Operaţiunea „Independentu’ ”

Românii par să se fi împăcat cu gândul că sunt conduşi de oligarhie. Ultimele evoluţii electorale demonstrează că oligarhii noştri nu mai acţionează unitar (doar sunt şi ei români!) şi că raporturile de forţă din interiorul oligarhiei s-au răsturnat. Dacă la început serviciile hotărau cine să fie preşedinte şi cine (dintre cei trimişi sub acoperire în „civilie”) să se îmbogăţească cu banul public, astăzi cei „din afară”, cei cu bani, îşi promovează oamenii în servicii, în instituţiile statului şi la Cotroceni. Ca şi clasa politică, oligarhii se împart în funcţie de atitudinea faţă de preşedinte. Cei care au trăit bine în spatele lui

Adrian Năstase sunt majoritari şi sunt împotriva lui Băsescu. Fractura oligarhiei este extinsă şi în componenta ei fundamentală, serviciile secrete, divizate şi ele cel puţin la nivelul ofiţerilor superiori. Băsescu nu le mai controlează, dacă le-a ţinut vreodată cu adevărat în mână. Grupurile de afaceri (de genul Golden Blitz) din apropierea sa, ca şi şefii numiţi de el în serviciile secrete, sunt copleşite sub toate aspectele de potrivnicii săi.

Păi, dacă preşedintele nu este în stare să le stăpâneasca, de ce să nu-l trădeze? Şi l-au trădat! Este primul preşedinte trădat. Alternanţa Iliescu-Constantinescu, din 1996, a fost făcută cu ştiinţa – poate chiar şi cu acordul lui Iliescu - care a fost „retras” temporar, pentru evitarea crahului. La revenirea lui Iliescu din anul 2000, Constantinescu nu a fost trădat, pentru că el fusese cu bună ştiinţă preşedinte interimar; precum Faust, făcuse pact cu diavolul/oligarhia, pentru a fi preşedinte, măcar un mandat. Şi a fost... Dar să revenim la berbecul nostru: dovada trădării este operaţiunea „Independentu’ pentru Bucureşti”.

Reeşaparea lui Sorin Oprescu cu prilejul alegerilor pentru primăria Capitalei este o operă de artă, care demonstrează profesionalismul laboratoarelor din culisele puterii de la noi şi superioritatea mijloacelor de care dispun în comparaţie cu tot felul de guru electorali, aduşi pe bani grei din Israel ori din Statele Unite. Lucrarea este întoarsă din condei ca un film produs la Hollywood; are happy end şi va avea – sunt convins – o continuare: „Independentu’ pentru Cotroceni”. De fapt, aceasta este miza reală: crearea contracandidatului lui Traian Băsescu. Între liderii de prim plan ai partidelor parlamentare nu există nici unul cu carisma necesară - respectiv cu şanse pentru prezidenţiale – şi pentru că nici partidele nu au forţa de a-şi impune candidatul, s-a inventat „independentu’ ”, în spatele căruia se vor uni partidele anti-Băsescu.

Datele personajului Oprescu nu îi dădeau vreo şansă la primăria Bucureştiului. A fost învins în anii 1998 şi 2000, iar o partidă pierdută de două ori, de regulă nici nu se mai joacă. Părinţii lui au fost securişti cu grad mare (despre taică-său, general de securitate, spune admirativ că „a fost superbăiat în ţara băieţilor”, că doar a lor era România), dar Dan Voiculescu ne-a demonstrat în mod repetat că poporul nu se dă în vânt după securişti. Este membru marcant al PSD şi apropiat al lui Ion Iliescu, dar bucureştenii au luat destulă bătaie de la minerii aduşi de „patron”, pentru a nu mai vota cu el şi cu ai lui. Mai degrabă director decât doctor, este un şmecheraş din cartierul Primăverii, care se spală cu spirt după ce dă mâna cu „pulimea”, iar mulţimea nu se poate identifica în el, chiar dacă zâmbeşte strâmb şi trage tot timpul cu ochiul. Nu are nici o viziune asupra dezvoltării Capitalei, nu are proiect, nu are substanţă, are doar tupeu. Şi totuşi, a câştigat alegerile.

Dar ce scenariu! Ce lucrătură! Amploarea campaniei de imagine, instituţiile implicate (în primul rând, justiţia şi presa) şi sumele imense de bani cheltuite, toate acestea demonstrează importanţa forţelor angajate şi a mizei jocului. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare. Totul a început cu un sondaj de opinie din iarnă, care-l desemna pe locul întâi în preferinţele bucureştenilor la capitolul încredere. De unde până unde încredere în Oprescu?!? Probabil de la cine a plătit sondajul... Povestea s-a repetat în preajma campaniei electorale, când conducea nu numai la „încredere”, ci şi la „opţiunea de vot”. Apoi a venit partea cea mai frumoasă, cu victimizarea; mai întâi în partid, care parcă a înnebunit şi nu l-a vrut de candidat, iar apoi în justiţie. S-a luptat şi cu PSD-ul şi cu justiţia – două instituţii corupte - şi a învins: măi, ce om! De aşa o mitizare nu a avut parte nici măcar Traian Băsescu, „alergat” doar de Adrian Năstase. A urmat perioada electorală, când i s-a confecţionat un discurs antisistem, lui, omul sistemului.

La noi, bătălia politică nu se duce între stânga şi dreapta şi nici între un independent şi sistem. De fapt, se luptă oligarhii între ei. Dacă aşa stau lucrurile, iar eu cred că aşa stau, atunci mişcările următoare sunt previzibile.

În primul rând se va pompa în imaginea lui Sorin Oprescu, care va trebui să dea impresia că îşi îndeplineşte promisiunile. În acelaşi timp, va fi în continuare victimizat (ca şi Băsescu în primul mandat de primar general) în confruntarea cu opoziţia pedelistă: el, săracul, ar vrea mai multe, dar ăia răi nu-l lasă.

Apoi, mi se pare probabil ca alegerile parlamentare să fie amânate spre primăvara anului 2009. PDL trebuie să scadă cât mai mult, procesul amplificându-se după pierderea Bucureştiului, iar previzibilul lor eşec (relativ) de la „generale” să fie cât mai apropiat de campania prezidenţială. Vor continua atacurile la adresa preşedintelui Băsescu, în care, oricum, trag deja toţi, din toate poziţiile. Simultan, se va urmări consolidarea mitului „independentului” în mintea electoratului. Parcă văd cum, la anul, românii vor „descoperi” că pot fi salvaţi numai de un independent.

Operaţiunea necesită nu numai timp destul, dar şi bani foarte mulţi. Nu pare să fie vreo problemă nici cu una, nici cu alta.