vineri, 26 septembrie 2008

Marian Milut blocheaza participarea PNTCD la alegeri

Tribunalul Bucuresti a amanat cu doua saptamani judecarea cauzei in procesul privind legalitatea Congresului Extraordinar al PNTCD din 24 august si alegerea in functia de presedinte a lui Radu Sarbu.

"Avocatii partii adverse (ai aripii care-l sustine pe Marian Milut - n. red.) au solicitat cu rea credinta amanarea procesului pe motiv ca doar ieri au primit probatoriul si nu au avut timp sa studieze actele. E clar ca e vorba de rea credinta, asta ne scoate, practic, din alegeri si ei asta au urmarit. O sa vedeti ca Milut si alti doi trei vor primi de la liberali colegii eligibile si PNTCD nu va participa la alegeri sub sigla proprie", a declarat pentru citynews.ro Radu Sarbu.

El mai spune ca este convins ca instanta va da castig de cauza sustinatorilor sai si va valida Congresul extraordinar din august si deciziile luate de acest for. "Teoretic, am mai avea o sansa, chiar daca procesul se tine peste doua saptamani, dar sigur se face recurs si atunci totul ar dura pana dupa data limita de depunere a candidaturilor (21 octombrie - n. red.) pentru alegerile din noiembrie", a mai precizat Sarbu.

Reamintim ca Marian Milut a cerut Tribunalului Bucuresti anularea deciziilor luate de congresul extraordinar al PNTCD din 24 august, printre acestea aflandu-se si cea de denuntare a protocolului incheiat cu PNL si de participare sub sigla proprie la alegerile parlamentare.



citynews.ro

Un comentariu:

  1. Ce cauta "procurorul intr-un proces civil, si daca ar cauta,ce treaba are el sa ceara termen pentru avocatii uneia din parti?
    Cine minte?

    RăspundețiȘtergere