem candidaţi în aceste alegeri.
Partidul nostru, care de-a lungul intregii sale istorii s-a identificat cu lupta, nevoile şi idealurile poporului român, având contribuţii decisive pentru asigurarea libertăţii, democratizării şi modernizării României şi pentru intrarea ţării în Uniunea Europeana şi în NATO, vă aduce la cunostiinţă poziţia sa cu privire la aceste alegeri parlamentare.
Toţi cetăţenii României, să se prezinte la vot şi urmând recomandările de mai jos, să arate hotărârea de a nu mai tolera politicieni veroşi şi nereprezentativi, care actionează în interes personal şi de grup, împotriva interesului general.
Daca votaţi pentru cineva, votaţi omul, nu partidul!
Votaţi candidaţi despre care stiţi că au făcut ceva pentru judeţul, oraşul sau comuna Dvs. şi care pun interesul general înaintea interesului propriu. Votaţi competenţa!
Votaţi oameni cinstiţi, neimplicaţi în scandaluri de coruptie şi care nu sunt beneficiarii actualului sistem politic oligarhic şi corupt. Votaţi cinstea!
Votaţi oameni fără legături cu fostul regim comunist şi cu aparatul de represiune al acestuia, Securitatea. Aceştia sunt pricipalii beneficiari ai „sistemului ticăloşit”. Votaţi curăţenia morală!
Votaţi candidati loiali, care nu s-au plimbat prin mai multe partide. Votaţi caracterul!
Dar dacă nici un candidat nu corespunde acestor exigenţe, aceasta fiind situaţia generală, anulaţi votul! (ştampilaţi de mai multe ori)
Nu lăsaţi buletinul de vot alb.
Doar aşa vom acţiona responsabil pentru viitorul ţării!
