La consumurile actuale, România are nevoie de 10 milioane tone de ţiţei şi de 18 miliarde metri cubi gaze naturale pe an. Producţia internă nu asigură decât aproximativ 6 milioane tone de ţiţei şi 12 miliarde mc gaze naturale. ROMGAZ furnizează jumătate din necesarul de gaze, în timp ce ţiţeiul şi restul de gaze provin de la PETROM şi din import. PETROM are o poziţie de control într-o ramură strategică a economiei, cu implicaţii în privinţa securităţii naţionale. România nu ar fi obţinut statutul de economie de piaţă funcţională şi nu ar fi fost acceptată în Uniunea Europeană dacă nu ar fi privatizat băncile, PETROM şi distribuţiile de energie electrică şi gaz. Dar nimeni nu ne-a obligat să acceptăm termeni păgubitori pentru ţară şi pentru cetăţenii ei. Prin clauzele contractului de privatizare a PETROM, România a renunţat pentru 30 de ani la controlul unei părţi importante din resursele sale naturale.
Zestrea PETROMÎn anul 2004, la privatizare, PETROM deţinea:
- rezerve estimate la 1 miliard de echivalent barili petrol, plus încă pe atât gaze naturale, grupate în 306 zăcăminte de petrol şi gaze, asigurând, prin cele 1.450 de sonde de gaz şi 13.856 de sonde petroliere, o producţie zilnică de 220.000 de barili de petrol;
- o capacitate de rafinare de 8 milioane de tone de petrol anual, în cele două rafinării, Arpechim şi Petrobrazi ;
- o reţea de distribuţie formată din 600 de staţii de distribuţie a carburanţilor, dintre care 200 au fost aduse la standarde occidentale, 145 de depozite, 1.540 de autocisterne rutiere, 1.470 de vagoane de cale ferată, peste 15.000 de km de conducte de transport petrol şi gaz;
- o cotă de 40% din piaţa naţională de combustibili.
Valoarea tranzacţieiConsultantul Guvernului, banca de investiţii Credit Suisse First Boston, a certificat stocuri în valoare de 13.121 de miliarde de lei vechi, din care petrol de 9.505 miliarde de lei, materiale şi mărfuri de 3.016 miliarde, alte produse de 2.222 de miliarde, provizioane pentru stocuri de 1.623 de miliarde şi un numerar de aproximativ 160 milioane euro, adică active de peste 4 miliarde de euro. În plus, PETROM era proprietarul a peste 30 de milioane de metri pătraţi de teren, din cei 90 de milioane folosiţi în total.
Plătind pentru 33,34% din acţiuni 669 milioane euro, OMV a evaluat Petrom la 2 miliarde euro, adică la jumătate din valoarea estimată de consultanţi, la rândul ei puternic subevaluată, pentru că zăcămintele fuseseră evaluate în anul 2002, la un curs de 22 USD/baril, iar în momentul semnării contractului acesta crescuse deja la 35 USD/baril, ceea ce ridica valoarea PETROM la 5,5 miliarde euro (astăzi barilul face 50 de dolari, iar capitalizarea bursieră a depăşit 10 miliarde de euro…). Guvernul român a acceptat oferta, ba chiar s-a declarat încântat, renunţând şi la posibilitatea stabilirii preţului la benzină şi gaze naturale! În consecinţă, în anul 2006, românii au plătit carburanţii la nivel occidental, iar gazele naturale importate la cel mai mare preţ european. Atâta doar că veniturile noastre nu se compară cu cele din UE…
SecreteSubiectul a ajuns să fie analizat de către Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, preşedintele lansând, cu populismu-i caracteristic, chiar bomba eventualei renaţionalizări! Termenii contractului de privatizare şi ai anexelor sale sunt secreţi şi au rămas necunoscuţi până şi comisiilor parlamentare de specialitate, care l-au avizat “politic”. Afirm, în cunoştinţă de cauză, că nu există temeiuri pentru secretizarea unui contract de privatizare odată semnat. Confidenţiale sunt negocierile, dar contractul parafat trebuie să devină public, pentru că este vorba de averea statului, nu a guvernanţilor trecători! Motivele pentru care contractul a fost şi a rămas secret, pot fi doar speculate. Cu siguranţă însă, clauzele şi anexele secrete ale contractului ascund faţa întunecată a companiei şi încearcă să muşamalizeze furturile imense produse sub administrarea statului, în favoarea clientelei politico-securistice. Privatizarea trebuia să şteargă urmele hoţiilor şi să “claseze” dosarele, prin trecerea în contul datoriei publice a obligaţiilor privilegiaţilor. Exact aşa cum s-a procedat şi în cazul BANCOREX ori la SIDEX.
Perla neagrăDeşi PETROM era denumit “perla coroanei” economiei româneşti, în momentul privatizării s-a dovedit că ani buni nu şi-a plătit obligaţiile faţă de stat. Valoarea totală a accizelor, a taxei de drum şi impozitului pe profit neîncasate de statul român în ultimii zece ani depăşeşte suma de cinci miliarde de dolari. Numai la privatizare, în anul 2004, PETROM a fost scutit de datorii faţă de bugetele statului depăşind 250 de milioane de euro. A acumulat aceste datorii pentru că, pe de o parte, a fost permanent căpuşat, iar pe de altă parte pentru că nu-şi putea încasa creanţele. Mai mulţi potenţiali cumpărători ai PETROM au renunţat la achiziţie, pe măsură ce înţelegeau cât de mari sunt creanţele companiei (peste 600 de milioane de euro) şi cât de greu vor fi de recuperat.
În plus, PETROM era asociat în 38 de firme-căpuşă. De fapt, numărul căpuşelor era mult mai mare, iar unii experţi consideră că PETROM nu este o companie, ci o grămadă mare de active, structurată organic în scopul de a fi furată, estimând gaura undeva între 5 şi 7 miliarde de dolari. Liderul de sindicat Liviu Luca a declarat că “Ministerul Industriei obliga PETROM să dea ţiţei gratis rafinăriilor private”, iar fiul lui Nicolae Văcăroiu a avut exclusivitatea distribuţiei pentru multe produse în benzinăriile PETROM.
Parcă pentru a demonstra dimensiunile jafului de dinainte, dividendele acordate pentru anul 2005 depăşesc valoarea cumulată a dividendelor din ultimii şapte ani, astfel că valoarea de piaţă a PETROM a crescut de trei ori în mai puţin de doi ani. Din perspectiva stopării furtului, privatizarea Petrom a fost o masură binevenită. Dar felul în care s-a făcut ignoră interesul naţional şi chiar bunul simţ.
Viitor roz… numai pentru noii proprietariDin dividendele încasate până acum şi din vânzarea către PETROM (!) a staţiilor sale din Balcani, OMV a recuperat deja o sumă mai mare decât cea plătită pentru pachetul său de acţiuni. Austriecii şi-au planificat să extragă anual 80 de milioane de barili de ţiţei, ceea ce le va aduce un profit minim anual de 400 de milioane de euro doar din activitatea de extracţie.
Potrivit contractului, nivelul redevenţelor plătite statului român va fi îngheţat timp de zece ani de la data privatizării, indiferent de fluctuaţiile cotaţiilor pe piaţa internaţională. Mai mult, OMV este protejată total în următorii zece ani, pentru că România este singurul stat petrolier care nu şi-a asigurat pârghii de control al preţului litrului de benzină şi metrului cub de gaz metan.
Pe cât de bine arată viitorul OMV, pe atât de negru este al părţii române, care va avea costuri mai mari decât veniturile din privatizare! Statul va plăti 100 de milioane de euro pentru ecologizarea miilor de sonde abandonate de PETROM de-a lungul anilor. Pentru următorii 14 ani, bugetul de stat va include 50 milioane de euro anual, pentru plata eventualelor daune de mediu provocate de PETROM prin contaminarea istorică. Prin contract, pentru considerente ecologice, statul român şi-a asumat despăgubiri care “nu vor putea depăşi valoarea acţiunilor vândute şi a acţiunilor subscrise de OMV în procesul de privatizare” (1,5 miliarde de euro), ceea ce înseamnă, totuşi, mult mai mult decât a încasat (669 milioane de euro).
ConcluziiPrivatizarea PETROM a fost întârziată cât s-a putut de mult, pentru a putea fi căpuşat în continuare. Ea s-a produs doar atunci când o nouă tergiversare ar fi periclitat aderarea ţării la UE. Făcându-se sub presiune, negocierile au dezavantajat partea română. Preţul obţinut a fost mult mai mic decât valoarea reală a companiei, iar clauzele contractuale, cel puţin cele cunoscute, sunt doar în favoarea cumpărătorului. Anularea privatizării şi, implicit, renaţionalizarea PETROM ar obliga statul român la plata unor daune substanţiale şi ar transmite un semnal catastrofal mediilor de afaceri internaţionale, cu consecinţe dramatice asupra investiţiilor străine, atât de necesare pentru menţinerea ritmurilor ridicate de creştere economică. Nu ne rămâne decât să regretăm că privatizarea PETROM a fost făcută de cel mai corupt guvern din istoria ţării. Şi să plătim ponoasele…
Zestrea PETROMÎn anul 2004, la privatizare, PETROM deţinea:
- rezerve estimate la 1 miliard de echivalent barili petrol, plus încă pe atât gaze naturale, grupate în 306 zăcăminte de petrol şi gaze, asigurând, prin cele 1.450 de sonde de gaz şi 13.856 de sonde petroliere, o producţie zilnică de 220.000 de barili de petrol;
- o capacitate de rafinare de 8 milioane de tone de petrol anual, în cele două rafinării, Arpechim şi Petrobrazi ;
- o reţea de distribuţie formată din 600 de staţii de distribuţie a carburanţilor, dintre care 200 au fost aduse la standarde occidentale, 145 de depozite, 1.540 de autocisterne rutiere, 1.470 de vagoane de cale ferată, peste 15.000 de km de conducte de transport petrol şi gaz;
- o cotă de 40% din piaţa naţională de combustibili.
Valoarea tranzacţieiConsultantul Guvernului, banca de investiţii Credit Suisse First Boston, a certificat stocuri în valoare de 13.121 de miliarde de lei vechi, din care petrol de 9.505 miliarde de lei, materiale şi mărfuri de 3.016 miliarde, alte produse de 2.222 de miliarde, provizioane pentru stocuri de 1.623 de miliarde şi un numerar de aproximativ 160 milioane euro, adică active de peste 4 miliarde de euro. În plus, PETROM era proprietarul a peste 30 de milioane de metri pătraţi de teren, din cei 90 de milioane folosiţi în total.
Plătind pentru 33,34% din acţiuni 669 milioane euro, OMV a evaluat Petrom la 2 miliarde euro, adică la jumătate din valoarea estimată de consultanţi, la rândul ei puternic subevaluată, pentru că zăcămintele fuseseră evaluate în anul 2002, la un curs de 22 USD/baril, iar în momentul semnării contractului acesta crescuse deja la 35 USD/baril, ceea ce ridica valoarea PETROM la 5,5 miliarde euro (astăzi barilul face 50 de dolari, iar capitalizarea bursieră a depăşit 10 miliarde de euro…). Guvernul român a acceptat oferta, ba chiar s-a declarat încântat, renunţând şi la posibilitatea stabilirii preţului la benzină şi gaze naturale! În consecinţă, în anul 2006, românii au plătit carburanţii la nivel occidental, iar gazele naturale importate la cel mai mare preţ european. Atâta doar că veniturile noastre nu se compară cu cele din UE…
SecreteSubiectul a ajuns să fie analizat de către Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, preşedintele lansând, cu populismu-i caracteristic, chiar bomba eventualei renaţionalizări! Termenii contractului de privatizare şi ai anexelor sale sunt secreţi şi au rămas necunoscuţi până şi comisiilor parlamentare de specialitate, care l-au avizat “politic”. Afirm, în cunoştinţă de cauză, că nu există temeiuri pentru secretizarea unui contract de privatizare odată semnat. Confidenţiale sunt negocierile, dar contractul parafat trebuie să devină public, pentru că este vorba de averea statului, nu a guvernanţilor trecători! Motivele pentru care contractul a fost şi a rămas secret, pot fi doar speculate. Cu siguranţă însă, clauzele şi anexele secrete ale contractului ascund faţa întunecată a companiei şi încearcă să muşamalizeze furturile imense produse sub administrarea statului, în favoarea clientelei politico-securistice. Privatizarea trebuia să şteargă urmele hoţiilor şi să “claseze” dosarele, prin trecerea în contul datoriei publice a obligaţiilor privilegiaţilor. Exact aşa cum s-a procedat şi în cazul BANCOREX ori la SIDEX.
Perla neagrăDeşi PETROM era denumit “perla coroanei” economiei româneşti, în momentul privatizării s-a dovedit că ani buni nu şi-a plătit obligaţiile faţă de stat. Valoarea totală a accizelor, a taxei de drum şi impozitului pe profit neîncasate de statul român în ultimii zece ani depăşeşte suma de cinci miliarde de dolari. Numai la privatizare, în anul 2004, PETROM a fost scutit de datorii faţă de bugetele statului depăşind 250 de milioane de euro. A acumulat aceste datorii pentru că, pe de o parte, a fost permanent căpuşat, iar pe de altă parte pentru că nu-şi putea încasa creanţele. Mai mulţi potenţiali cumpărători ai PETROM au renunţat la achiziţie, pe măsură ce înţelegeau cât de mari sunt creanţele companiei (peste 600 de milioane de euro) şi cât de greu vor fi de recuperat.
În plus, PETROM era asociat în 38 de firme-căpuşă. De fapt, numărul căpuşelor era mult mai mare, iar unii experţi consideră că PETROM nu este o companie, ci o grămadă mare de active, structurată organic în scopul de a fi furată, estimând gaura undeva între 5 şi 7 miliarde de dolari. Liderul de sindicat Liviu Luca a declarat că “Ministerul Industriei obliga PETROM să dea ţiţei gratis rafinăriilor private”, iar fiul lui Nicolae Văcăroiu a avut exclusivitatea distribuţiei pentru multe produse în benzinăriile PETROM.
Parcă pentru a demonstra dimensiunile jafului de dinainte, dividendele acordate pentru anul 2005 depăşesc valoarea cumulată a dividendelor din ultimii şapte ani, astfel că valoarea de piaţă a PETROM a crescut de trei ori în mai puţin de doi ani. Din perspectiva stopării furtului, privatizarea Petrom a fost o masură binevenită. Dar felul în care s-a făcut ignoră interesul naţional şi chiar bunul simţ.
Viitor roz… numai pentru noii proprietariDin dividendele încasate până acum şi din vânzarea către PETROM (!) a staţiilor sale din Balcani, OMV a recuperat deja o sumă mai mare decât cea plătită pentru pachetul său de acţiuni. Austriecii şi-au planificat să extragă anual 80 de milioane de barili de ţiţei, ceea ce le va aduce un profit minim anual de 400 de milioane de euro doar din activitatea de extracţie.
Potrivit contractului, nivelul redevenţelor plătite statului român va fi îngheţat timp de zece ani de la data privatizării, indiferent de fluctuaţiile cotaţiilor pe piaţa internaţională. Mai mult, OMV este protejată total în următorii zece ani, pentru că România este singurul stat petrolier care nu şi-a asigurat pârghii de control al preţului litrului de benzină şi metrului cub de gaz metan.
Pe cât de bine arată viitorul OMV, pe atât de negru este al părţii române, care va avea costuri mai mari decât veniturile din privatizare! Statul va plăti 100 de milioane de euro pentru ecologizarea miilor de sonde abandonate de PETROM de-a lungul anilor. Pentru următorii 14 ani, bugetul de stat va include 50 milioane de euro anual, pentru plata eventualelor daune de mediu provocate de PETROM prin contaminarea istorică. Prin contract, pentru considerente ecologice, statul român şi-a asumat despăgubiri care “nu vor putea depăşi valoarea acţiunilor vândute şi a acţiunilor subscrise de OMV în procesul de privatizare” (1,5 miliarde de euro), ceea ce înseamnă, totuşi, mult mai mult decât a încasat (669 milioane de euro).
ConcluziiPrivatizarea PETROM a fost întârziată cât s-a putut de mult, pentru a putea fi căpuşat în continuare. Ea s-a produs doar atunci când o nouă tergiversare ar fi periclitat aderarea ţării la UE. Făcându-se sub presiune, negocierile au dezavantajat partea română. Preţul obţinut a fost mult mai mic decât valoarea reală a companiei, iar clauzele contractuale, cel puţin cele cunoscute, sunt doar în favoarea cumpărătorului. Anularea privatizării şi, implicit, renaţionalizarea PETROM ar obliga statul român la plata unor daune substanţiale şi ar transmite un semnal catastrofal mediilor de afaceri internaţionale, cu consecinţe dramatice asupra investiţiilor străine, atât de necesare pentru menţinerea ritmurilor ridicate de creştere economică. Nu ne rămâne decât să regretăm că privatizarea PETROM a fost făcută de cel mai corupt guvern din istoria ţării. Şi să plătim ponoasele…
BURSA din 13 februarie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu